Eminescu…

Pe 15 iunie s-au împlinit 119 ani de la moartea marelui Eminescu. 119 ani de la trecerea în veşnicie a celui socotit, pe bună dreptate, „luceafărul poeziei româneşti”. Cel mai important scriitor romantic din literatura română şi unul dintre ultimii mari romantici europeni, Eminescu rămâne o adevărată cunună a unei epoci strălucite pentru cultura română. În geniul său se concentrează tot ceea ce a dat mai bun poporul român. În opera sa se regăsesc din plin toate valorile, aspiraţiile, dorinţele şi visurile acestui neam. Admirat de mulţi, contestat de alţii, autor al unor opere nemuritoare, nefericit pe plan personal, figură controversată în peisajul cultural şi politic românesc, Eminescu a fost şi va rămâne un geniu al literaturii româneşti şi un simbol inegalabil al sublimului poeziei. Este o datorie sfântă să-l cinstim pe marele nostru poet şi o putem face citindu-i opera, înţelegând-o, cunoscând-o. Păstrând-o cu evlavie în locul sacru al marilor valori spirituale care compun zestrea de valori ale unui popor.

Dintre miile de versuri compuse de Eminescu, am ales o strofă care ilustrează atât de bine sentimentele care au animat sufletul acestui mare om:

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”

(vezi toată poezia AICI).

Mormântul lui Mihai Eminescu

2 Răspunsuri la “Eminescu…”

  1. Iuliana spune:

    Da! Aveti toata dreptatea! Sa intelegem opera lui Eminescu cunoscandu-i-o:

    Eminescu interzis. Gandirea politica
    http://www.scribd.com/doc/4511706/EMINESCU-INTERZIS-GANDIREA-POLITICA

    Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului
    http://www.scribd.com/doc/2167565/ECONOMISTUL-EMINESCU

    Copierea acestor carti este libera. (CopyLIBER!)

  2. Alex spune:

    Bun venit aici! Mulţumiri pentru comentariu şi linkuri. Despre gândirea politică şi economică a marelui Eminescu nu mi-am propus să amintesc aici. Poate şi pt că a stârnit multe comentarii contradictorii, pentru punctele sale de vedere, uneori foarte categorice. Măcar de l-am cunoaşte pe cel socotit, pe bună dreptate, “poetul naţional”, ca om de litere, ca poet de excepţie. Măcar atât putem face, dacă ne respectăm oamenii de seamă pe care îi avem.

Lasă un Răspuns