…Locul inimii noastre? Cine îl ştie? Câţi îl cer?
Vârtejul cugetelor nu-i chip să ne poarte…
Locul inimii noastre sălăşuieşte-n cer
Şi-n el lumina lină a Celui făr’ de moarte.
*
Aspre prăpăstii se sparg în orice ins,
Pe munţii sufletului ninşi de blesteme
Arde floarea minunilor- Rugul Aprins –
Ce-n scrum preface spaţiu şi vreme.
*
Doamne, spre locul: inimii noastre? Inimii Tale? ’ndreptează
Paşii rugăciunii obosită de cale,
Acolo unde mintea se deşteaptă trează
În amiaza Eternităţii Tale.
*
de Vasile Voiculescu
(24 decembrie 1955)
