Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiindcă au fost socotiţi de către toţi creştinii, cei mai de seamă dintre Apostoli, oameni sfinţi care au contribuit, prin râvna şi prin sacrificiul lor, la răspândirea cuvântului Evangheliei Mântuitorului în multe părţi ale lumii. Este greu să exprimăm în cuvinte vrednicia lor deosebită. Ei sunt socotiţi cei doi mari stâlpi ai Bisericii, iar pentru aceasta sunt şi înfăţişaţi în cele mai multe locaşuri de închinare creştine, chiar la intrare, unul cu cheile Împărăţiei cerurilor în mână, iar celălalt cu sabia dreptăţii şi a cuvântului divin. Odată cu Petru şi cu Pavel, îi cinstim pe toţi Apostolii Domnului, adică acei bărbaţi de seamă care au fost capabili să sacrifice totul pentru a-L urma până la moarte pe Mântuitorul nostru, al tuturor. Mulţumită acestora, cuvântul mântuitor al Evangheliei a fost propovăduit până la capătul Pământului, iar Biserica a crescut în toată lumea.
Sfântul Petru a mai fost numit şi „Apostolul evreilor”, căci el a căutat mai ales convertirea celor din neamul lui Israel, iar Pavel a fost numit şi „Apostolul neamurilor”, căci a atras la credinţă mai ales pe păgâni. Îi cinstim împreună în această zi, pentru că amândoi au fost încununaţi ca martiri în aceeaşi zi de 29 iunie, anul 67, în timpul sângerosului împărat roman Nero – primul mare persecutor al creştinilor. Deşi au ajuns la demintatea propovăduirii apostolice în mod diferit, eforturile lor s-au împletit în mod deosebit, încât ei sunt cinstiţi împreună, cu aceeaşi preţuire.
Se cuvine ca în această zi a pomenirii lor să ne amintim câteva repere despre personalitatea fiecăruia:
Sfântul Petru – al cărui nume evreiesc era Simon, însă Domnul Iisus l-a schimbat în Chefa (Piatră), adică Petru, subliniind că pe „piatra credinţei” va întemeia Biserica Sa. Era iudeu de neam, om simplu, din popor, născut în Galileea, unde a şi trăit cea mai mare parte a vieţii sale. Era fratele Sfântului Apostol Andrei – cel care avea să propovăduiască creştinismul în ţara noastră.
Amândoi fraţii erau pescari. Împreună cu fratele său Andrei îşi câştigau cele necesare traiului, pescuind în apele lacului Ghenizaret (sau marea Galileii). Aceasta până când au fost chemaţi şi aleşi ca ucenici ai Mântuitorului: “Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni”(Matei 4,19). Înainte de a deveni Apostoli al lui Iisus au fost o vreme ucenici ai Sf. Ioan Botezătorul.
Sfântul Petru este descris în Evanghelii ca fiind un om entuziast, tare în credinţă şi gata să-L urmeze pe Domnul în orice împrejurare. I s-a dat de către ceilalţi întâietate datorită vârstei. Ştim despre el că era căsătorit. A avut însă şi momentul său de mare slabiciune atunci când, în timpul Patimilor Domnului, s-a lepădat de Acesta înaintea oamenilor, de frică. Avea să fie iertat de Domnul şi repus în demintatea de Apostol. A propovăduit prin multe părţi ale lumii, înfiinţând comunităţi creştine puternice. În ultima parte a vieţii a trăit la Roma unde a şi fost condamnat şi crucificat cu capul în jos pe data de 29 iunie 67. De la Sf. Petru ni s-au păstrat în cartea Faptele Apostolilor mai multe cuvântări precum şi cele 2 epistole care îi poartă numele, cuprinse în canonul Noului Testament.
Sfântul Pavel este considerat cel mai mare propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, deşi nu făcuse parte din rândul celor 12 Apostoli. S-a născut în localitatea Tars din provincia Cilicia (Asia Mică) dintr-o familie de iudei de vază. Făcea parte din seminţia lui Veniamin şi era fariseu. Era cetăţean roman, lucru rar întâlnit la conaţionalii săi. Numele său evreiesc era Saul. A studiat o vreme la şcoala rabinică din ierusalim a marelui învăţat Gamaliel, devenind un foarte zelos susţinător al Legii iudaice şi aprig prigonitor al creştinilor. A participat chiar şi la execuţia Arhidiaconului Ştefan, primul martir creştin, care a fost condamnat şi ucis cu pietre. Saul este amintit în cartea Faptele Apostolilor ca fiind cel care a păzit hainele ucigaşilor lui Ştefan. Convertirea sa a fost una minunată. Pe când mergea la Damasc, pentru a-i prinde şi a-i prigoni pe creştinii de acolo, pe drum i se arată Însuşi Iisus, într-o lumină puternică, întrebându-l: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”.În urma acestei viziuni, Saul orbeşte. În sufletul său se produce o transformare puternică, care i-a uimit mult pe cei care îl cunoscuseră ca persecutor. Episcopul Damascului l-a botezat în anul 34-35 iar numele i-a fost schimbat în – Pavel (Paul). Tot acum şi-a recapătat vederea pe care şi-o pierduse în urma revelaţiei. Avea să treacă prin multe încercări şi primejdii. Dar a trecut peste toate cu bărbăţie şi credinţă şi cu conştiinţa lucrului făcut spre salva lui Dumnezeu. Datorită credinţei sale şi a zelului misionar arătat în răspândirea creştinismului, a fost întemniţat de 3 ori: între anii 59-61 în cetatea Cezareea Palestinei, între 61-63 la Roma şi între 66-67 tot la Roma. Avea să fie decapitat (pedeapsă rezervată doar cetăţenilor romani) în aceeasi zi cu Sfântul Petru, în timpul împăratului Nero. De la el ni s-au păstrat 14 epistole adresate diferitelor comunităţi creştine pe care le-a înfiinţat şi de care s-a îngrijit în timpul activităţii sale (romanii, tesalonicenii, efesenii, corintenii, etc) sau către ucenici ai săi (Tit, Timotei). Ultima epistolă, a doua către Timotei, scrisă în anul 66 la Roma, este considerată testamentul său spiritual. Sunt mai mult decât nişte simple scrisori, sunt opere fundamentale ale unui om cu totul dăruit lui Dumnezeu, opere revelate care îşi au locul lor de cinste în cadrul canonului Sfintei Scripturi.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru noi exemple vii de adevărată viaţă creştină şi de dăruire pentru răspândirea credinţei creştine. Astăzi în biserici se cântă pentru aceşti mari sfinţi un imn de laudă:
„Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă: pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.”
Ora de religie 