Omagiu Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae († 5 octombrie 1993)

Duminică, 5 octombrie, se împlinesc 15 ani de la trecerea la cele veşnice a celui mai mare teolog al secolului al XX-lea, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – cel mai mare teolog ortodox român al tuturor timpurilor şi una dintre cele mai importante voci ale teologiei creştine din ultimul secol. Om de o mare calitate spirituală, suflet luminat, dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu, a făcut din cuvânt o cale măiastră de a spune acestei lumi despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Şi a făcut-o într-un mod strălucit, rămânându-ne nouă şi generaţiilor viitoare o sumedenie de cărţi şi lucrări de o valoare incontestabilă, expresie vie a unei vieţi excepţionale, a unui suflet virtuos, de o rară bunătate, blândeţe, sensibilitate. Cei care l-au cunoscut aduc nenumărate mărturii despre personalitatea marelui profesor, preot, scriitor, teolog, traducător, cercetător, părinte spiritual, îndrumător, sfătuitor …. şi s-ar putea adăuga aici încă multe atribute spirituale ale marelui Părinte Stăniloae.

Un om al lui Dumnezeu! Acesta rămâne cel mai important atribut spiritual al acestei personalităţi care a înfrumuseţat în mod deosebit tezaurul spiritualităţii poporului român. Chiar dacă a trăit într-o perioadă vitregă a istoriei acestui neam, tocmai suferinţa şi grelele încercări prin care a trecut au scos la iveală din sufletul său toate acele comori spirituale pe care le regăsim în fiecare cuvânt aşternut pe hârtie sau rostit la amvon şi catedră. A lucrat timp de 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii” (în douăsprezece volume) – operă de o valoare spirituală covârşitoare. Şi încă multe lucrări, opere de excepţie. Din toate acestea se distinge clar că teologia mărturisitoare a Părintelui Dumitru Stăniloae nu este una estetică, una stict teoretică, ci una existenţială, în care taina iubirii jertfelnice a lui Hristos devine, prin credinţă şi suferinţă, prin nevoinţă şi speranţă, taina vieţii creştinului, luminat şi ajutat de Duhul lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat din morţi, Care a coborât la iad, înainte de-a se ridica din mormânt şi de a se înălţa la cer. Iar puterea şi lumina Învierii lui Hristos s-au arătat atât în viaţa Părintelui Dumitru Stăniloae, prin tăria sa de a ierta pe cei ce l-au întemniţat şi pe cei ce l-au părăsit pe când era în suferinţă (despre viaţa sa AICI).

Un site dedicat personalităţii marelui teolog găsiţi AICI. Oricum, spaţiul virtual oferă atât de multe pagini dedicate personalităţii Părintelui Stăniloae, pagini de mare folos, în care putem găsi cuvinte care zidesc, cuvinte care înalţă suflete, cuvinte pe care marele teolog ni le-a lăsat ca o nepreţuită moştenire spirituală. L-a iubit enorm pe Dumnezeu, a iubit Biserica, învăţătura acesteia, a iubit atât de mult poporul român, despre care a avut numai cuvinte bune, ca unul ce a fost un adevărat fiu al acestui pământ. Rămâne un exemplu de dăruire şi slujire, de viaţă pusă în slujba credinţei şi a neamului.

La mânăstirea Cernica de lângă Bucureşti, unde este înmormântat, s-au făcut în aceste zile slujbe de pomenire pentru Părintele Stăniloae, la 15 ani de la mutarea sa la Domnul.

Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

 

Citate din opera Părintelui Stăniloae:

Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis”.

„Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vieţii şi al raţionalităţii. Sfânta Treime este suprema taină a existenţei.”

„Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătura cu Dumnezeu.”

„Răstignirea este prima înălţare.”

„Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău.”

„Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării.”

„Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii. Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât devine mai mult om.”

„Îndumnezeirea este desăvârşirea şi deplina pătrundere a omului de Dumnezeu, dat fiind că în alt chip el nu poate ajunge la desăvârşire şi deplina spiritualizare.”

„A fi chip al lui Dumnezeu înseamnă a fi partener de dialog cu Dumnezeu. Iar iubirea lui Dumnezeu nu poate uita pe cel care a intrat o dată în dialog cu El. Astfel se motivează de ce omul a fost făcut spre o existenţă eternă.”

„Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura.” (vezi şi aici).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: