La mulţi ani România!

 steagul-romaniei Este 1 Decembrie şi este Ziua Naţională. Este Ziua Marii Uniri, a marelui eveniment de acum 90 de ani, când românii din toate provinciile istorice şi-au văzut destinele unite într-o singură glie străbună. Un moment unic, un moment sfânt, un moment al voinţei fierbinţi a unei naţiuni întregi. A trecut aproape un secol de atunci. Ţara a trecut prin multe încercări şi transformări. Acum se găseşte în pragul unei şanse extraordinare de a demonstra lumii întregi că suntem un popor demn de respect. Tot ce ne mai trebuie este acel entuziasm şi acea determinare pe care au avut-o înaintaşii noştri de acum 90 de ani. Aceia au trecut peste nişte bariere cumplit de grele şi au împlinit un vis ce multă vreme păruse o nebunie de neîmplinit. Iar ei au reuşit şi au împlinit acel vis măreţ! Pentru că au vrut şi pentru că au dorit acest lucru din toată inima. Cu toata dragostea pentru această ţară, pentru acest popor pentru care mulţi şi-au dat viaţa. Cu gândul la cei ce au fost, la eroii şi oamenii de seamă pe care i-a dat acest pământ, ar trebui să ne gândim cu alte sentimente la ţara noastră, la patria în care ne-am născut şi căreia îi aparţinem. Ar trebui să reconsiderăm noţiunea de patriotism, atât de uitată în ultimul timp şi să o reaşezăm în rândul valorilor esenţiale ale existenţei noastre. Dincolo de orice alte etichete, suntem români. Ne-am născut aici şi vom purta în fiecare fibră a fiinţei noastre amprenta spirituală a românităţii.  În tot ceea ce suntem, ceea ce simţim, gândim, grăim sau facem, suntem şi vom rămâne români! Stă numai în puterea noastră să facem din aceasta un motiv de mândrie, de împlinire spirituală.

Este Ziua Naţională a României şi ziua tuturor românilor. De aici şi de pretutindeni! Oriunde s-ar duce un român, el va purta în suflet, cu sine … România! O va duce cu el pretutindeni. În gânduri, în amintiri, în casa părintească, în tărâmul natal, în cuvânt, în cântece, credinţă, în familie, prieteni, locuri, lucruri şi …câte şi mai câte!

Se cuvine ca în această zi sfântă să ne amintim de cei ce nu mai sunt şi de faptele lor. Să-i pomenim în gândul şi în rugăciunile noastre. Şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ocrotească ţara noastră şi poporul nostru. Şi să ne-ajute să rămânem întru toate pe drumul cel bun.

 

La mulţi ani România! La mulţi ani dragi români!

 

Dumnezeu să binecuvinteze România!

romania-harta

2 răspunsuri la La mulţi ani România!

  1. Alex Androne spune:

    La multi ani la toata suflarea romaneasca!

    Multumesc de vizita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: