Schimbarea la faţă a Mântuitorului (6 august)

Schimbarea la faţă a Domnului, sărbătoarea numită în popor şi Probojenia (denumirea slavă), este praznicul creştin care ne aminteşte de transfigurarea minunată a Mântuitorului Hristos, pe muntele Taborului, în faţa a trei dintre ucenicii Săi: Petru, Ioan si Iacov (vezi Matei 17,1-9; Marcu 9,2-9 şi Luca 9,28-36). Iată relatarea biblică a acestui moment dumnezeiesc:

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L„. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi” (Ev. Matei 17, 1-9 ).

Schimbarea la faţă rămâne în istoria mântuirii oamenilor ca un moment unic, extraordinar, prin care oamenilor le-a fost dat ca să vadă, pentru câteva clipe, lumina necreată a sfinţeniei divine. Totodată, acest moment minunat a avut şi menirea de a arăta starea firească a omului, frumuseţea cea dintâi, cea de dinainte de căderea în păcat. Hristos ne-a arătat care este starea deplină, integrală, a fiinţei umane atunci când, iluminată de strălucirea dumnezeiască, firea omenească era aproape de Dumnezeu, care mărturisea despre Fiul. Aceasta este starea de sfinţenie, despre care ne vorbeşte sărbătoarea Schimbării la faţă. Ucenicii, până atunci „îngreuiaţi” de somnul neînţelegerii, s-au deşteptat şi au vazut slava lui lisus!

El s-a schimbat la faţă, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători„, ne spune Sfântul Ioan Damaschin (Predică la Schimbarea la Faţă). Hristos le-a deschis Apostolilor Săi ochii spirituali, iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, au văzut lumina dumnezeiască unită cu firea omenească. Ei înşişi au fost transfiguraţi, primind puterea de a vedea şi cunoaşte schimbarea survenită în natura umană în urma unirii acesteia cu Logosul divin (Sf. Grigore Palama).

În iconografia ortodoxă, în reprezentările artistice ale acestui moment, Îl vedem pe Hristos întru slavă: El este înfăţişat în partea de sus a icoanei, pe munte, dar fără să-l atingă. Înveşmântat în alb, El este LUMINA. El îi învăluie în strălucirea Sa pe Moise şi pe Ilie, fiecare aflat pe câte un munte, pe care însă nu-l ating cu picioarele. Se află pe culmi, căci sunt oamenii înălţimilor duhovniceşti, cei care L-au întâlnit pe Dumnezeu. Amândoi sunt vizionarii Vechiului Testament, cei care L-au văzut pe Dumnezeu pe muntele Sinai şi pe muntele Carmel. Hristos le vorbeste despre Patimile Sale care se apropie. Înaintea Jertfei mântuitoare, le arată oamenilor Cine este de fapt.

Deşi este ştiut lucru că omului nu-i este cu putinţă a-L vedea pe Dumnezeu, totuşi, cei trei Apostoli au fost martorii unei arătări complete a lui Dumnezeu în cele trei Persoane treimice: glasul Tatălui mărturiseşte, Duhul luminează şi Fiul primeşte şi manifestă cuvântul şi lumina necreată. O adevărată teofanie!

Schimbarea la faţă este deci prin excelenţă sărbătoarea îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a încredinţării participării trupului nostru cel trecător la viaţa veşnică, cea mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul a aratat atunci că scopul venirii Sale în lume era să ne aducă pe toţi oamenii la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti, căreia ne cheamă să-i fim părtaşi.

Există obiceiul în popor ca în această zi să se aducă în biserici prinoase (pârgă) din struguri, care se binecuvintează şi se împart întru pomenirea morţilor (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului trulan). În alte părţi (Biserica rusă) în această zi se face pomenirea generală a morţilor, în biserici şi la cimitire, mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: