Pe 21 mai Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, cei socotiţi asemeni apostolilor. Pentru că aceste două mari personalităţi creştine vor rămâne ca cei care au pus capăt celei mai negre perioade din istoria Bisericii: cele trei secole de mari persecuţii anticreştine. Edictul de la Milano din anul 313 avea să schimbe radical evoluţia religiei creştine şi să înceapă transformarea imensului Imperiu păgân roman, într-un imperiu creştin. Întreaga viaţă a lui Constantin ca împărat, a stat sub semnul Crucii („in hoc signo vinces” – „întru acest semn vei învinge” – viziunea pe care a avut-o la porţile Romei), iar rolul său în biruinţa creştinismului asupra păgânismului avea să fie decisiv.
Tot de numele lui se leagă şi întemeierea Constantinopolului – „noua Romă” a unei lumi noi, creştine. Şi tot Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), împotriva ereziei lui Arie, care răstălmăcise învăţătura creştină despre persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos.
Mama sa – Elena - este cea care, potrivit tradiţiei creştine, a găsit Crucea Domnului la Ierusalim, acolo unde a şi zidit biserica Învierii Domnului (Sfântul Mormânt), aşa cum o putem vedea şi astăzi. I-a fost o bună sfătuitoare fiului său, în tot ceea ce acesta a înfăptuit.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au rămas în istoria creştinismului că două dintre cele mai de seamă personalităţi, oameni providenţiali prin care avea să se împlinească lucrarea lui Dumnezeu în lume. Datorită lor, vechea lume păgână avea să apună, iar lumea creştină să crească.
Publicat de Alex Androne 
