Numărul din data de 27 aprilie 2008 al ziarului Lumina de duminică - săptămânal de spiritualitate şi atitudine creştină, are în centrul său sărbătoarea Învierii Domnului, a cărei lumină străluceşte în inimile celor ce mărturisim adevărul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. În acest număr ni se propun spre lectură o serie de articole deosebit de interesante, din care spicuim şi recomandăm:
- Hristos cel Înviat – pururea prezent în Biserica Sa – mesajul pastoral de Sfintele Paşti al P.F. Patriarh Daniel. În cuvântul său adresat credincoşilor, Părintele Patriarh aminteşte că, după ce a înviat din morţi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, timp de patruzeci de zile, de la Paşti până la Înălţare, S-a arătat de mai multe ori şi în mai multe locuri. Mai întâi S-a arătat femeilor mironosiţe, apoi ucenicilor Săi şi altor oameni, încredinţându-i de adevărul Învierii Sale din morţi şi învăţându-i „cele despre Împărăţia lui Dumnezeu“, aşa după cum ne mărturisesc Sfintele Evanghelii, Cartea Faptele Apostolilor şi unele scrieri ale Sfântului Apostol Pavel.Au fost numeroase mărturiile celor care L-au văzut pe Domnul Cel înviat. Pe aceste mărturii şi-au întemeiat Apostolii predica şi scrierile lor. Hristos Cel biruitor asupra morţii s-a arătat în mijlocul oamenilor şi continuă să fie prezent pururea în Biserica Sa, întemeiată prin Jertfa de pe Cruce. Prezent prin cuvântul Evangheliei Sale, prezent sacramental prin lucrările sfinţitoare ale Bisericii. Rămâne prezent şi prin semenii noştri care au nevoie de ajutorul nostru. În fiecare semen ajutat, suntem chemaţi să-L vedem pe Hristos, Cel care nu obligă pe nimeni la credinţă, căci Dumnezeu respectă libertatea fiecăruia. În mesajul pastoral se mai aminteşte şi faptul că anul 2008 este, pentru Biserica Ortodoxă Română, Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii, când se aniversează 320 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti (1688), prima ediţie integrală a Sfintei Scripturi în limba română, şi 500 de ani de la tipărirea primului Liturghier ortodox, şi anume Liturghierul slavon apărut la Târgovişte în anul 1508 (vezi tot articolul AICI).
- Cum se serbau odinioară Paştele – articol semnat de Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne aminteşte cu nostalgie de vechi obiceiuri şi tradiţii româneşti de Sfintele Paşti, obiceiuri dintre care unele se mai păstrează şi astăzi în unele zone ale ţării. Dacă Sărbătoarea Naşterii Domnului este una a bucuriei copiilor şi a familiei, Învierea Domnului este una teologală, ale cărei semnificaţii spirituale suntem chemaţi să le descoperim, căci ele ne relevă adevăratul sens al existenţei noastre. În ziua de astăzi asistăm, din păcate, la o deturnare a sensurilor sărbătorilor creştine, devenite excesiv sărbători „comerciale“ popularizate de canalele media. În loc să-l apropie pe om de cele sfinte, astfel de demersuri îndepărtează oamenii de simbolismul spiritual al slujbelor şi de chemarea Bisericii în aceste zile sfinte. Preocupaţi de grijile vieţii, cu servicii diverse şi obositoare, obsedaţi de cumpărături şi pregătiri interminabile, oamenii de lângă noi găsesc greu timpul necesar pregătirii spirituale pentru întâmpinarea marilor sărbători în cel mai autentic mod creştinesc. Articolul ne ilustrează imaginea unei comunităţi creştine patriarhale din ţinutul Rădăşenilor, lângă Fălticeni, cu oameni şi obiceiuri pentru care Legea strămoşească era lege de viaţă. Un articol emoţionant, care ar trebui să ne trimită cu gândul la amintirea bunicilor şi a străbunicilor noştri, la modul lor simplu, dar atât de frumos, în care ştiau să trăiască marile sărbători creştine (vezi tot articolul AICI).
- Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi! – cuvântul pentru suflet al Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, unul dintre marii duhovnici ai zilelor noastre. Mesajul său se îndreaptă tot spre marele praznic al Învierii, cel pe care îl numim în cântări „sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor“. Toată slujba de Paşti e o revărsare de bucurie, este un chip al trăirii duhovniceşti. În timpul slujbei pascale avem chemări care ni se adresează: „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure, să se prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută că Hristos a înviat veselia cea veşnică”. Dar pentru ca să se întâmple acestea în viaţa noastră este nevoie ca să zicem „fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“. Învierea Domnului este dovada Iubirii divine supreme faţă de noi, oamenii. Se cuvine ca acestei Iubiri cereşti, să-i răspundem şi noi cu iubire, atât faţă de Mântuitorul, cât şi faţă de semenii noştri, iertând din iubire chiar şi pe cei care ne duşmănesc şi ne fac rău. Paştele trebuie să rămână o zi a luminii, a iertării, a iubirii (vezi tot articolul AICI).
- Paştele în Finlanda – articol semnat de Părintele Rauno Pietarinen, Director al Seminarului Teologic Ortodox din Joensuu, Finlanda, prieten al Bisericii Ortodoxe Române şi o prezenţă plăcută în paginile acestui ziar şi cu alte prilejuri. Autorul ne prezintă obiceiuri şi tradiţii din nordica Finlandă, ţară care are şi o comunitate ortodoxă importantă. Citind aceste rânduri, ne dăm seama cât de multe lucruri ne leagă de fraţii de credinţă de pe acele meleaguri. În finalul articolului, autorul ne face şi urarea tradiţională „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” în limba sa maternă. „Kristus nousi kuolleista! – Totisesti nousi!”(vezi articolul AICI).
- Să fie Paşti în fiecare zi! – editorialul semnat de Părintele Constantin Sturzu. Postul Mare aduce cu sine o schimbare de ritm, constatată de cei mai râvnitori dintre credincioşi. Viaţa curge parcă mai tihnit, deşi cu mai multe ispite, mintea cugetă mai des la cele duhovniceşti, curăţirea trupească şi sufletească creându-ne acea stare de bine, de împlinire sufletească. Cu cât se apropie mai mult slujba de Înviere, cu atât se înteţesc gesturile dedicate acestei perioade speciale. Deşi nu toţi au râvna de care aminteam mai sus, chiar şi printre credincioşii de „ocazie“ sărbătoarea pascală provoacă o vie emoţie. Unii hotărăsc să se lase de unele vicii, măcar temporar. Alţii să facă o faptă bună. E amintit aici gestul medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde nu se vor efectua chiuretaje la cerere în săptămâna premergătoare Paştelui şi cea de după sărbătoare. Un gest care ar trebuie extins la tot parcursul anului (vezi tot articolul AICI).
- Paştele creştin şi Paştele evreiesc – articol semnat de Părintele Profesor Universitar Dr. Petre Semen de la facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, ne pune înainte o foarte interesantă paralelă între semnificaţiile specifice sărbătorii Paştelui în religia iudaică şi ale Paştelui în religia creştină. Deşi numele sărbătorii este acelaşi, vorbim de două sărbători distincte. Pentru evrei Paştele amintea de evenimentul eliberării din robia egipteană, în timpul marelui profet Moise, de „trecerea” (ebr. Pesah) prin Marea Roşie, de mielul pascal, azimă şi toate celelalte elemente specifice acestei mari sărbători evreieşti. Pentru creştini semnificaţia este una deosebită. Paştele este în primul rând Învierea Mântuitorului, dar şi trecerea „de la moarte la viaţă şi de pe pîmânt la cer”, eliberarea oamenilor din robia păcatului şi a morţii, restaurarea fiinţei umane prin Jertfă şi Înviere. Paştele ebraic este preînchipuirea Paştelui creştin, o prevestire a acestuia (vezi tot articolul AICI).
- Slujba Învierii într-o catacombă de la Aiud - un reportaj realizat de George Aniculoaie şi care îl are în centru, ca o figură luminoasă, pe Ilie Tudor – tatăl celebrului rapsod şi artist Tudor Gheorghe. Un articol plin de mărturii emoţionante ale unui om care a slujit Biserica vreme de peste 60 de ani în postura de cântăreţ bisericesc, aşa cum îl găsim şi astăzi, la vârstă binecuvântată de 85 de ani la biserica „Sf. Grigorie Decapolitul” din localitatea Podari, de lângă Craiova. În perioada tulbure de la începutul comunismului, domnul Ilie Tudor a cunoscut şi experienţa cumplită a închisorilor comuniste, locuri unde au sfârşit în grele suferinţe, mari personalităţi ale acestui popor. În acest articol se subliniază un episod cutremurător din viaţa acestui om deosebit - o noapte de Înviere memorabilă, într-o celulă a închisorii Aiud, alături de figuri eminente precum Părintele Profesor Universitar Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii. Un reportaj care merită să fie savurat (vezi tot articolul AICI).
- Paştele în comunitatea tradiţională – Învierea era aşteptată cu focuri aprinse în jurul bisericii – Un articol semnat de Oana Rusu, care ne readuce în memorie obiceiuri şi semnificaţii pascale uitate de mulţi dintre creştinii de azi. Cei de demult spuneau că în noaptea de Înviere cerurile sunt deschise şi de aceea scrutau cerul slavei lui Dumnezeu, cu evlavia oamenilor simpli, dar atât de profunzi în credinţa lor. De aceea în unele zone se aprindeau focuri mari în jurul bisericii, se colinda cu pască pe la casele oamenilor, se păstrau cojile ouălelor roşii pentru Paştele blajinilor şi multe alte obiceiuri. Fiecare gest, fiecare lucru pe care îl făceau în acele zile, avea propria semnificaţie. Nimic nu era la întâmplare şi nimic nu era fără rost. Toate aveau o urmare imediată, dar şi o trimitere spre dimensiunea veşnică a existenţei, recâştigată nouă, oamenilor, de către Domnul Iisus cel înviat. Sau, cum ar spune marele teolog Alexander Schmemann, acei oameni trăiau veşnicia „între deja şi nu încă” (vezi tot articolul AICI).
- Regenerarea naturii vesteşte învierea noastră – pagină semnată în cadrul rubricii „Religie şi ştiinţă” de către părintele diacon Sorin Mihalache de la Centrul pentru Studii Interdisciplinare „Religie şi Ştiinţă” Iaşi. În acest articol autorul face o frumoasă legătură între miracolul Învierii Domnului şi miracolul divin al renaşterii naturii în fiecare primăvară. Învierea Domnului este „miracolul miracolelor” care ne arată care este adevăratul sens al vieţii şi rostul trecerii fiecărui om prin etapele naşterii, creşterii, descreşterii şi morţii. Moartea este asemănată cu sămânţa de grâu care se seamănă în pământ. Ea moare, putrezeşte, dar în acelaşi timp dă naştere unei alte vieţi care răsare din ea. Moartea ei este temeiul vieţii care urmează. La fel moartea şi Învierea Domnului sunt începutul învierii noastre. Şi noi, oamenii, trebuie să trecem prin moarte, pentru a ne bucura de Înviere. Despre aceste adevăruri sfinte ne aminteşte natura an de an, căci ea este opera lui Dumnezeu şi reflectă aceasta în fiecare mică părticică a ei. Omul şi creaţia divină sunt destinaţi transfigurării, prefacerii, reînvierii. Această regenerare a naturii poate să se constituie într-o şcoală a propriei noastre curăţiri şi înnoiri. Şi omul poate „muri“ păcatului şi se poate naşte din nou, mai curat şi întărit în credinţă şi fapte bune (vezi tot articolul AICI).
- „Iarba îngerilor”, un izvor de sănătate – este articolul de la rubrica de sănătate, semnat de dl. prof. univ. dr. Constantin Milică de la Universitatea de Ştiinţe Agricole Iaşi, care ne prezintă o plantă „miraculoasă” cunoscută sub numele de Angelică sau „iarba îngerilor”, atât de folositoare în multe afecţiuni şi suferinţe, de unde şi numele ce o asociază cu Îngerii – fiinţe cereşti ocrotitoare. Natura întreagă este un miracol divin care oferă omului cu generozitate atât de multe daruri. Poate tocmai de aceea suntem datori să cunoaştem, să preţuim şi să protejăm natura de excesele omului (vezi tot articolul AICI).
Vă dorim o lectură cu folos!
