Săptămâna luminată

Aprilie 30, 2008

Încă de la începuturile Bisericii, creştinii au numit prima săptămână de după Învierea Domnului, Săptămâna luminată. O săptămână în care străluceşte în chip duhovnicesc lumina Învierii ce izvorăşte din mormântul Mântuitorului. Căci Învierea Domnului este cea care a dat un sens divin existenţei umane, scoţând pe toţi urmaşii lui Adam din robia efemerului, a morţii ca o consecinţă a păcatului, a ne-fiinţării în afara iubirii divine. Învierea Fiului lui Dumnezeu întrupat a adus o lumină cerească peste existenţa mizeră a oamenilor, iar la această lumină Biserica ne invită pe toţi şi nu doar la această sărbătoare, ci în fiecare zi, în tot timpul. Fără lumina lui Hristos, rămânem tot în întunericul necredinţei şi al morţii. Săptămâna luminată sta sub semnul luminii si prima slujba din această săptămâna începe prin cuvintele „veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale, biruitor. Nu doar spaţiul (cerul, pământul) este pus sub semnul luminii, ci şi timpul în toată dimensiunea lui şi, de aceea, noi vedem lumina lui Hristos ca una veşnică. Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel vesnic, eshatologic.

Originea Săptămânii luminate se leagă şi de faptul ca, in primele secole ale crestinismului, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului) erau botezati in noaptea de Pasti si timp de o saptamana purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii care era intens preamărită în această perioadă sfântă dintre Paşte şi Duminica Sf. Apostol Toma. Şi slujbele Biserici sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările şi citirile din aceasta perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morţi a Mântuitorului. Slujbele sunt mai scurte, dar mai frumoase prin această bucurie a Învierii de care sunt inundate toate rânduielile liturgice. Chiar şi slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni, e diferită de rânduiala obişnuită, căci se cântă aceleşi cântări ale canonului Învierii Domnului şi Hristos a înviat, în loc de Veşnică pomenire!

Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numita perioada Penticostarului. Numele acestei perioade – una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului şi de cea a Triodului) – vine de la cartea Penticostar care se foloseşte în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Paşte şi Rusalii (50 de zile). Aceasta perioadă se distinge din punct de vedere spiritual prin luminozitate, prin frumuseţe şi prin simfonia bucuriei întregii creaţii, ceea ce se exprimă prin rânduieli cultice cu totul specifice ce se săvârşesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa. Şi bisericile se înveşmântează în alb şi veşmintele preoţilor. De aceea, aceasta perioadă a Penticostarului este perioada când se cantă în toate împrejurările „Hristos a înviat” şi cântări de bucurie: „Veniţi să ne luminăm popoare! Veniţi să ne bucurăm de Învierea lui Hristos!”


Sfintele Paşti la Slobozia

Aprilie 29, 2008

Noaptea de Înviere este aşteptată cu emoţie sfântă an de an de către credincioşi. Este o noapte care ne apropie mai mult de credinţă, de miracolul Învierii din morţi a Mântuitorului, acel eveniment incredibil de acum 2000 de ani, care a dat un sens nou, divin, vieţii noastre, existenţei umanităţii.

Ceea ce e mai mult decât un simbol al aceastei noapţi sfinte este LUMINA! Chemarea preoţilor de la începutul slujbei de Înviere: “Veniţi de luaţi lumină!” este chemarea lui Hristos cel înviat de a trăi în lumină, de a primi lumina credinţei în viaţa noastră, de a nădăjdui în învierea noastră şi de a înţelege adevărul creştin că existenţa omului nu se limitează doar la anii pe care îi trăim în această viaţă, şi că dincolo de moarte este cu mult mai mult decât ajungem să cunoaştem pe pământ. Învierea Domnului – evenimentul unic, dumnezeiesc, care dă sens total întregii umanităţi.

Ca de fiecare dată şi în acest an la Slobozia creştinii au venit în număr mare la bisericile din oraş. Bătrâni, tineri şi copii au luat cu asalt lăcaşurile creştine pentru a lua lumină şi pentru a cânta cu toţi: “Hristos a înviat!”. La Catedrala Episcopală Prea Sfinţitul Episcop DAMASCHIN al Sloboziei şi Călăraşilor a vorbit celor prezenţi în cuvântul său pastoral despre marele praznic al Învierii:

În această noapte sfântă, aţi primit din partea preoţilor vestirea că „Hristos a înviat!” şi aţi răspuns cu multă bucurie „Adevărat a înviat!”. Timp de patruzeci de zile, acesta va fi şi salutul pe care noi, creştinii, ni-l adresăm unii altora. An de an folosim acest salut dar, cu cât înaintăm în înţelegerea şi trăirea credinţei, cu atât mai mult cunoaştem că acest salut nu este doar o formulă de politeţe sau o obişnuinţă, ci este o mărturisire de credinţă a tainei Învierii Domnului.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este adevărul fundamental al credinţei creştine şi temeiul Învierii noastre. Orice fel de credinţă am avea, dacă nu credem în adevărul Învierii, este o credinţă deşartă. Sfântul Apostol Pavel spune explicit: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15,14). Cum putem însă, crede în înviere, dacă aceasta s-a produs într-un chip mai presus de puterea de înţelegere a minţii noastre, fiind o minune mai presus de orice minune şi o taină mai presus de orice taină?

Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos către ucenici i-a încredinţat pe aceştia de Învierea Sa şi ne încredinţează şi pe noi astăzi. Căci, aşa după cum spune şi Sfântul loan Gură de Aur: „dacă n-ar fi fost adevărată învierea, nici n-ar fi putut s-o plăsmuiască. Pe ce s-ar fi întemeiat? Pe talentul lor oratoric? Dar erau doar nişte oameni neînvăţaţi! Pe mulţimea banilor? Dar nu aveau nici toiag, nici încălţăminte. Pe faima neamului? Dar erau oameni de jos şi din oameni de jos. Pe măreţia locului lor de naştere? Dar erau doar nişte sate neînsemnate. Pe mulţimea numărului lor? Dar nu erau mai mult de unsprezece oameni şi aceştia împrăştiaţi. Pe făgăduinţele Învăţatorului? Care făgăduinţe? Dacă n-ar fi înviat, nici făgăduinţele nu mai puteau fi vrednice de credinţă. […] Domnul înviase atâţia morţi; dar nici una dintre aceste minuni nu i-a făcut pe iudei să se ruşineze, ci L-au răstignit pe Săvârşitorul lor. Aveau, oare, să creadă popoarele în Învierea lui Hristos numai pe spusele ucenicilor? Nu! Lucrul acesta nu se poate! Căci pe toate le-a lucrat doar puterea Celui înviat!” (Omilia a LXXXIX-a la Matei, PSB 23)[…].

Când lisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi, aceştia au avut certitudinea că îl văd pe El viu, însă această certitudine nu ar fi lucrat în ei o schimbare atât de radicală, încât să devină toţi capabili să mărturisească Învierea Domnului chiar cu preţul vieţii, aşa cum ei şi mulţi sfinţi martiri au făcut-o de-a lungul veacurilor. Când ucenicii Lui au văzut pe Omul Iisus înviat, au avut şi contactul nemijlocit cu dumnezeirea firii Sale. Acest contact al ucenicilor Domnului cu dumnezeirea transmite firii omeneşti sfinţenie din dumnezeirea Domnului, ca putere care reînoieşte firea, care realizează metanoia, înnoirea minţii, de aceea Mântuitorul îi şi numeşte fericiţi pe cei care primesc adevărul Învierii Sale […].

Să prăznuim cu bucurie duhovnicească acest praznic luminat şi să ne învrednicim ca Învierea Domnului să învie şi sufletele noastre. Hristos a înviat! (fragment din Pastorala de Sfintele Paşti – 2008).

Cu toţi am plecat spre casă cu bucurie sfântă în suflet, cu lumina Învierii în inimă şi cu cântarea Domnului pe buze. Tradiţile strămoşeşti cu ouă roşii, pască, miel şi cozonac vin de fiecare dată să întregească bucuria spirituală a acestui mare praznic. Şi, dincolo de toate, această sărbătoare este prilejul unei comuniuni creştineşti, al reapropierii dintre oameni, al bucuriei de a fi împreună, al unei vieţi pline de sens, dincolo de orice încercări şi greutăţi. Cântarea din Canonul Învierii exprimă cel mai bine toate acestea: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântam cântare de biruinţă”.


Hristos a înviat!

Aprilie 26, 2008

Fie ca Sărbătoarea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă tuturor în suflet bucurie, lumină şi binecuvântare. Multă sănătate, pace şi întru toate bună sporire!

Hristos a înviat!

 


Vinerea Mare – Prohodul Domnului

Aprilie 26, 2008

Numită în spiritualitatea creştină şi Vinerea Patimilor sau Vinerea neagră. Este o zi în care retrăim cu tristeţe evenimentele tragice prin care a trecut Domnul Iisus Hristos spre mântuirea noastră, a oamenilor. Sfintele Evanghelii ne transmit peste timp mesajul Iubirii lui Dumnezeu. O iubire divină, până la sacrificiul suprem… Jertfa mântuitoare, jertfa care ne-a salvat din moarte şi păcat… Oricât am spune despre această, cuvintele sunt prea neputincioase ca să exprime miracolul mântuirii noastre. Al operei Iubirii divine.

An de an îl conducem în chip spiritual pe Mântuitorul cel răstignit, spre mormânt. Spre mormântul Învierii, al mântuirii noastre. An de an îl prohodim prin cântări şi rugăciuni, arătându-ne recunoştinţa faţă de sacrificiul Domnului. Recunoscând ca pentru păcatele noastre El a murit pe Cruce, luând asupra Sa păcatele tuturor. Murind pentru noi şi în locul nostru. Cel fără de păcat S-a jertfit pe Sine ca un miel nevinovat şi prin moartea Lui noi toţi am murit, la fel cum prin Învierea Lui, noi toţi vom învia.

De sute de ani, versurile slujbei Prohodului, cântate cu glas domol în biserici, ne readuc în suflete tristeţea faţă de moartea Mântuitorului şi momentele tragice de acum 2000 de ani. Ca şi suferinţa cumplită a Maicii Sfinte, a Apostolilor, a Mironosiţelor şi a celor care L-au urmat pe Domnul pe ultimul Său drum spre Golgota. E o tristeţe copleşitoare, dar din care transpare o raza de speranţa, o raza de lumină, căci peste numai trei zile mormântul – ca locaş al morţii – avea să irumpă de lumină. Lumina Învierii luminează tuturor!

Cuvintele Prohodului sunt simple, dar pline de sensibilitate. Din ele transpar atâtea stări sufleteşti, atâtea emoţii sfinte. Se cade să ne amintim fie şi numai câteva dintre ele:

Starea I : În mormânt, Viaţă // Pus ai fost, Hristoase //Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut // Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

Te mărim, pe Tine // Iisuse Doamne // Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile // Că din sticăciune Tu ne-ai izbavit!

Din stricare, Doamne // Viaţa mea o ridici // Căci murind acum, la cei morţi Tu Te-ai coborât // Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

Răstignit pe Cruce // Ai chemat pe oameni //Iar curată coasta Ta împungându-se // Tuturor iertare dai, Iisuse al meu!

Starea a II-a : Cuvine-se, dar // Să cădem la Tine Ziditorul // Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins // Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Somn învietor // În mormânt dormind, Hristoase Doamne // Din cel greu somn al păcatului Tu ai sculat // Întreg neamul omenesc cel păcătos.

Sub pământ apui // Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii // Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu // Alungând din iad tot întunericul.

Doamne, Maica Ta // Pironit văzându-Te pe Cruce // De amară întristare, sufletul ei // S-a pătruns de cuie şi de sabie.

Soare luminos // După noapte străluceşte, Doamne // Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult // Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

Toţi cei credincioşi // Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte // Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude // Răstignirea şi-ngroparea Ta acum!

Starea a III-a : Neamurile toate // Lauda-ngropării // Ţi-aduc Hristoase al meu!

Slavă Ţie Doamne // Cel ce dai viaţă // Şi-n iad, puternic, cobori.

„Primăvară dulce // Fiul meu prea dulce // Frumuseţea unde Ţi-a apus?”

„Nu mai plânge Maică // Pe Adam şi Eva // Ca să-i slobod eu sufăr”.

Pace în Biserici // Lumii mântuire // Prin Învierea-Ţi dă-ne!

O, Treime Sfântă // Tată, Fiu şi Duh Sfânt // Lumea o mântuieşte.

La înconjurarea bisericii de către preoţi şi credincioşi, se cântă: „Mergi la cer şi Te aşează // Lângă Tatăl Creator // Tu ce laşi în lume pace // Iisuse Salvator”. Este o ceremonie emoţionantă, care ne transpune în mod real în atmosfera tragicelor evenimente mântuitoare de acum 2000 de ani.

Ziua Sâmbetei celei mari, Mântuitorul a petrecut-o în mormânt. Pentru poporul evreu era sărbătoarea Paştelui. Amintirea trecerii prin Marea Roşie în timpul profetului Moise. Iisus Domnul ne pregătea o altă „trecere”. Trecerea „ de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”.

Iisus Hristos – Paştele mântuitoare!


Vinerea Mare – Răstignirea Domnului

Aprilie 26, 2008

Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, capitolul 19:

14. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.

15. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.

16. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit.

17. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota,

18. Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus.

19. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor!

23. După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime.

24. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: „Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii”. Aşadar ostaşii acestea au făcut.

25. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.

26. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!

27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.

28. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.

29. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui.

30. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a! Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.

31. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.

32. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.

33. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.

34. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.

35. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.


Joia Mare

Aprilie 25, 2008

După ce în Duminica Floriilor Mântuitorul a intrat în Ierusalim, fiind primit cu osanale de mulţimea entuziasmată, în miercurea ce a urmat (12 nisan), conducătorii iudeilor au ţinut sfat, hotărând să-L omoare pe Iisus. Faima Sa era greu de suferit pentru nişte conducători care nu vedeau nimic mai departe de interesele lor meschine. Nu ştiau cum să îl prindă pe Iisus, ca să nu stârnească tulburare în Ierusalim. Aveau să-l găsească pe Iuda Iscarioteanul, ucenicul care L-a trădat pe Domnul pentru 30 de arginţi. Un preţ ridicol de mic pentru Cel nepreţuit.

Apropiindu-se data Paştelui (care, la evrei, înseamnă sărbătoarea comemorării eliberării lor din robia egipteană în timpul lui Moise), Iisus a dorit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. El cunoştea vânzarea lui Iuda şi faptul că acesta aştepta doar momentul potrivit pentru a-L preda căpeteniilor iudeilor. Cina cea de Taină s-a săvârşit într-o zi de 13 nisan , în jurul anului 30. Tradiţia creştină a reţinut evenimentul sub acest nume deoarece cu acest prilej Mântuitorul Hristos a instituit Taina Euharistiei pe care a lăsat-o ucenicilor Săi ca un „testament”. Sfântul Evanghelist Ioan arată că, înainte de a cina, Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi (Ioan 13, 4-5). Procedând astfel, Hristos a arătat că singur Dumnezeu ne poate curăţi de păcat. Baia curăţitoare este Taina Botezului. Aici se arată că Botezul nu se poate repeta. Dar noi greşim şi după ce ne-am botezat. De aceste păcate, de după Botez, suntem curăţiţi prin Taina Spovedaniei, preînchipută de spălarea picioarelor apostolilor.

Cina cea de Taină nu a fost o cină pascală obişnuită, ci mai mult decât atât. La masă nu s-a mâncat mielul pascal, după tradiţie, căci Însuşi Iisus era Mielul care avea să se jertfească pentru păcatele lumii şi care la această Cină S-a oferit pe Sine, sub chipul pâinii şi al vinului, ca hrană cerească, spre mântuirea noastră. Oferind ucenicilor Săi pâinea şi vinul, Hristos le-a spus categoric că acestea sunt Trupul şi Sângele Său. E o prefacere reală, chiar dacă mintea noastră nu poate înţelege cum se săvârşeşte aceasta. Greşesc aceia care nu cred în realitatea prefacerii pâinii şi a vinului, spunând că e vorba doar de un simbol. Astfel, ei Îl contrazic pe Hristos. Dar noi nu ne mântuim simbolic, ci în mod real, prin unirea cu Mântuitorul Iisus Hristos care ne invită de fiecare dată prin cuvintele de atunci: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu….Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele meu, al legii celei noi….”. Dumnezeu încheie un nou legământ cu oamenii, se instituie un Paşti nou. Paştele mântuirii noastre. Fiecare Liturghie reactualizează Cina cea de Taină. Ne face contemporani cu Hristos şi cu apostolii Săi. Şi ne face părtaşi ai roadelor mântuitoare ale Jertfei Domnului nostru Iisus Hristos. În felul acesta, Liturghia nu este doar o comemorare a Cinei, ci o „scară” pe care urcăm de fiecare dată spre Împăraţia Cerurilor.


Sfantul Mare Mucenic GHEORGHE (23 aprilie)

Aprilie 23, 2008

Sfantul mare mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuti si mai cinstiti sfinti ai crestinismului. Cu toate acestea istoria vietii sale este foarte putin cunoscuta, iar numele sau este asociat cu multe legende El este sarbatorit atat de Biserica Ortodoxa cat si de cea Romano Catolica, imaginea sa fiind intotdeauna asociata cu vitejia nemarginita si credinta in Hristos pana la sacrificiu suprem.

Traditia crestina spune ca Sf. Gheorghe s-a nascut in Capadocia intr-o familie crestina, tatal sau fiind general roman, iar la varsta de 30 ani Sf. Gheorghe a devenit la randul sau general in armata imparatului Diocletian. Sf. Gheorghe s-a ridicat impotriva hotararilor anti-crestine ale Consiliului de la Nicomedia (303), ceea ce i-a adus persecutii din partea lui Diocletian. A fost chinuit in cele mai cumplite chipuri, otravit si mai apoi decapitat.