Iubirea vrăjmaşilor

 De multe ori, prin cuvântul Său de învăţătură, Mântuitorul Iisus Hristos uimea mulţimile prin ceea ce învăţa, prin ceea ce îndemna, prin soluţiile pe care le oferea oamenilor. De multe ori ajungea să demoleze vechi concepţii sau tradiţii, propunând lucruri greu de acceptat pentru cei  ce fuseseră învăţaţi, de generaţii şi generaţii, că trebuie să facă altfel. Duminica a 19-a după Rusalii ne vorbeşte despre o astfel de învăţătură prin care Domnul ne grăieşte despre iubirea vrăjmaşilor. Iată cum consemnează acest lucru Sf. Evanghelist Luca:

Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi  nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

 Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv!”(Luca 6,31-36).

Pentru poporul lui Dumnezeu, aceste cuvinte au răsunat greu. De la Moise, marele Profet, ei primiseră legea Talionului care sancţiona aspru pe cei ce greşeau: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior” (Ieşire 21,24). Ori Mântuitorul cerea oamenilor să uite orice nedreptate venită din partea semenilor, orice jignire sau vătămare şi să se răspundă la rău….cu iubire! Greu cuvânt! Dar cât adevăr se găseşte în îndemnul de la finalul pericopei: ”Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv!”. Dincolo de limitele noastre omeneşti, Domnul ne cere să fim asemenea lui Dumnezeu! Să fim buni, să fim îngăduitori, să fim iertători, să trecem cu vederea răul, să răspundem nedreptăţii cu cea mai mare „dreptate” care este …Iubirea. După 2000 de ani de la acest moment din viaţa Mântuitorului, încă mai sunt destui oameni care trăiesc după preceptele legii Talionului, răspunzând răului cu rău, răsplătind după dreptate. Într-adevăr, dreptatea este un atribut al lui Dumnezeu. La El este toată dreptatea! Dreptatea noastră este mereu incompletă, insuficientă, nedeplină, limitată. Pentru a depăşi aceste limitări, Fiul lui Dumnezeu ne dăruieşte soluţia Iubirii! În locul cântăririi culpei celui ce ne greşeşte, Iisus Domnul ne îndeamnă să-i pedepsim pe cei nedrepţi cu… Iubire! Să răspundem răului cu cel mai mare bine şi în felul acesta stingem răul cu care celălalt a venit asupra noastră: „Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt” (Matei 5,39), pentru ca apoi să întărească cele spuse cu un îndemn fără echivoc: „Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5,44), pentru că „aşa (trebuie) să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16).

Iubirea adevărată nu e cea egoistă, schimb la schimb, avantaj pentru avantaj, ci cea dezinteresată, cea făcută cu inimă. Domnul Hristos ne oferă o cu totul altă perspectivă decât ne oferă lumea. În locul milosteniei făcute după principiile pieţei – un bine contra unui lucru sau avantaj, serviciu contra serviciu – în locul alergării după câştig, El ne îndeamnă la ajutor şi iubire dezinteresate. Dacă este ceva ce surprinde peste măsură, aceasta este să ajuţi pe cineva dezinteresat. Acest lucru topeşte chiar şi cea mai împietrită inimă! Creştinii ar trebuie să fie altfel decât ceilalţi oameni. Să fie mai buni, să fie lumina lumii! Să fie întru toate cu Dumnezeu. Iar a fi cu Dumnezeu înseamnă un plus de dragoste, mult mai multă dragoste!

Sunt învăţături care nu lasă loc la interpretări sau nuanţări. Tot ceea ce ne cere Domnul este atât de clar. Trebuie să trecem această probă. Trebuie să ne depăşim nişte limite. Trebuie să ne depăşim pe noi înşine! Să depăşim condiţia aceasta de fiinţe limitate, supuse greşelii, păcatului, efemerului. Pentru a ne înălţa dincolo de limitele pe care păcatul strămoşesc le-a pus firii omeneşti, trebuie să tindem spre un ideal – acela al asemănării cu Dumnezeu – căci pentru aceasta l-a zidit Dumnezeu pe om dintru început. De aceea, în încheierea acestei învăţături Domnul Iisus a şi subliniat: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5,48). Iar pentru asta să luăm aminte în primul rând la nemărginita iubire a Mântuitorului, care S-a jertfit pentru noi, iar pe Cruce S-a rugat pentru cei ce L-au chinuit. S-a rugat pentru iertarea acestora, nu pentru pedepsirea lor.

Fericiţi sunt creştinii care trăiesc în desăvârşită dragoste unii cu alţii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: