Sfinţii 40 de Mucenici (9 martie)

O sărbătoare cu o bogată rezonanţă spirituală la poporul român este pomenirea martiriului pentru credinţa creştină al celor 40 de ostaşi romani în timpul domniei împăratului roman păgân Liciniu (308-324). Tradiţia bisericească ne consemnează că la începutul primăverii anului 320, în cetatea armeană Sebastia, 40 de ostaşi de sub comanda lui Agricola – conducătorul militar din acele locuri, au refuzat să se închine şi să jertfească idolilor. La început Agricola a aflat numai de trei dintre soldaţii săi că sunt creştini. Mai apoi, când le-a impus ostaşilor să jertfească zeităţilor romane, s-a aflat numărul real al creştinilor din armata sa. Refuzînd categoric închinarea la idoli, cu toţii au fost închişi în temniţă. După ce au stat în detenţie timp de şapte zile, în cetatea Sevastiei a sosit Lisie – un alt mare persecutor al creştinilor. Împreună au încercat din nou să-i convingă pe cei 40 de soldaţi creştini să se închine idolilor păgăni. Însă, şi această încercare a rămas fără nici un rezultat. Atunci Agricola şi Lisie au ordonat slujitorilor lor să arunce asupra ostaşilor creştini cu pietre, spre a-i înfricoşa şi pentru ca să renunţe la credinţa lor, dar nu au reuşit. În acel început de primăvară, fiind un ger cumplit şi vânt mare, Agricola împreună cu Lisie au hotărît ca toţi sfinţii ostaşi să fie legaţi şi duşi în apa foarte rece a unui lac mai mare de lîngă cetate. Alături de lac au construit un bazin în care apa era încălzită şi în care nu puteau intra decît cei ce se închinau idolilor. După un timp unul dintre ostaşii din apa îngheţată, nemaiputînd să rabde frigul, despărţindu-se de ceilalţi, a alergat la bazinul cu apă caldă, dar când a întins piciorul spre apa fierbinte, îndată a murit. Atunci, unul dintre străjerii care au vazut întâmplarea, impresionat fiind de curajul şi bărbăţia celor 39 de creştini, a ales să intre alături de ei în apa îngheţată. A doua zi, bravii ostaşi care au îndurat gerul cumplit şi apele îngheţate, au fost omorâţi în chinuri. Vestea despre martiriul lor impresionant s-a raspândit cu repeziciune în tot imperiul. Pilda lor de curaj a fost un exemplu pentru toţi creştinii acelor vremuri de grele încercări, dar şi pentru generaţiile următoare. Osemintele sfinţilor au fost adunate cu multă cinste, păstrîndu-se pînă în ziua de astăzi într-un chivot special la mănăstirea Xiropotamu de pe Muntele Athos.

Poporul român a preţuit mult pilda celor 40 de martiri creştini. Însoţind ziua lor de pomenire cu diferite obiceiuri ce fac parte din tradiţia acestui popor. Cum ar fi cel al mucenicilor (sau măcinici) pe care gospodinele îi pregătesc cu această ocazie pentru a fi împărţiţi spre pomenirea celor morţi. Acei mici covrigei în formă de 8, care ne duc cu gândul la ∞ – semnul infinitului, al veşniciei pe care martirii au dobândit-o prin sacrificiul lor. Biserica Ortodoxă pomeneşte amintirea matiriului celor 40 de ostaşi romani ucişi pentru credinţă. Timp de aproape paisprezece secole acest gest de sacrificiu constituie un exemplu de credinţă pentru creştinii ortodocşi din întreaga lume. Este un exemplu demn de urmat pentru noi toţi, mai ales în aceste timpuri bulversante. Exemplul tăriei credinţei lor ar trebui să constituie un imbold şi pentru creştinii de astăzi. În faţa provocărilor acestor vremuri, trebuie să răspundem cu acelaşi curaj pe care l-au avut martirii, cei care au renunţat şi la viaţa lor, din dragoste de Dumnezeu şi din credinţă. Să avem curajul de mărturisi prin cuvânt şi prin fapte că suntem creştini. Martirii sunt cei care au avut curajul mărturisirii. Curaj pe care să-l avem toţi cei care ne mărturisim creştini.