Sfintele Paşti la Slobozia

Noaptea de Înviere este aşteptată cu emoţie sfântă an de an de către credincioşi. Este o noapte care ne apropie mai mult de credinţă, de miracolul Învierii din morţi a Mântuitorului, acel eveniment incredibil de acum 2000 de ani, care a dat un sens nou, divin, vieţii noastre, existenţei umanităţii.

Ceea ce e mai mult decât un simbol al aceastei noapţi sfinte este LUMINA! Chemarea preoţilor de la începutul slujbei de Înviere: “Veniţi de luaţi lumină!” este chemarea lui Hristos cel înviat de a trăi în lumină, de a primi lumina credinţei în viaţa noastră, de a nădăjdui în învierea noastră şi de a înţelege adevărul creştin că existenţa omului nu se limitează doar la anii pe care îi trăim în această viaţă, şi că dincolo de moarte este cu mult mai mult decât ajungem să cunoaştem pe pământ. Învierea Domnului – evenimentul unic, dumnezeiesc, care dă sens total întregii umanităţi.

Ca de fiecare dată şi în acest an la Slobozia creştinii au venit în număr mare la bisericile din oraş. Bătrâni, tineri şi copii au luat cu asalt lăcaşurile creştine pentru a lua lumină şi pentru a cânta cu toţi: “Hristos a înviat!”. La Catedrala Episcopală Prea Sfinţitul Episcop DAMASCHIN al Sloboziei şi Călăraşilor a vorbit celor prezenţi în cuvântul său pastoral despre marele praznic al Învierii:

“În această noapte sfântă, aţi primit din partea preoţilor vestirea că „Hristos a înviat!” şi aţi răspuns cu multă bucurie „Adevărat a înviat!”. Timp de patruzeci de zile, acesta va fi şi salutul pe care noi, creştinii, ni-l adresăm unii altora. An de an folosim acest salut dar, cu cât înaintăm în înţelegerea şi trăirea credinţei, cu atât mai mult cunoaştem că acest salut nu este doar o formulă de politeţe sau o obişnuinţă, ci este o mărturisire de credinţă a tainei Învierii Domnului.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este adevărul fundamental al credinţei creştine şi temeiul Învierii noastre. Orice fel de credinţă am avea, dacă nu credem în adevărul Învierii, este o credinţă deşartă. Sfântul Apostol Pavel spune explicit: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15,14). Cum putem însă, crede în înviere, dacă aceasta s-a produs într-un chip mai presus de puterea de înţelegere a minţii noastre, fiind o minune mai presus de orice minune şi o taină mai presus de orice taină?

Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos către ucenici i-a încredinţat pe aceştia de Învierea Sa şi ne încredinţează şi pe noi astăzi. Căci, aşa după cum spune şi Sfântul loan Gură de Aur: „dacă n-ar fi fost adevărată învierea, nici n-ar fi putut s-o plăsmuiască. Pe ce s-ar fi întemeiat? Pe talentul lor oratoric? Dar erau doar nişte oameni neînvăţaţi! Pe mulţimea banilor? Dar nu aveau nici toiag, nici încălţăminte. Pe faima neamului? Dar erau oameni de jos şi din oameni de jos. Pe măreţia locului lor de naştere? Dar erau doar nişte sate neînsemnate. Pe mulţimea numărului lor? Dar nu erau mai mult de unsprezece oameni şi aceştia împrăştiaţi. Pe făgăduinţele Învăţatorului? Care făgăduinţe? Dacă n-ar fi înviat, nici făgăduinţele nu mai puteau fi vrednice de credinţă. […] Domnul înviase atâţia morţi; dar nici una dintre aceste minuni nu i-a făcut pe iudei să se ruşineze, ci L-au răstignit pe Săvârşitorul lor. Aveau, oare, să creadă popoarele în Învierea lui Hristos numai pe spusele ucenicilor? Nu! Lucrul acesta nu se poate! Căci pe toate le-a lucrat doar puterea Celui înviat!” (Omilia a LXXXIX-a la Matei, PSB 23)[…].

Când lisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi, aceştia au avut certitudinea că îl văd pe El viu, însă această certitudine nu ar fi lucrat în ei o schimbare atât de radicală, încât să devină toţi capabili să mărturisească Învierea Domnului chiar cu preţul vieţii, aşa cum ei şi mulţi sfinţi martiri au făcut-o de-a lungul veacurilor. Când ucenicii Lui au văzut pe Omul Iisus înviat, au avut şi contactul nemijlocit cu dumnezeirea firii Sale. Acest contact al ucenicilor Domnului cu dumnezeirea transmite firii omeneşti sfinţenie din dumnezeirea Domnului, ca putere care reînoieşte firea, care realizează metanoia, înnoirea minţii, de aceea Mântuitorul îi şi numeşte fericiţi pe cei care primesc adevărul Învierii Sale […].

Să prăznuim cu bucurie duhovnicească acest praznic luminat şi să ne învrednicim ca Învierea Domnului să învie şi sufletele noastre. Hristos a înviat!” (fragment din Pastorala de Sfintele Paşti – 2008).

Cu toţi am plecat spre casă cu bucurie sfântă în suflet, cu lumina Învierii în inimă şi cu cântarea Domnului pe buze. Tradiţile strămoşeşti cu ouă roşii, pască, miel şi cozonac vin de fiecare dată să întregească bucuria spirituală a acestui mare praznic. Şi, dincolo de toate, această sărbătoare este prilejul unei comuniuni creştineşti, al reapropierii dintre oameni, al bucuriei de a fi împreună, al unei vieţi pline de sens, dincolo de orice încercări şi greutăţi. Cântarea din Canonul Învierii exprimă cel mai bine toate acestea: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântam cântare de biruinţă”.