Fie ca Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos să vă umple sufletele de bucurie şi casele de binecuvântarea Celui ce a mântuit lumea! Lumina stelei de la Betleem să ne călăuzească viaţa spre tot binele şi adevărul. Asemeni păstorilor de odinioară, să aducem slavă Celui ce S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, pentru ca să ne mântuiască prin iubirea Sa dumnezeiească. Şi asemeni magilor de la Răsărit, să Îi aducem Pruncului născut în iesle darul inimii noastre – credinţă neclintită În Cel ce S-a făcut Om, pentru a ne ridica din robia morţii, la dragostea cea fără de sfârşit a Tatălui ceresc.
Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos să vă umple inimile de bucurie şi casele de binecuvântare! Pace şi lumină să dăruiască Domnul în sufletele tuturor!
Hristos a înviat
de Alexandru Vlahuţă
I
Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un duşman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui.
Desculţ, pe jos, colinda lumea
Şi mulţi hulesc în urma lui.
Şi mulţi cu pietre îl alungă
Şi râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora
Atotputernic şi smerit!
El orbilor le dă lumină,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.
Şi tuturor de o potrivă
Împarte darul lui ceresc,
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege …
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.
Din toată lumea asupriţii
În jurul lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit.
“Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc …”
II
Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.
Au râs şi te-au scuipat în faţă
Din spini cununa ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni desupră-ţi s-au crezut …
Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiţi,
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi …
III
S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar.
Şi valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.
Voi toţi ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi! … Hristos a Înviat!
Suntem în Duminica Floriilor! Îl însoţim pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în ultima Sa intrare în Ierusalim. Îi aşternem în cale crenguţe de copaci şi flori, precum odinioară cei din Sfânta cetate, pentru că ştim că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu care ne-a mântuit prin Jertfă.
Ne pregătim de Săptămâna Sfintelor Patimi mântuitoare. Ne pregătim să Îl urmăm pe Domnul şi în suferinţe şi pătimire, pentru a ne împărtăşi deplin şi de bucuria Învierii!
Şi un cuvânt de învăţătură, în această mare zi de praznic:
Cu 46 de zile înainte să împlinească venerabila vârstă de 90 de ani Înalt Preasfinţitul BartolomeuAnania - Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a plecat la cele veşnice. După o grea suferinţă, cu care s-a confruntat în ultimul an, şi-a încheiat misiunea pământească, mutându-se spre cele ale Împărăţiei lui Dumnezeu.
Pe numele său de mirean – Valeriu Anania – s-a născut la 18 martie 1921 în comuna Glavile-Piteşteana din judetul Vâlcea. Cel ce avea sa devină, în martie 2006, Mitropolit al Clujului, a avut parte de o tinereţe încercată, fiind arestat în mai multe rânduri şi condamnat la muncă silnică pentru 25 de ani (ispasind 6 ani). S-a călugărit în 1942, fiind apoi student la Medicină, Conservator şi la Teologie. ÎPS Bartolomeu Anania nu este cunoscut doar în calitate de ierarh ortodox, ci şi de scriitor – poet, memorialist, traducător şi dramaturg – fiind recunoscut ca o mare personalitate a culturii române. Ca teolog, ne-a lăsat o versiune „diortosită” a Bibliei – lucrare de mare amploare, la care a ostenit mulţi ani (aici – o versiune a lucrării).
Va rămâne în inimile tuturor celor ce l-au cunoscut şi l-au auzit cuvântând atât de frumos, ca un adevărat şi mare părinte duhovnicesc.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!
Cuvinte de învăţătură care vor rămâne în inimile celor ce l-au ascultat pe “Părintele Anania”.
Dirijorul Marin Constantin, fondator al Corului Naţional de Cameră “Madrigal“, s-a stins din viaţă, sâmbătă 1 ianuarie 2011. Reprezentant de seamă al Şcolii muzicale româneşti contemporane, Maestrul Marin Constantin va rămâne în istoria culturii ultimelor decenii drept dirijorul celui mai de seamă cor românesc, apreciat şi recunoscut în lumea întreagă.
Vor rămâne ca mărturie nenumăratele piese interpretate într-un mod admirabil, sub bagheta sa, de către Corul Madrigal. Multe dintre acestea sunt cântări religioase de o mare sensibilitate, expresie vie a spiritualităţii creştine româneşti.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, încheiem încă un an din viaţa noastră şi punem început unei noi etape din existenţa noastră. Un An Nou este un nou început, o nouă şansă, un dar pe care Dumnezeu ni-l face nouă, oamenilor. Un dar pentru care trebuie să-I mulţumim, pentru că viaţa este darul cel mai de preţ pe care l-am primit de la creatorul nostru.
Mulţumindu-I Domnului pentru anul pe care îl încheiem, pentru purtarea Sa de grijă şi pentru dragostea cu care ne înconjoară, să-L rugăm ca anul cel nou să fie unul binecuvântat şi cu roade multe pentru fiecare dintre noi!
Pace, sănătate, bucurie şi speranţă în sufletele tuturor!
Fie ca Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Cel născut în ieslea din Betleem – să ne aducă tuturor bucurie sfântă în suflet şi înălţare duhovnicească!
A fost odată Decembrie 1989….Da, a fost odată un decembrie însângerat, cu zăpadă ce n-a mai fost albă, ci înroşită de sângele celor ce au ales să moară pentru libertate şi demnitate. – „Vom muri şi vom fi liberi! – a sunat strigătul lor ca o adevărată chemare al luptă. O luptă care avea să ne aducă o eliberare, o descătuşare dintr-o robie chinuitoare. O libertate pe care nu am învăţat să o preţuim aşa cum s-ar fi cuvenit. O libertate care ar fi trebuit să ne oblige să nu uităm niciodată acel decembrie 1989! Din respect pentru cei ce au murit şi s-au jertfit atunci…
Este prea tristă tăcerea pe care o lăsăm să se aştearnă peste memoria acelor zile… Este prea trist că cei mai tineri nici nu ştiu ce s-a întâmplat atunci. Că nici nu au auzit, dar, mai grav, că nici nu li s-a spus. Că nimeni nu le-a povestit…. Că nu li s-au arătat locurile unde sângele a curs ca preţ de libertate…
E vremea colindelor! E vremea să ne primenim sufletele şi casele, pentru a primi cu bucurie şi vrednicie pe Pruncul Sfânt şi Mântuitor în viaţa noastră. Iar bucuria creştină a Crăciunului, să o împlinim prin minunatele colinde şi obiceiuri strămoşeşti!
De 1 Decembrie – Ziua Naţională a României – o zi de mare sărbătoare pentru toţi românii, se cuvine să înălţăm din inimă un gând de rugăciune către Părintele Ceresc, mulţumindu-I pentru ocrotirea Sa şi rugându-L să binecuvinteze pământul nostru strămoşesc şi neamul românesc!
Să nu uităm ceea ce alţii, mai înainte de noi, au împlinit cu sacrificii şi cu vrednicie, cu credinţă în suflet şi cu dragoste neţărmurită faţă de neam şi ţară. Să nu uităm cine suntem cu adevărat, să învăţăm să ne purtăm cu vrednicie numele de români, cinstind prin faptele noastre memoria înaintaşilor. Şi să nu uităm că vom lăsa, la rândul nostru, urmaşilor noştri, această ţară şi moştenirea de suflet a unui neam căruia trebuie să-i redăm locul de cinste pe care îl merită. Este datoria noastră să împlinim acest lucru!
La mulţi ani România! La mulţi ani români de pretutindeni!
1 decembrie 1918 – Ziua Marii Uniri
Imnul Naţional – îndemn sfânt la dragostea de ţară!
Fie ca Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos să vă umple sufletele de bucurie şi casele de binecuvântarea Celui ce a mântuit lumea! Lumina stelei de la Betleem să ne călăuzească viaţa spre tot binele şi adevărul. Asemeni păstorilor de odinioară, să aducem slavă Celui ce S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, pentru ca să ne mântuiască prin iubirea Sa dumnezeiească. Şi asemeni magilor de la Răsărit, să Îi aducem Pruncului născut în iesle darul inimii noastre – credinţă neclintită În Cel ce S-a făcut Om, pentru a ne ridica din robia morţii, la dragostea cea fără de sfârşit a Tatălui ceresc.
Publicat de A. Androne 
