Pilda răspunsurilor despre viaţa veşnică

  Duminica a 22-a după Rusalii ne aduce înaintea sufletelor noastre una dintre cele mai profunde şi cutremurătoare parabole ale Mântuitorului. O pildă care ne oferă din plin acele răspunsuri atât de căutate de către oamenii din toate timpurile sau locurile.  Indiferent de epocă, dintotdeauna omul a vrut să ştie ce e cu viaţa lui, care ne e rostul pe acest pământ, ce înseamnă moartea, dacă mai e ceva dincolo de ea şi, daca da, cum se ajunge acolo? Sunt marile întrebări existenţiale ale umanităţii, cele la care omul a încercat atâtea răsounsuri. Numai Domnul nostru Iisus Hristos avea să ne ofere răspunsurile mântuitoare, cele după care omul a însetat dintotdeauna.

Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr ne  ilustrează atât de bine o serie de învăţături esenţiale pentru viaţa noastră. Tocmai pentru că ştim că suntem trecători prin această lume, fiecare clipă a vieţii noastre trebuie să fie folosită din plin pentru dobândirea vieţii veşnice împreună cu Dumnezeu. Iată cum ne vorbeşte Mântuitorul prin cuvintele acestei pilde:   

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi”. (Luca 16,19-31).

O istorie de viaţă plină de învăţăminte. Doi oameni cu destine atât de diferite. Fiecare-şi ducea viaţa lui aşa cum ne ducem fiecare dintre noi viaţa noastră. Fără să trebuiască să facem comparaţii  între ceea ce trăim fiecare în felul său. Viaţa este un dar unic şi irepetabil, pe care fiecare fiinţă umană îl trăieşte la modul concret tot într-un mod unic. Ceea ce trăieşte un om, nu va fi niciodată la fel cu experienţele de viaţă ale celorlalţi. Bogatul acela nemilostiv, pe care Evanghelistul nu-l pomeneşte pe nume  şi vecinul său suferind – săracul Lazăr – îşi duceau fiecare viaţa lor. Unul se desfăta întru bunătăţi şi huzur, iar celălalt stătea necăjit, dar răbdător în suferinţe şi supus voinţei lui Dumnezeu. Aşa a fost dintotdeauna în viaţa aceasta, să fie şi bogaţi şi săraci. Fără ca una dintre aceste situaţii să ofere soluţia sigură a mântuirii. Nu bogăţia sau sărăcia ne fac mai buni, ci inima, credinţa şi dorinţa fiecăruia.

Parabola ne spune că şi peste cei doi oameni avea să vină încercarea cea grea a morţii. Vine o vreme, pentru fiecare om, când va părăsi toate câte a făcut sau agonisit toată viaţa. Cei doi oameni din pilda Mântuitorului s-au dus în lumea cealaltă, în aceea despre care mărturisim atunci când rostim în Crez: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului…” Mărturisim că este o lume mai presus de lumea aceasta pe care o vedem şi pe care o simţim şi-n care trăim, o lume cu totul altfel. O lume în care guvernează numai voia lui Dumnezeu. Şi tot în crez mărturisim credinţa noastră în Judecata de apoi prin care toţi oamenii vom trece: „şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.” Sunt realităţi care depăşesc puterea noastră de înţelegere, pentru că nimeni nu poate să „experimenteze” aceste dimensiuni ale existenţei. Toţi oamenii ajung să treacă prin ele, dar nu mai este cale de întoarcere, odată ce treci prin experienţa morţii. De multe ori auzim întrebarea: „dar ce, s-a întors cineva de acolo, ca să ne spună cum este?” O întrebare prin care exprimăm neputinţa de a ajunge la cunoaşterea realităţilor de dincolo, în modul nostru obişnuit. O putem face, totuşi, dar altfel, aşa cum ne-a învăţat Însuşi Domnul. Cunoaşterea prin credinţă este singura alternativă, dar pe care nu toţi oamenii vor să o accepte. Credinţa presupune un efort de înălţare spirituală, de depăşire a limitelor noastre omeneşti, de trecere spirituală într-un plan metafizic. Credinţa presupune acceptare şi dăruire, încredinţare cu toată fiinţa lui Dumnezeu şi adevărurilor Sale.

Parabola ne dezvăluie un amănunt foarte important. Odată ajunşi fiecare la locul său – bogatul în chinurile iadului, iar săracul Lazăr în rai, după judecata faptelor vieţii lor – bogatul aflat în grea suferinţă invocă ajutorul Părintelui Avraam – strămoşul sfânt al tuturor evreilor. Putem vedea în aceasta un temei al cinstirii şi invocării sfinţilor. Îi socotim ajutători şi rugători  înaintea lui Dumnezeu. Bogatul îi cerea lui Avraam să-1 lase pe Lazăr să-i potolească setea cumplită. Răspunsul lui Avraam ne interesează în mod deosebit căci a zis astfel: „între noi şi voi mare prăpastie este, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi”(Luca 16,26). E vorba de depărtarea dintre rai şi iad, dintre fericire şi nefericire, dintre lumea lui Dumnezeu şi acea lume a lipsei iubirii lui Dumnezeu, care este iadul. Este o imagine grăitoare a acestor realităţi despre care suntem chemaţi să conştientizăm cu responsabilitate. Pentru că aici, în această lume şi în viaţa aceasta ne pregătim locul din lumea cealaltă, locul din lumea lui Dumnezeu. Iar cuvintele „între noi şi voi mare prăpastie este “, sunt atât de potrivite şi pentru viaţa aceasta pământească. De multe ori putem să conştientizăm că între oameni sunt prăpăstii spirituale mari. Între cei ce cred şi cei ce nu cred în Dumnezeu. Între oamenii morali şi cei imorali. Între cei ce susţin convingeri sau idei diferite. Putem spune, simbolic vorbind, că experimentăm singurătatea iadului încă de aici, de pe pământ. Între săracul Lazăr şi bogatul cel nemilostiv, fusese tot timpul o mare prăpastie. Deşi erau atât de aproape fizic unul de celălalt, bogatul îl ignorase întotdeauna cu dispreţ pe sărmanul său vecin. Îl trata mai rău decât pe câinii cărora tot le mai arunca câte ceva din resturile de la ospeţele sale. Fusese un munte de ne-iubire, de aroganţă, de lipsă de milostivire. De umanitate, în cele din urmă! Un om pentru care nu contase decât propria sa persoană şi care nu căutase deloc să împlinească punţi sufleteşti şi cu ceilalţi oameni, mai ales cu cei ce ar fi avut nevoie de o mână de ajutor, de compasiune. Indiferent cât am fi de diferiţi unii faţă de alţii, prin multe aspecte ale acestei vieţi, trebuie să căutăm cât de mult putem să construim acele cărări spirituale de la inimă la inimă cu toţi semenii noştri, cu cei pe care Domnul îi numeşte generic „aproapele”, adică oamenii de lângă noi, cei cu care ne intersectăm drumurile zi de zi. Aceştia ne sunt aproapele, oamenii de care trebuie să ne pese şi spre care trebuie să învăţăm să revărsăm iubirea noastră.

Se spune că săracul Lazăr a fost rugat de către bogat să-i potolească un pic setea sau măcar să meargă pe pământ să spună cum e dincolo, pentru ca oamenii să se îndrepte, mai ales cei din casa lui, fraţii săi, ca să nu meargă şi ei la răul iadului. Pentru că şi aceia aveau acelaşi stil de viaţă dispreţuitor şi iresponsabil. Răspunsul Părintelui Avraam este foarte semnificativ: „Au pe Moise şi pe prooroci, să creadă în ei”. Dumnezeu a trimis în lume pe acei oameni sfinţi ai Săi, care au învăţat oamenii, poporul lui Dumnezeu, să urmeze cu credinţă calea dumnezeiască. Ei au lăsat învăţături, porunci, legi divine, adevăruri profetice. Tot ceea ce trebuie oamenilor pentru a înţelege, pentru a cunoaşte şi pentru a urma calea Domnului. Când ai toate acestea, nu ai nicio scuză ca să spui „Nu am ştiut”! Cu toate acestea, ajungem să le ignorăm într-un mod atât de autodistructiv. Iată ce spune bogatul la răspunsul lui Avraam: „Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi”. Nu vrem să acceptăm adevărurile mântuitoare prin credinţă, noi cerem numai minuni! Şi chiar dacă Dumnezeu ne oferă şi nenumărate minuni, nici aşa nu credem! Pentru că nu le vedem! Câţi nu au fost martori la miracolele Mântuitorului şi apoi I-au cerut moartea? Răspunsul la această obiecţie lămureşte tot: ”Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi” Totul depinde de fiecare om în parte, de credinţa lui.

O parabolă cutremurătoare. Plină de răspunsuri atât de clare, de limpezi, la problemele existenţiale ale oamenilor. Dar, după cum Însuşi Domnul a zis: „Cine are urechi de auzit, să audă!  Este imaginea desăvârşită a acestei lumi şi a psihologiei umane în faţa necuprinsului dumnezeiesc. Găsim pentru orice scuze, numai să eludăm adevărurile care ni se par…incomode. Suntem gata să renunţăm la o veşnicie, pentru câteva clipe de desfătare în această viaţă trecătoare: „adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti”. Ne lipim sufletul de bogăţii pe care oricum le lăsam altora, când am putea să folosim prilejul de a fi mai oameni, mai buni, mai generoşi. Adică tocmai acele gesturi care aduc adevărata satisfacţie, adevărata împlinire şi apropiere de idealul asemănării cu Dumnezeu. Tocmai ceea ce ne propulsează spre eternitatea lui Dumnezeu. Setea de care suferea bogatul în iad, nu era una fizică, sete de apă, ci era setea de Dumnezeu, setea de iubire, setea de comuniunea cu semenii. Tocmai ceea ce el refuzase toată viaţa! O alegere dureroasă, cu consecinţe catastrofale. Stă în puterea noastră să alegem, să decidem ce vrem. Câtă atenţie ne trebuie ca să nu greşim! Să nu pierdem TOTUL pentru nişte dorinţe egoiste….

Avraam i-a spus bogatului că fraţii săi îi au pe Moise şi pe prooroci. Cu cât mai mult noi care Îl avem pe Domnul Iisus Hristos, pe Apostoli şi pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Şi atâtea învăţături mântuitoare, atâtea răspunsuri limpezi la întrebările noastre de viaţă. Cel ce spune că nu ştie ce să creadă sau că nu a ştiut niciodată adevărul, se minte singur. De fapt nici nu a căutat să afle vreun răspuns! Altele au fost priorităţile sale în această viaţă. Iar scuzele nu mai au niciun rost!. Suntem ceea ce hotărâm singuri! Fericirea sau nefericirea  noastră se întemeiază pe hotărârile noastre, pe alegerile pe care le-am făcut singuri. Din proprie voinţă. Oricât am încerca să pasăm  vina spre cei din jur, spre anturaj sau alte conjuncturi în care ne-am aflat. Sunt numai scuze. Domnul este foarte categoric în această privinţă: eşti cu Dumnezeu sau nu eşti cu Dumnezeu! Nu există cale de mijloc. Nu e loc şi pentru … căldicei. Iar viaţa cu Dumnezeu este aceea în care ne lipim cu toată fiinţa noastră de Tatăl ceresc, de tot ceea ce ne apropie de El. Iar asta presupune voinţă, efort, dăruire totală. De-asta alege omul calea uşoară, calea cea largă ce duce la pierire. E calea pe care nu trebuie să faci nimic, doar să te gândeşti la poftele egoiste şi atât. Calea lui Dumnezeu este CALEA CRUCII! A urmării lui Hristos în suferinţe, în încercări, în jertfă…. adică în tot ceea ce El a pătimit pentru noi în această viaţă! E calea cea strâmtă şi cu chinuri….

An de an Biserica ne aminteşte această extraordinară parabolă a Mântuitorului. E ca şi cum Însuşi Domnul ne-o spune fiecăruia dintre noi.  Iar dacă am auzit aceste minunate învăţături, nu ne mai rămâne decât să decidem pe ce cale vom merge pe drumul vieţii. Avem pe Domnul mereu alături!

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: