Dorinţa regăsirii (Duminica lui Zaheu vameşul)

zaheu-vamesul.jpg Cu mult înainte de începutul Postului Paştelui, Biserica ne face cunoscută apropierea acestuia şi ne invită la o perioadă de pregătire sufletească. Este o caracteristică specifică tradiţiei liturgice ortodoxe ca fiecare sărbătoare sau perioadă importantă să fie anunţată şi pregătită. Pentru că viaţa noastră este atât de laicizată şi superficială din punct de vedere spiritual, trecerea bruscă de la traiul nostru obişnuit şi comod la o perioadă de străduinţe şi seriozitate cum este Postul, este foarte dificilă. Duminicile de dinaintea începutului Postului mare ne invită să reflectăm la ceea ce urmează, la viaţa noastră, la rostul existenţei noastre în această lume. Fiecare duminică este o treaptă pe care suntem chemaţi să urcăm, amintindu-ne acele aspecte fundamentale ale vieţii spirituale de care avem atâta nevoie.

Duminica ce a trecut, a 32-a după Rusalii, ne aminteşte de o întâmplare plină de învăţăminte din activitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De întâlnirea Sa cu un om pe nume Zaheu, mai marele vameşilor din cetatea Ierihonului. În Evanghelia Sf.Ap. Luca ne este descrisă în amănunt această întâlnire (Luca 19,1-10). Aflând ca vestitul Învăţător, despre care toată lumea vorbea cu admiraţie, trece şi prin oraşul său, Zaheu a dorit mult să-L vadă, să-L cunoască. Dar pentru că era mic de statură, s-a urcat într-un pom de pe marginea drumului pe unde urma să treacă Hristos. Şi nu doar L-a văzut, dar a avut şi bucuria nesperată de a-L primi în casa sa, căci Iisus i s-a adresat lui, alegându-l din acea mulţime de oameni tocmai pe el, cel atât de dispreţuit de concetăţenii săi pentru faptul că era în slujba ocupaţiei romane şi pentru că îşi strânsese o mare avere prin nedreptăţile pe care le făcuse ca vameş. La invitaţia de a-L primi pe Domnul în casa sa, la masa sa, Zaheu a răspuns cu bucurie. Şi tot cu bucurie s-a angajat solemn, în faţa tuturor, să îndrepte toate nedreptăţile pe care le făcuse până atunci: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, am să-i întorc împătrit!”(Luca 19,8). Angajamentul său spontan şi entuziast este o convertire spirituală. Omul preocupat până atunci doar de sporirea averii sale, îl regăseşte pe Dumnezeu şi se angajează pe calea transformării spirituale. Convertirea sa l-a făcut să dorească nu doar începutul unei vieţi noi, ci şi corectarea greşelilor trecutului său. Zaheu a plăcut Domnului, deoarece a făcut exact ce trebuia să facă. Adică a înţeles şansa pe care Dumnezeu i-a dăruit-o: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiu al lui Avraam! Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19,9-10). O sentinţă plină de speranţă pentru fiecare dintre noi, ca unii ce săvârşim atâtea greşeli în viaţă. Iar pentru Zaheu a însemnat şi o repunere în demnitate a numelui său, care în limba ebraică înseamnă „cel drept”.

Tema acestei duminici este deci dorinţa. Omul în viaţa sa urmează dorinţei. Psihologic se poate spune ca omul însuşi este dorinţă. O dorinţă puternică îl poate face pe om să înfrângă chiar şi cele mai grele piedici şi să realizeze lucruri incredibile. Însuşi Mântuitorul spunea despre dorinţă: „Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta” (Matei 6,21). Omul îşi pune inima sa alături de ceea ce îşi doreşte. Problema este dacă noi ne orientăm dorinţa spre lucrurile bune, spre scopurile înalte sau dacă ne îndreptăm doar spre „mistuire zadarnică” (J.P.Sartre). Zaheu şi-a ales tot ce era mai bun: şi-a dorit să-L cunoască pe Domnul, să se apropie de El. Şi a primit mai mult decât a sperat: L-a primit pe Fiul lui Dumnezeu chiar în casa sa, în viaţa sa. Acesta este şi mesajul duminicii: primul pas al vieţii creştine autentice este dorinţa! Redescoperirea naturii profunde a tuturor dorinţelor – dorinţa după Dumnezeu şi viaţa autentică în comuniune cu El şi cu ceilalţi semeni. Chiar dacă ne simţim prea scunzi, prea neînsemnaţi sufleteşte, asemenea lui Zaheu, dorinţa puternică poate birui orice limitări. Important este să conştientizăm ceea ce avem cel mai profund şi adevărat în noi: foamea şi setea după Absolut, după Dumnezeu. Singurul care ne umple existenţa şi ne dă un sens profund existenţei noastre. Pentru un singur pas pe care îl facem în căutarea acestui Absolut, Dumnezeu ne vine în întâmpinare cu mai mulţi paşi. El este primul care doreşte să intre şi să rămână în casa sufletului nostru, în viaţa noastră.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: