Sfântul Cuvios SILUAN Athonitul ( 24 septembrie)

 Sfânta Scriptură ne învaţă că Dumnezeu ne vrea pe toţi oamenii să fim sfinţi, adică părtaşi la Sfinţenia divină, la harul sfinţitor pe care l-am primit prin Jertfa Mântuitorului: „Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii. Că scris este: Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1,15-16). Istoria Bisericii a consemnat vreme de 2000 de ani numele multor oameni sfinţi, oameni cu o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, care au împlinit voia lui Dumnezeu într-un chip deosebit, făcându-se adevăraţi următori ai Domnului. Despre oamenii sfinţi s-a vorbit şi se vorbeşte dintotdeauna. Pilda vieţii lor a fost motiv de cinstire din partea creştinilor, iar renumele lor este un imbold serios de a le urma exemplul. Sunt modele de urmat. Modele de viaţă creştină autentică.

Calendarul creştin îi consemnează mai ales pe acei sfinţi al căror renume a depăşit graniţele locurilor lor de origine, dar şi ale timpurilor în care au trăit. Pe lângă aceştia, mai sunt şi mulţi alţi oameni cu o viaţă sfântă, neştiuţi de nimeni, oameni care au lucrat la înălţarea lor spirituală întru smerenie, fără să caute lauda semenilor. Au fost oameni care au trăit în cel mai obişnuit mod cu putinţă, dar care aveau să se dovedească că spiritual ajunseseră la mari culmi de sfinţenie, într-un mod nebănuit de cei alături de care trăiseră.

  Pe 24 septembrie Biserica l-a pomenit pe Sfântul Cuvios SILUAN Athonitul (1866-1938). Un sfânt care a trăit aproape de zilele noastre. Fiecare etapă din istorie a avut sfinţii ei. Oricât ar părea de incredibil, chiar şi în aceste timpuri pe care le trăim, bulversante şi departe de Calea Adevărului, încă mai sunt oameni care se dăruiesc cu totul lui Dumnezeu, năzuind spre desăvârşire. Viaţa Sfântului Siluan este una extrem de simplă, fără ca să se fi consemnat în timpul când a trăit ceva ieşit din comun. Un om simplu întru toate, dar cu un suflet care ardea pentru dragostea lui Hristos!

Cuviosul Siluan – pe numele lui Simeon Ivanovici Antonov – s-a născut în Rusia în anul 1866, într-o familie modestă de ţărani, dăruită de Dumnezeu cu cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon a fost un om plin de credinţă, blândeţe şi multă înţelepciune, fiindu-i primul model în viaţa spirituală. Încă de la o vărstă fragedă pe când avea doar patru ani, Simeon şi-a pus în gând ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul„, iar gândul acesta avea să-l urmărească toată viaţa. Anii tinereţii aveau să fie asemeni multor tineri din vremea sa, cu experienţe şi excese, de care avea să pomenească cu regret toată viaţa. Avea să simtă o chemare dumnezeiască în sufletul său şi să-şi dea seama că sensul vieţii sale este altul decât acela pe care apucase, asemeni multor tineri de-o vârstă cu dânsul. A auzit de faima unor oameni sfinţi din vremea sa, mari duhovnici, căutaţi de mulţi credincioşi. „Dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnzeu este cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul ca să-L găsesc” – şi a zis tânărul Simeon într-o zi. A început să urmeze calea bisericii, să caute binecuvântarea marilor duhovnici, să se apropie de o viaţă întru credinţă, aşa cum simţea chemarea din sufletul său. La vârsta de 26 de ani s-a hotărât să meargă la Sfântul Munte Athos – o citadelă a monahismului răsăritean. A intrat la Mânăstirea „Sfântului Mucenic Pantelimon” (Russikon) – veche lavră a părinţilor ruşi. Experienţele sale spirituale din viaţa de călugăr sunt  consemnate în scrieri ce ne-au rămas de la dânsul. Sunt experienţe cutremurătoare, ce alternau înălţarea spirituală cu “iadul deznădejdii”, după cum însuşi a spus. Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care au primit încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii harului sfâşie sufletul („nu puteţi înţelege durerea mea” spunea părintele Siluan).

Povăţuit să spună rugăciunea lui Iisus – “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”- tânărul monah Siluan avea să se nevoiască spre rugăciunea neîncetată a inimii ]n tot restul zilelor sale. De atunci, rugăciunea a început să ţâşnească în inima lui zi şi noapte, rodind smerenia, dragostea şi pocăinţa în viaţa ascetică şi simplă a sfântului aghiorit. A vieţuit în obştea monahală rusă cu simplitate şi cu dragoste pentru fraţii călugări şi pentru credincioşii care veneau în pelerinaje, povăţuindu-I pe toţi spre rugăciune şi nejudecarea aproapelui. A fost o vreme iconom al mânăstirii, dar a lucrat mai mulţi ani şi la o moară a mânăstirii. În perioada în care a fost iconom s-a rugat pentru cei care îi erau încredinţaţi, le-a purtat toate durerile, suferinţele şi bucuriile. Avea darul vederii înainte şi, de aceea, era foarte căutat de pelerini şi de credincioşi. Bunătatea, blândeţea, simplitatea lui, captau pur şi simplu pe ircine ajungea să îl cunoască. Nu avea nimic ostentativ într-însul.

Sfântul a petrecut viaţa pământească căutând să împlinească iubirea fără limite a lui Hristos faţă de toţi semenii. Pentru el, îndeplinirea poruncii iubirii vrăjmaşilor însemna statutul de creştin. Cuvintele sale sunt un extraordinar îndemn spre iubire adevărată, de iubire totală pentru toţi oamenii: „Dumnezeu este Iubire şi în sfinţi Duhul Sfânt este Iubire. Rămânând în ceruri, sfinţii văd iadul şi-l îmbrăţişează şi pe acesta în iubirea lor. Cei ce-l urăsc pe fratele lor şi-l resping duc o existenţă amputată şi mutilată. N-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, Care e Iubire ce îmbrăţişează toate şi n-au găsit calea ce duce spre El”.

Dispreţuit de unii, pentru că era un om simplu, fără pregătire, Cuviosul Siluan avea să lase după moartea sa mai multe scrieri despre care nimeni nu a ştiutcât timp a trăit. Sunt cuvinte de o profunzime extraordinară, cuvinte ce au izvorât dintr-o inimă plină de iubire, cu totul dăruită Iubirii divine. Ele sunt considerate scrieri mistice şi profetice pentru lumea zilelor noastre.

S-a mutat la Domnul în ziua de 24 septembrie 1938. Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţă de călugăr.  Din anul 1987 este cinstit de către Biserica Ortodoxă ca sfânt. Iată numai câteva dintre gândurile Cuviosului Siluan Athonitul:

„Când oamenii păzesc frica de Dumnezeu, atunci este lesnicios şi desfătat lucru a trăi pe pământ. Dar acum norodul a ajuns să trăiască după voia şi mintea lui şi a lăsat poruncile sfinte; el crede că-şi află bucuria pe pământ fără Domnul, neştiind că numai în Domnul e bucuria noastră şi numai în Domnul se veseleşte sufletul omului. El încălzeşte sufletul aşa cum soarele încălzeşte florile câmpului şi ca vântul îl leagănă şi îi dă viaţă. Domnul ne-a dat toate, ca noi să-l slăvim. Dar lumea nu înţelege aceasta. Şi cum ar putea înţelege ceea ce n-a văzut, nici n-a gustat? Chiar eu, când eram în lume, credeam că aceasta e fericirea pe pământ: să fiu sănătos, frumos, bogat şi iubit de ceilalţi. Şi mă mândream în deşert de toate acestea. Dar când l-am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, atunci m-am deprins să privesc toată fericirea lumii ca fumul purtat de vânt. Însă harul Duhului Sfânt bucură şi veseleşte sufletul, iar el, într-o adâncă pace, vede pe Domnul şi uită pământul“. (fragment din cartea “Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”).

Foto: Cuviosul Siluan Athonitul (1866-1938)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: