Pilda iubirii mântuitoare

 samarinean Multe au fost învăţăturile pe care Mântuitorul le-a dăruit oamenilor. Nenumărate au fost adevărurile mântuitoare cu care i-a luminat pe cei din vremea Sa şi, prin ei, şi pe toţi cei ce au urmat. Au fost porunci exprimate simplu, direct, au fost sfaturi, au fost îndemnuri, au fost parabole. Acestea din urmă, pildele, erau mult apreciate de către ascultători. Plecând de la întmplări din viaţa cotidiană, Mântuitorul ajungea la adevăruri dumnezeieşti. Unele erau foarte clare, altele cereau o interpretare măiastră., pe care, de obicei, tot Domnul o făcea cel mai bine.

Duminica a 25-a după Rusalii şi prima duminică din Postul Crăciunului, ne reaminteşte de una dintre cele mai frumoase şi mai profunde dintre pildele Mântuitorului. O pildă care ne lămureşte la modul foarte clar Calea sigură pe care putem ajunge la mântuire. Calea cea mai la îndemână prin care Îl putem descoperi pe Dumnezeu şi prin care Îi putem arăta mulţumirea, recunoştinţa. Este Calea Iubirii – a acelei Iubiri dumnezeieşti prin care au fost create toate, prin care Dumnezeu le-a rânduit pe toate şi datorită căreia ne-a îngăduit pe noi oamenii, chiar şi atunci când am fost atât de departe de El prin neascultare. Şi, dincolo de toate, Iubirea prin care Dumnezeu S-a făcut om, ca pe oameni să-i înalţe din păcat şi să-I mântuiască.  Parabola samarineanului milostiv este o lecţie simplă şi clară despre cum trebuie să înţelegem Iubirea ca dimensiune dumnezeiască a existenţei. Iubirea ca unică măsură a umanităţii noastre. Iubirea ca scară prin care ne putem înălţa la idealul asemănării cu Dumnezeu. Iubirea pe care omul o poate învăţa plecând de la realitatea concretă, imediată, de la aproapele, semenii de lângă noi, pe care trebuie să-i privim întotdeauna ca pe nişte egali, ca pe nişte fraţi, ca pe unii ce sunt şi ei creaţi după chipul lui Dumnezeu. În felul acesta ajungem să-L descoperim pe Dumnezeu în fiecare dintre noi. Şi tocmai acesta este miracolul Iubirii! Căci numai prin Iubire Dumnezeu ni se revelează cu adevărat. Iată ce ne spune Domnul Iisus în cuvântul Său:   

Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea” (Luca 10, 25-37).

Un episod impresionant! O întâmplare plină de învăţăminte. Ducându-ne cu gândul la acest moment din viaţa pământească a Mântuitorului, ne putem imagina în postura învăţătorului de lege, dar nu ca ispititori ai lui Dumnezeu, ci ca întrebători. Ca oameni dornici de a cunoaşte, de a înţelege şi de a împlini  învăţăturile mântuitoare. Doamne, ce să facem? – ar fi întrebarea pe care fiecare I-am pune-o Domnului! Şi poate o şi punem, în adâncul inimii noastre. Mai ales atunci când suntem încercaţi de diferite cumpene în viaţă. Important este să ştim că putem să alergăm la Domnul, că putem să-I cerem sprijinul, ajutorul, ocrotirea. Să ştim cu încredere că este Cineva gata oricând să ne întărească, să ne susţină. Nu trebuie însă să-L ispitim pe Dumnezeu, să-L punem la încercare precum învăţătorul din parabolă. Acela venise cu gânduri nesincere. A căzut singur în propria capcană. Se aştepta ca Domnul Iisus să-i spună altceva decât era scris în Legea mozaică. Dar Domnul i-a răspuns … întrebându-l ce este scris în Lege, el cum învaţă pe alţii, dacă este învăţător de Lege? „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” – a răspuns acela. Iar Domnul a confirmat: aceasta este Calea! Facând acestea vei fi viu înaintea lui Dumnezeu. Atât de simplu şi atât de clar. Numai că, aici a intervenit slăbiciunea firii omeneşti: deşi e simplu şi clar, ne este greu să înţelegem şi să împlinim voia lui Dumnezeu. Pentru că nu înţelegem nici măcar cine ne este aproapele? Pentru fiecare om, acest cuvânt însemnă altceva. Fiecare se gândeşte doar în sensul egoist al gândirii sale. Mântuitorul ştia asta. Ştia şi modul exclusivist al gândirii contemporanilor săi, pentru care aproapele era numai cel din neamul lui Israel, dar şi aici interveneau şi alte restricţii. De aceea a spus această minunată parabolă a samarineanului milostiv. Pentru a arăta că aproapele este orice om, fără nicio deosebire! Pentru că şi Iubirea lui Dumnezeu se revarsă peste toţi oamenii, fără nicio deosebire! Iubirea noastră trebuie neapărat să se acordeze cu modelul suprem al Iubirii divine! O iubire fără limite, o iubire nesfârşită… Ceea ce a învăţat acum prin cuvânt, Domnul avea să arate în chip dumnezeiesc prin Jertfă peste nu mult timp. Iubirea care se dăruie total! Iubirea pentru TOŢI!

Nu întâmplător a fost rânduită această pildă în prima duminică din Postul Crăciunului. Acestă Sărbătoare este prin excelenţă una a bucuriei, a darurilor, a generozităţii, a bunătătţii şi a iubirii! Este o Sărbătoare care ne reuneşte pe toţi într-un mod atât de frumos. Nu trebuie însă să rămânem închistaţi în egoism. Trebuie să învăţăm să fim generoşi, să fim mai buni! Să fim samarineni milostivi pentru cei de lângă noi!. Mai ales pentru cei ce sunt într-atâtea nevoi. Şi sunt multe nevoi, suferinţe probleme, în lumea aceasta, la semenii de aproape de noi. Indiferenţa, nepăsarea, ne descalifică total. Oricât ni s-ar părea că suntem de credincioşi, singura măsură a credinţei va rămâne Iubirea! Milostenia, faptele iubirii!

Acesta este mesajul Domnului la începutul postului şi pentru noi, cei de astăzi, celor din această lume ultra-tehnologizată dar atât de săracă sufleteşte: Mergeţi şi voi şi faceţi asemenea !

 

 

 

 

2 răspunsuri la Pilda iubirii mântuitoare

  1. teambuilding spune:

    e mare pacat ca oamenii se indeparteaza de biserica…

  2. Alex Androne spune:

    Aşa este. Dar cel mai păcat este că nu îşi dau seama cât de mult pierd prin alegerea acestei… îndepărtări. Să alegi efemerul, puţinul, imperfectul…în locul veşniciei, deplinului, divinului… Dar…asta a făcut omul dintru început!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: