Amintirea ultimului clopoţel…

Fiecare dintre noi ne amintim de emoţia primei zile de şcoală. Când, prichindei fiind, ţinând strâns măna mamei, cu multă emoţie în suflet păşeam pentru prima dată pragul şcolii. Locul unde aveam să petrecem unii dintre cei mai frumoşi ani ai vieţii noastre: anii copilăriei şi ai adolescenţei. Câte întâmplări frumoase, câţi colegi, prieteni, învăţători, profesori, oameni dragi! Dar anii trec atât de repede şi dintr-o dată vedem cum în locul prichindeilor de odinioară, au „înflorit” nişte tineri frumoşi, plini de energie şi optimism, gata să ia viaţa în piept cu curaj şi pricepere…

Cel puţin la fel de emoţionantă ca şi prima zi de şcoală, este …ultima zi petrecută pe băncile şcolii. O zi în care impresiile şi emoţiile puternice sunt mai multe ca oricând, când fiecare elev conştientizează că o etapă importantă din viaţa sa tocmai s-a încheiat. Pentru că, dincolo de porţile licelui, se deschid dintr-o dată perspective noi, provocări serioase, viaţa în toate aspectele ei atât de reale…

Şi în acest an, o nouă.promoţie de absolvenţi avea să păşească pe porţile Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia. Vineri, 13 iunie, la orele 8,30 în curtea Colegiului a început ceremonia sfârşitului de an şcolar, marcată de câteva evenimente deosebite: premierea elevilor olimpici care au „cules” o mulţime de premii la olimpiadele şcolare naţionale, concursuri şcolare naţionale şi diverse competiţii de prestigiu, premierea elevilor cu cele mai bune rezultate şcolare, de la fiecare clasă a Colegiului, „ultimul clopoţel” şi ultima intrare a elevilor din clasa a XII-a în sălile de clasă, predarea „cheii succesului” de către elevii dintr-a XII-a către „bobocii” din clasa a IX-a… precum şi alte momente pline de semnificaţii atât de frumoase.

Înaintea tuturor acestor etape ale zilei de vineri, un moment cu totul emoţionant a fost anunţarea de către domnul profesor Buzu Vitalie – Directorul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia -  a faptului că doi dintre cei mai de seamă dascăli ai celei mai prestigioase şcoli ialomiţene, se vor retrage la pensie după zeci de ani de muncă susţinută şi realizări remarcabile. Este vorba de doamna Istrate Ioana – profesor de chimie cu realizări de excepţie, care din 1972 şi până în prezent a activat numai în cadrul Colegiului „Mihai Viteazul” şi domnul Antonescu Gheorghe – eminent profesor de limba şi literatura română. Rezultatele obţinute în atâţia ani de muncă la catedră, cu dăruire şi pasiune, vorbesc de la sine despre aceşti mari dascăli care fac cinste învăţământului românesc. În cuvântul pe care fiecare l-a rostit cu emoţie, cei doi profesori şi-au exprimat bucuria de a fi muncit într-o şcoală care a dat an de an  numai elevi cu rezultate  remarcabile, atât în plan profesional, cât şi personal. Şi elevii care i-au avut profesori, au mulţumit doamnei Istrate şi domnului Antonescu pentru eforturile pe care aceştia nu au precupeţit să le depună pentru o pregătire de excepţie a atâtor generaţii de elevi.

A fost o zi atât de frumoasă, o zi  de neuitat, o zi cu emoţii de care absolvenţii de azi îşi vor aminti peste ani mereu cu drag. La fel cum îşi vor aminti de colegi, prieteni, profesori, momente frumoase…şi de şcoala lor dragă.

Departe…

Departe de noi e răsăritul…

În inimile noastre soarele a apus deja!

Căutăm urme de fum,

Dar speranţa a ars în tăcere.

Departe de noi e abisul…

De privim în jos, suntem în el!

Căutăm răspunsuri fără cuvinte,

Dar noi am încetat să mai vrem.

Departe de noi e iubirea…

În noi, izvorul ei a secat!

Căutăm paşi fără urmă,

Căci tălpile ne sunt arse de dor.

Departe de noi sunt uşi închise…

Şi în spatele lor, suflete care mor!

Căutăm pe Dumnezeu în întuneric,

Căci cu lumina, ar fi fost o lume aproape perfectă…

de Elena-Alina Tătaru

(clasa a XI-a F)

Înmormântarea P.S. Episcop DAMASCHIN al Sloboziei şi Călăraşilor

Duminică 26 aprilie 2009, în Duminica Tomii, creştinii ortodocşi din Ialomiţa şi Călăraşi au condus pe ultimul drum pe cel ce vreme de 9 ani le-a fost păstor duhovnicesc – Prea Sfinţitul Episcop DAMASCHIN CORAVU, plecat la cele veşnice în seara zile de 23 aprilie.

Ceremonia înmormântării a avut loc la Catedrala episcopală din Slobozia, impresionant lăcaş de închinare a cărei construcţie a fost finalizată chiar în timpul păstoririi Prea Sfinţitului Damaschin.

La slujba înmormântării a participat o mulţime impresionantă de oameni ce au venit să îi aducă un ultim şi pios omagiu celui ce a fost Episcopul Damaschin. Slujba a fost oficiată de un sobor de ierarhi şi preoţi în frunte cu Prea Fericitul Patriarh Daniel, înconjurat de Mitropoliţi, Episcopi, călugări, preoţi. Au participat oficialităţi, oameni care l-au cunoscut pe prea Sfinţitul Damaschin şi credincioşi din cuprinsul întregii Eparhii. În cuvântările care s-au rostit, a fost evocată personalitatea Prea Sfinţiei Sale – figură marcantă a Bisericii Ortodoxe Române din ultimele decenii.

Trupul neînsufleţit al Prea Sfinţitului Damaschin a fost depus într-o criptă în interiorul Catedralei episcopale.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

P.S.Episcop DAMASCHIN CORAVU s-a mutat la cele veşnice!

În noaptea zilei de 23 aprilie 2009, ziua în care creştinii l-au prăznuit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, s-a mutat la Domnul Prea Sfinţitul Părinte DAMASCHIN – Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Vestea morţii fulgerătoare a surprins pe toată lumea, mai ales pentru că în urmă cu doar câteva zile, Prea Sfinţia Sa a participat la slujbele deniilor şi a oficiat slujba Învierii Domnului la Catedrala Epsicopală din Slobozia, bucurându-se să fie în mijlocul credincioşilor, ca de fiecare dată. A doua zi de Paşti s-a deplasat la parohia Miloşeşti din Protoieria Slobozia, binecuvântând şi pe fiii duhovniceşti din această parte a Bărăganului. Un program încărcat, cu multe activităţi, desfăşurate cu aceeaşi dragoste faţă de Biserica lui Hristos pe care a slujit-o cu multă dăruire toată viaţa. O neaşteptată suferinţă a curmat brusc acest drum al slujirii şi al dăruirii.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Iată câteva date biografice despre Prea Sfinţitul Episcop Damaschin:

- s-a născut în oraşul Craiova, la 14 septembrie 1940, din părinţii Ioan şi Elisabeta, oameni dreptcredincioşi, primind la botez numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

- a urmat cursurile şcolii primare şi elementare în comuna Borăscu-Gorj (1946 – 1953) iar apoi şi-a îndreptat paşii spre studiile teologice, din dorinţa de a-L sluji pe Dumnezeu:

1956 – 1961 – Seminarul Teologic din Craiova

1961 – 1965 – Institutul Teologic Universitar din Bucureşti

1965 – 1968 – studii de doctorat în Teologie la Bucureşti, specialitatea Istoria Bisericii Ortodoxe Române

1970 – 1979 – studii de doctorat în Teologie la Universitatea din Atena, unde a obţinut titlul de doctor în Teologie cu lucrarea „Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico – teologic si ermineutic” (1979)

- numit profesor la Seminarul Teologic din Craiova (1968 -1970 si 1979 -1980).

- la 16 iulie 1980 a fost ales episcop – vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (1980 – 2000),  instalarea având loc la data de 21 septembrie 1980.

- la data de 24 februarie 2000 a fost ales de catre Colegiul electoral bisericesc Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, instalarea sa având loc la data de 25 martie 2000.

Prea Sfinţitul Damaschin Coravu a îndeplinit şi următoarele funcţii:

- din 1986 – membru al Societăţii Elene de Studii Biblice;

- din 1990 – preşedinte al colegiului de redacţie al publicaţiei “Vestitorul Ortodoxiei” – periodic de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate al Patriarhiei Romane;

- din 1992 – vicepreşedinte al Societăţii Biblice Interconfesionale din România;

- din 1992 – profesor la Facultatea de Teologie din Craiova;

- 1992 – 2000 – decan al Facultăţii de Teologie din Craiova;

- 2000 – ales senator pe viaţă al Senatului Universităţii din Craiova.

- Activitatea ştiinţifică a P.S. Dr. Damaschin cuprinde peste 60 de titluri, cărţi, studii, articole, reportaje, recenzii, etc., publicate în ţară şi străinătate.

(1940-2009)

Hristos a înviat!

Lumina Sfintei Învieri a Mântuitorului Hristos să reverse în viaţa tuturor lumină, binecuvântare şi bucurie sfântă!

Un Paşte fericit tuturor celor care au vizitat această pagină!

Urare pascală

Pentru o  mare parte a creştinătăţii, astăzi – 12 aprilie -  este sărbătoarea Învierii Domnului. O zi a biruinţei vieţii asupra morţii, a mântuirii dăruite oamenilor de către Domnul nostru Iisus Hristos – Mântuitorul întregii lumi, Cel ce “cu moartea pe moarte a călcat“.

În spiritul bucuriei pascale, al dragostei creştineşti, aşa cum ne-a învăţat Însuşi Domnul Iisus, urăm un sincer Hristos a înviat tuturor fraţilor creştini care astăzi prăznuiesc Sfintele Paşti. Multă sănătate, bucurie şi lumină în suflete tuturor!

Pentru ceilalţi, călătoria spre Înviere continuă. Începe Săptămâna Patimilor mântuitoare ale Domnului!

20 de ani de la moartea Părintelui Nicolae Steinhardt (1912–1989)

Luni 30 martie 2009 s-au împlinit 20 de ani de la mutarea la cele veșnice a celui ce a fost și va rămâne în memoria culturii și spiritualității române ca Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia (vezi și aici) . Om de o rară sensibilitate sufletească, un spirit luminat, om care a mânuit într-un mod excepțional cuvântul, lăsându-ne opere de o mare valoare, va rămâne pentru acest popor un exemplu de viață creștină. Convertirea sa de la iudaism la creștinism a fost mai mult decât o simplă trecere la o altă religie, ci mai degrabă o transfigurare a vieții sale, o asumare totală a învățăturii creștine pe care avea să o reflecte în tot ceea ce a făcut, spus sau scris. În acest sens el spunea: „Voi care v-aţi născut creştini nu ştiţi să preţuiţi creştinismul aşa cum trebuie, dar pentru mine, care L-am cunoscut pe Hristos mult mai târziu, fiecare zi este ca şi o zi de Crăciun!“

Cu prilejul acestei comemorări, la Mânăstirea Rohia din Maramureș – locul unde și-a petrecut ultimii ani din viață și locul unde este înmormântat – s-au organizat momente comemorative cu participarea a numerose personalități culturale și religioase. Au fost lansate două cărți din integrala operelor marelui Steinhardt, care a fost publicată de către Editura Polirom.

Cei care au avut bucuria să-l cunoască, îl pomenesc cu admirație și recunoștință, ca pe un om de excepție. Un om cum mulți ar trebui pentru ridicarea spirituală a acestui neam. Criticul litarar Nicolae Manolescu spunea despre Steinhardt că era un „foarte bun orator, un om absolut extraordinar, cu o curiozitate şi cu o deschidere de minte cum au fost puţini în ţara asta şi cum sunt tot mai puţini“. Era un om blând, credincios, cu un suflet enorm, extraordinar şi, în plus, avea şi o viziune foarte optimistă şi pozitivă asupra lumii. Autorul celebrei opere „Jurnalul fericirii” Steinhardt rămâne în primul rând acest om cu o gândire perfect pozitivă, un om care credea cu tărie că există fericire şi că depinde de noi să fim fericiţi şi nu de sistemul politic odios sau democratic. Un om care până la capăt a crezut în valorile creștine şi le-a apărat din tot sufletul.

Un frumos articol în cinstea marelui Steinhardt, puteți citi aici.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Buna Vestire

de Ion Pillat

 

Ţesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Şi cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi că intră luna,
Atât de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis.
Şi s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta?  Când s-a ridicat să vază,
I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-şi felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul.
Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunându-i: „Te ascult”..
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.
Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet
A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire…

Libertăţi şi libertate

„De veacuri omul suferă şi luptă pentru libertate. Libertatea de cuget, de faptă, libertatea pentru darurile frumuseţii şi ale credinţei.

O zădărnicie cât muntele vieţii. Omul trăieşte mereu, trăieşte desgustător de plin toate libertăţile făpturii sale căzute; trăieşte libertatea desfrâului, a minciunii, a lenei şi a furtului; libertatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă viaţa într-o mlaştină unde cresc numai plante otrăvitoare.

Aceasta pentru că omul nu a înţeles şi nici nu a făcut nimic pentru câştigarea adevăratei libertăţi care este o condiţie absolută a omeniei.

Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căuta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfarmă piatra ce acoperă aurul.

Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi decât interioară, nu poate fi decât creaţie; libertatea este putere deschisă pajiştilor înflorite ale lui Dumnezeu. Când omul apare, omul de conştiintă şi misiune, apare si libertatea. În acest caz libertatea nu este ceva formal şi relativ, ci este ceva esenţial şi absolut. Împrejurul omului adevărat, în fapta şi în cugetul său, în simţămintele care îl străbat, libertatea este o cale a vieţii şi a desăvârşirii, este o condiţie a spiritualităţii şi un semn al omului în rosturile sale mari”.

(fragment din cartea lui Ernest Bernea: „Îndemn la simplitate. Mărturisiri pentru un Om nou”, 1939 )

Ernest Bernea (1905-1990)

Părintele TEOFIL Părăian la 80 de ani

Poporul român a dat de-a lungul timpului numeroase personalităţi, oameni de seamă pe care îi cinstim pentru ceea ce au fost şi au realizat, lăsând semenilor lor adevărate comori de spiritualitate şi modele de viaţă demne de admirat şi de urmat. În istoria creştinismului românesc au strălucit în decursul timpului numeroşi oameni de seamă: sfinţi, ierarhi, monahi, cărturari, oameni simpli, eroi, spirite luminate care au dus cu cinste făclia credinţei creştine. Ne raportăm la aceştia, căci din pilda vieţii lor înţelegem modul de a înfăptui o viaţă creştină autentică.

În ziua de 3 martie, unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici români ai zilelor noastre – Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, a împlinit vârsta de 80 de ani. Personalitatea Părintelui Arhimandrit Teofil este apreciată, pe bună dreptate, de către creştinii din România. Un model de creştin adevărat, de monah autentic, un duhovnic renumit, un rugător desăvârşit, un om ancorat profund în realitatea zilelor noastre, bun cunoscător al sufletului omenesc şi al problemelor cu care lumea de azi se confruntă. Mereu prezent în mijlocul oamenilor, gata oricând să răspundă solicitărilor celor ce-l cheamă în mijlocul lor, gata să ofere cu generozitate sfaturile sale duhovniceşti, cuvinte de învăţătură, sfaturi, îndemnuri. Un om al Bisericii în adevăratul sens al cuvântului.

S-a născut pe 3 martie 1929 în satul Topârcea, în apropiere de Sibiu, fiind cel mai mare dintre cei cinci copiii ai părinţilor Ioan şi Elisabeta. A primit la botez numele de Ioan. S-a confruntat de la o vârstă fragedă cu o mare problemă de sănatate, fiind nevăzător. A ştiut să depăşească această mare încercare printr-o voinţă extraordinară şi printr-o determinare care avea să facă din dânsul un om de excepţie din toate punctele de vedere. A urmat o serie de şcoli pentru nevăzători, formându-şi o vastă cultură generală şi teologică, fiind şi absolvent de Teologie la Sibiu. Adevărata vocaţie şi-a aflat-o în viaţa monahală, fiind de mic atras de mânăstire. Mânăstirea Sâmbăta de Sus i-a fost pentru toată viaţa locul de suflet de care avea să-şi lege întreaga existenţă. După absolvirea Facultăţii de Teologie, în anul 1953 avea să între în obştea Mânăstirii Sâmbăta, fiind pe rând frate, monah, ierodiacon şi apoi ieromonah şi duhovnic. Din 1988 este şi arhimandrit. În scurtă vreme avea să devină unul dintre cei mai apreciaţi şi căutaţi părinţi duhovniceşti din România neîncetând să sfătuiască, să îndrume şi să spovedească pe toţi cei care îl cautau pentru a-şi găsi liniştea şi mângâierea sufletească şi o îndrumare competentă în viaţa spirituală. „Un duhovnic trebuie să aibă inimă de părinte, inimă de frate, inimă de prieten. Să nu fie indiferent, să nu stea în faţa penitentului dezinteresat de cel care a făcut nu ştiu ce păcate. Important este să-l pui pe om pe cale bună, să simţi că vrea să nu mai fie păcătos, să aibă interesul acesta de a se depăşi pe sine însuşi, să vezi că-s convertiţi” – spunea cu înţelepciune Părintele Teofil. Înzestrat cu un deosebit dar al cuvântului, Părintele Teofil ne-a lăsat în atâţia ani de slujire creştină numeroase predici, cuvântări, cărţi şi articole în care aflăm mult folos duhovnicesc. Atunci când oamenii l-au chemat în mijlocul lor, nu a pregetat niciodată să răspundă acestor dorinţe, dăruind cu generozitate din bogăţia sufletului său, bucurând cu zâmbetul său inconfundabil, cu optimismul şi încrederea pe care le insuflă tuturor celor care îl întâlnesc şi îl ascultă. Sunt renumite conferinţele pe care le-a susţinut pe tot cuprinsul ţării, în biserici, în şcoli, centre studenţeşti, universităţi, instituţii de cultură. Prin cuvintele sale, prin sfaturile, îndemnurile şi învăţăturile pe care le-a rostit, Părintele Teofil a atras atâţia oameni la adevărul credinţei creştine, la viaţa în Hristos, la valorile nemuritoare ale Bisericii.

Alături de alţi mari duhovnici români, Părintele Teofil va rămâne o figură strălucită, emblematică a creştinismului românesc. Toţi cei care l-au cunoscut şi îl apreciază, îl vor pomeni în rugăciunile lor, rugând pe Dumnezeu să-i dăruiască sănătate deplină şi viaţă îndelungată întru slujirea Bisericii lui Hristos. Avem mare nevoie de oameni duhovniceşti ca dânsul.

La mulţi ani!

M-rea Sâmbata de Sus