Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – “mărturie şi cultură”

 În fiecare an pe 27 septembrie creştinii români îl comemorează pe unul dintre cei mai de seamă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române – Antim Ivireanul (1650-1716) – Mitropolit al Ţării Româneşti, strălucit om de cultură, scriitor, tipograf, teolog, păstor de suflete, patriot şi martir creştin. Pentru timpul în care a trăit şi a desfăşurat strălucita activitate, Mitropolitul Antim a fost o personalitate marcantă. Realizările sale rămân greu de egalat chiar şi peste sute de ani. Modul în care a ştiut să fie la superlativ şi în acelaşi timp conducător bisericesc şi om de cultură, a făcut din Antim Ivireanul unul dintre acele chipuri sfinte care rămân peste veacuri o pildă vrednică de urmat. Chiar dacă era străin de neamul acesta, a ajuns să se identifice cu totul cu acest popor pe care l-a iubit şi l-a slujit cu toată fiinţa sa, până la sacrificiu.

Viaţa marelui Antim a fost una tulburătoare, presărată cu multe şi grele încercări, peste care a trecut întotdeauna cu credinţă şi tenacitate. S-a născut în anul 1650 în Iviria (Georgia de azi, ţară situată în zona caucaziană a Europei). A primit la botez numele de Andrei, crescând într-o familie creştină în care a deprins primele taine ale credinţei. Încă din tinereţe a fost luat în robie de către turci, care l-au dus la Istanbul (Constantinopol). Aici a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, pictura, broderia precum şi alte meşteşuguri. În Istanbul a învăţat limbile greacă, arabă şi turcă. Avea să aleagă calea călugăriei, devenind monahul Antim. În jurul anului 1690, domnitorul valah Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească. Aici a învăţat meştesugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Huşilor, care conducea în acel timp tipografia domnească din Bucureşti. Avea să devină unul dintre cei mai străluciţi tipografi ai acelor vremuri, reuşind să tipărească titluri de o mare valoare culturală şi spirituală, în mai multe limbi, de numele său legându-se tipărirea în premieră a unor cărţi pentru unele popoare din această zonă a lumii. Prin cele peste 63 de tipărituri, lucrate de el însuşi sau sub îndrumarea sa directă, în limbi diferite şi de o mare diversitate, prin numeroşii ucenici pe care i-a format, este considerat – alături de Diaconul Coresi– cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. Mai mult decât arta tipografică, Antim Ivireanul avea să devină şi un adevărat maestru al limbii române, limba poporului care l-a adoptat, limbă pe care a învăţat-o repede şi atât de bine încât va rămâne un adevărat promotor al celei mai frumoase limbi literare româneşti, pe care a promovat-o în multe feluri. Cartea sa intitulată Didahii  este mai mult decât o colecţie de predici la duminici şi sărbători, pentru că reprezintă până azi un monument de limbă literară românească. Claritatea textului, cursivitatea ideilor, procedeele stilistice rafinate, îl plaseză pe scriitorul Antim Ivireanul în rândul marilor creatori de opere literare nemuritoare. Didahiile îl aşează, fără nici o îndoială, în rândul marilor predicatori creştini din toate timpurile. Antim Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci şi una profană întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar şi din literatura patristică, respectiv din filosofi antici şi scriitorii vremii sale.

A susţinut cu ardoare înlocuirea limbii slavone în cultul bisericii cu limba vie a poporului, pentru ca toţi credincioşii să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu în biserici. Cele mai multe dintre tipăriturile sale sunt cărţi de cult în limba română, dorind ca toate bisericile să fie înzestrate cu cărţi de slujbă. Pe lângă aceste strădanii puse în slujba Bisericii neamului, Mitropolitul Antim s-a gândit şi la ceilalţi creştini ortodocşi, reuşind să tipărească mai multe titluri în limba greacă, slavonă, arabă sau georgiană, ajutând în felul acesta şi pe creştinii aflaţi sub greaua opresiune otomană. Este şi autorul unei premiere mondiale în meşteşugul tipografic, Liturghierul greco-arab din 1701, a fost prima carte din lume tipărită litere arabe. Nu a uitat nici Georgia natală, înfiinţând în capitala Tbilisi prima tipografie cu caractere georgiene, în care a ostenit o vreme un ucenic al său din Ţara Românească.

Printre marile sale realizări se numără şi ctitorirea mănăstirii cu hramul „Tuturor Sfinţilor” din Bucureşti – numită până azi Mânăstirea Antim – unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură şi sculptură din ţara noastră. Planurile mînăstirii aparţin în întregime Mitropolitului Antim! A înzestrat-o cu toate cele necesare unei bune activităţi bisericeşti şi socio-caritabile în slujba celor mai defavorizaţi dintre credincioşi.  A lăsat mânăstirii un testament intitulat „Învăţături pentru aşezământul cinstitei Mânăstiri a tuturor sfinţilor, capete 32”, prin care organiza o impresionantă operă de asistenţă socială chiar şi dincolo de moartea sa.

Meritele sale deosebite aveau să-l propulseze şi în ierarhia bisericească. Calităţile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca şi munca rodnică şi neobosită pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Ţara Românească, l-au facut vrednic de a fi ales Episcop al Râmnicului în anul 1705. Şi aici a înfiinţat o tipografie, la mânăstirea Govora, în care a tipărit peste 9 titluri de cărţi. În 1708 a fost ales Mitropolit al Ţării Româneşti, devenind unul dintre oamenii de încredere ai domnitorului Constantin Brâncoveanu, fiindu-i în multe privinţe un bun sfătuitor. A înfiinţat o nouă tipografie şi la Târgovişte, în care a tipărit peste 18 titluri.

A fost un apărător energic al poporului român şi al Bisericii Ortodoxe. Nu s-a sfiit să adopte o atitudine făţiş antiotomană, mai ales după uciderea Domnitorului martir Constantin Brâncoveanu şi după instaurarea regimului fanariot pro-otoman. În toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot – Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaunul de mitropolit, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de către ostaşii turci, în apropiere de Adrianopol. În felul acesta l-a urmat pe binefăcătorul său – Constantin Brâncoveanu –  şi în moartea martirică. Nu se ştie nici până azi unde a fost îngropat trupul său. Câţiva ani mai târziu, după moartea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire, reabilitând pe Mitropolitul Antim. În anul 1992 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, fiind cinstit în ziua de 27 septembrie. Mitropolitul Antim Ivireanul este una dintre figurile cele mai luminoase din trecutul Bisericii şi al patriei noastre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: