Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie)

Multe cuvinte frumoase şi emoţionante au fost scrise de-a lungul timpului de către istorici, scriitori, oameni simpli sau oameni de seamă, pentru a caracteriza personalitatea covârşitoare a marelui voievod Ştefan cel Mare, trecut la veşnica odihnă acum cinci veacuri. Figura sa strălucitoare a fascinat până şi pe cei mai aprigi contestatari ai meritelor sale deosebite. Apreciat şi cinstit ca un om sfânt de către mulţi oameni, contestat de către alţii, criticat cu asprime de către cei care nu ştiu , Ştefan cel Mare va rămâne pentru toţi unul dintre cei mai de seamă înaintaşi ai noştri şi un apărător strălucit al creştinătăţii. Meritele sale au fost recunoscute dincolo de graniţele naţionale sau confesionale. A repurtat victorii extraordinare în războaie, atunci când alţii nu au reuşit nimic. A învins inamici de mare faimă, atunci când nimeni nu îi dăduse nicio şansă. Înainte de fiecare bătălie se ruga din tot sufletul împreună cu oştenii săi. Pe steagurile sale de luptă se găseau însemne şi simboluri creştine.

A fost un ctitor renumit de biserici şi mânăstiri. Au rămas până azi ca adevărate comori spirituale ale acestui neam. Dar nu a ridicat aceste minunăţii ale artei creştine pentru o fală trecătoare, ci din smerenia unui om care a recunoscut tot timpul că este un om ca toţi oamenii, cu fapte bune dar şi cu păcate pentru care se cuvine să ceară iertare Părintelui ceresc. Bisericile şi mânăstirile pe care le-a ridicat, le-a socotit ofranda sa de smerenie, credinţă şi mulţumire către Dumnezeu, care i-a fost alături în toate.

Ca orice „om vieţuitor în trup”, a şi greşit. Dar a avut puterea să recunoască asta. Cu smerenia care i-a caracterizat întotdeauna pe marii oameni. Episodul întâlnirii sale cu marele duhovnic Daniil Sihastrul este relevant în acest sens. Domnitorul în faţa căruia o ţară întreagă se pleca cu respect şi cu teamă, a aşteptat în faţa chiliei marelui Sihastru, ca un simplu muritor, până ce acesta şi împlinit pravila sa de rugăciune…

Faptul că turcii, duşmanii săi de-o viaţă, îi păstrează cu multă preţuire sabia sa cu care a luptat în multe bătălii, în muzeul lor naţional de istorie, ne spune enorm de mult despre personalitatea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Un erou al acestui neam şi un erou al credinţei. Un simbol al curajului, al vitejiei şi al încrederii fără seamăn în Dumnezeu.

Tomosul de canonizare a Sfântului Ştefan cel Mare:

TEOCTIST
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei
şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Prea iubitului cler şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, Părintele luminilor, iar de la noi, Patriarhiceşti binecuvântări.

Cuvios lucru este şi plin de folos duhovnicesc pentru credincioşii Bisericii de a se arăta plini de evlavie, a cinsti şi a pomeni, prin slujbe şi prin cântări, pe cei ce s-au arătat bineplăcuţi lui Dumnezeu în viaţa lor pământească. Lauda care se dă celor ce trăiesc în chip virtuos se îndreaptă către însuşi Dumnezeu, de la care izvorăşte oamenilor toată virtutea, precum ne învaţă Sfântul Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul: „iar lauda celor bune înflăcărează şi îndeamnă pe credincioşi”.

„Când se laudă dreptul se veselesc popoarele”, glăsuieşte proorocul David. Dar lauda binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare ne produce nu numai bucurie duhovnicească, ci şi îndemn puternic pentru grija mântuirii sufleteşti. Fiecare dintre dreptmăritorii creştini sunt datori să cinstească şi să laude, după cuviinţă, pe cei ce au vieţuit cu dreaptă credinţă şi fapte bineplăcute lui Dumnezeu, pentru că lauda este plata virtuţii şi cel ce laudă virtutea laudă pe însuşi Dumnezeu.

Prin asemenea fapte virtuoase a strălucit dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare, care a cârmuit Ţara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoşa credinţei în Dumnezeu, cu cea a postului şi rugăciunii şi cu multe fapte ale dragostei creştine închinate Bisericii şi poporului său; a zidit un foarte mare număr de biserici şi mânăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruinţă a luptat cu preţul vieţii sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti fiind numit apărător al creştinătăţii, a miluit pe săraci şi a răsplătit pe luptătorii oşteni, a arătat îndurare şi pe cei greşiţi i-a îndreptat.

Smerenia noastră împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea jertfelnică pentru credinţă şi neam a dreptcredinciosului Voievod bineplăcut lui Dumnezeu, la faptele şi împlinirile lui şi purtând grijă de folosul obştesc al credincioşilor, iar pe de altă parte ţinând seama de cele arătate de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care a cerut ca amintirea zilei trecerii la cele veşnice a Marelui Ştefan, să fie aşezată ca zi de pomenire a Sfântului,

Urmând obiceiul obştesc al Bisericii şi rânduielilor dumnezeieştilor părinţi dinaintea noastră, făcut-am cunoscut ca să dea binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare cinstirea cuvenită bărbaţilor sfinţi.

Pentru aceasta, urmând rânduiala canonică şi sinodală

şi chemând în ajutorul nostru Puterea Celui Prea Înalt,

HOTĂRÂM:

Ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor,

Voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei
să fie pomenit laolaltă cu bărbaţii cei cuvioşi şi Sfinţi ai Bisericii,

cinstindu-se cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 2 iulie,

fiind înscris în sinaxar, cărţile de cult şi calendarul Bisericii noastre cu numele

„DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT”.

Spre veşnică cinstire, dovadă şi încredinţare despre cele ce am hotărât,

s-a întocmit acest Tomos Patriarhal şi Sinodal de Canonizare

spre a fi adus la cunoştinţa credincioşilor şi clerului Bisericii Ortodoxe Române

şi tuturor evlavioşilor români, oriunde ar trăi aceştia.

Dat în Bucureşti, anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea.