Sfântul Arhidiacon Ştefan – întâiul martir al Bisericii (27 decembrie)

A treia zi de Crăciun, Biserica îl cinsteşte pe acela care va rămâne de-a pururi ca primul martir al Bisericii creştine – Sfântul Ştefan. Cartea Faptele Apostolilor (a cincea carte din Noul Testament) descrie într-un mod impresionant perioada de început a creştinismului – noua religie întemeiată pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu, pe activitatea Sa dumnezeiască şi pe Jertfa Sa mântuitoare. A fost o perioadă hotărâtoare, plină de piedici şi grele încercări, de prigoniri şi jertfe. Propovăduirea cuvântului Evangheliei nu a fost deloc o misiune uşoară pentru Apostolii Domnului şi pentru ucenicii acestora. Chiar în acele zile de început ale Bisericii au fost oameni care aveau să-I urmeze deplin lui Hristos, prin jertfă! Ei, martirii, au fost cei care au arătat din plin sensul creştin al existenţei, ilustrând prin curajul lor învăţătura creştină despre Jertfa mântuitoare şi despre Răscumpărare.

sfmcstefan

Primul  care a deschis lungul şir al martirilor a fost Ştefan. Iată ce ne spune Scriptura despre Sfântul Ştefan:

În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger” (Faptele Apostolilor 6,1-15)

Sfântul Ştefan a fost unul dintre primii diaconi ai Bisericii. Încă din acele prime zile ale Bisericii se închega o ierarhie bisericească, o organizare a Bisericii. Cu toţi însă urmau deopotrivă porunca mărturisirii credinţei înaintea lumii. Ştefan s-a arătat înaintea oamenilor plin de har  şi de putere, făcând semne şi minuni şi aducând pe mulţi la credinţă. Mai marii poporului, aceiaşi care Îl condamnaseră şi pe Mântuitorul, l-au arestat, l-au acuzat în acelaşi mod mârşav şi apoi l-au condamnat la moarte. Capitolul al şaptelea din Faptele Apostolilor ne relatează apărarea Sfântului Ştefan în faţa judecăţii. Este o cuvântare de o mare profunzime, o adevărată incursiune prin întreaga istorie a poporului Israel – neamul ales al lui Dumnezeu. Ştefan le-a amintit acuzatorilor că toţi proorocii au fost asupriţi şi prigoniţi de popor şi de acelaşi păcat s-au făcut vinovaţi şi faţă de  Cel ce se dovedise a fi chiar Mesia Cel mult aşteptat:

„Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o! Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit”(Faptele Apostolilor 7,51-60).

Un episod cutremurător. Cu martiriul Sfântului Ştefan avea să înceapă o perioadă cumplit de grea marcată de persecuţii şi nenumărate jertfe pentru Biserica lui Hristos. Sfântul Ştefan va rămâne un model de curaj şi de mărturisire a credinţei.

Un răspuns la Sfântul Arhidiacon Ştefan – întâiul martir al Bisericii (27 decembrie)

  1. softeismaschine…

    […]Sfântul Arhidiacon Ştefan – întâiul martir al Bisericii (27 decembrie) « Ora de religie[…]…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: