Risipirea oamenilor…

Parabola fiului risipitor rămâne una dintre cele mai frumoase pilde care s-au spus vreodată. Aşa cum a spus-o Domnul Iisus, nimeni vreodată nu a mai vorbit atât de frumos despre iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, cei ce suntem întru toate nişte „risipitori”. Prin această parabolă, Mântuitorul ne-a încredinţat că înaintea Tatălui ceresc avem mereu o şansă, că El ne aşteaptă pe fiecare să ne revenim în sine, să revenim la El, să ne întoarcem din ţara păcatului, din calea pierzării noastre.
Este o parabolă plină de învăţăminte, dar şi plină de speranţă. Pentru că prin ea suntem încredinţaţi că iubirea lui Dumnezeu rămâne mai presus de orice cădere a omului. Oricât ne-am risipi, oricât ne-am împrăştia pe căile neantului, Iubirea lui Dumnezeu rămâne statornică precum un munte neclintit în măreţia lui.

fiul-risipitor2
De parcă ne-am strădui în acest sens, oamenii repetă la nesfârşit experienţa stupidă a risipirii. Generaţie de generaţie oamenii repetă ceea ce ştiu deja, ceea ce au auzit, au învăţat sau li s-a spus. Experienţa aceasta tragică a risipirii parcă-i atrage pe oameni şi pentru fiecare risipirea se întâmplă într-o altă formă. Mirajul îndepărtării de dragostea părintească, de siguranţa de acasă, de ocrotirea Tatălui, ne face să căutăm fericiri acolo unde nu vom găsi niciodată fericire. Ne atrage libertatea, pe care însă nu o înţelegem. Ne dorim să fim singurii noştri stăpâni, ne aruncăm în vâltoarea dezmierdărilor de tot felul, părându-ni-se că acestea ne vor aduce fericire, împlinire, pentru ca atunci când pe toate acestea le vom vedea în toată năruirea lor dezolantă, să realizăm cât de mult am greşit, cât de mult am pierdut, cât am risipit din tot ceea ce aveam dintru început.
Aproape că avem o vocaţie de risipitori… Risipim darurile cu care Domnul ne-a dăruit pe fiecare. Îngropăm talanţii, în loc să-i facem să rodească. Risipim prilejurile ce ne apar în drumul vieţii noastre, şansele pe care suntem chemaţi să le valorificăm în fiece zi. Risipim prietenii, risipim oamenii din preajmă, risipim frumuseţe, risipim bunătate, risipim gesturi ce ne-ar putea înălţa. Risipim multe, dar cel mai grav este că risipim IUBIREA! Adică tocmai darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu Tatăl ni l-a dat nouă, oamenilor… Risipim iubirea celor dragi, a celor apropiaţi, risipim iubirea prietenilor, a celor ce ne preţuiesc sincer şi alergăm după himere. Dar ajungem să risipim chiar şi iubirea lui Dumnezeu, nesocotind-o într-un mod atât de dureros… Ne sărăcim singuri tocmai de ceea ce apoi ajungem să căutăm cu disperare.
O viaţă întru risipire nu duce nicăieri. Este doar o învârtire haotică într-un cerc vicios. Nu e nici urcuş, nu e nici cale. Este o rătăcire fără sens. Şi tocmai după această rătăcire tânjim cu nesaţ, în numele libertăţii noastre. Dar până şi libertatea ajungem să o risipim! Lipsindu-ne de ea prin lucruri înrobitoare…
Suntem supuşi greşelii. Suntem atât de imperfecţi. Suntem răi şi plini de încăpăţânare. Cu greu acceptăm vreun sfat sau învăţătură bună. Am vrea ca toate hotărârile vieţii să le luăm numai de unii singuri. Şi aşa şi facem, până când ajungem să recunoaştem că am greşit. Şi numai această recunoaştere ne poate aduce eliberarea dintru risipirea din care nu mai contenim… Tocmai revenindu-ne întru sinea noastră putem ajunge să luăm hotărârea înţeleaptă a întoarcerii, a revenirii, a regăsirii.. Fără acest pas, oamenii rămân nişte veşnici risipitori, până ce ajung să risipească şi ultima clipă a vieţii lor.

Parabola fiului risipitor ne arata tocmai Calea revenirii si a devenirii noastre. Adevarata Cale pe care ne putem implini rostul in aceasta lume. Calea ne-risipirii, Calea Iubirii divine… Tatal Ceresc ne asteapta pe fiecare cu atat de multa iubire…

4 răspunsuri la Risipirea oamenilor…

  1. Manuela Barbu spune:

    DESI CAUTAM ALTCEVA AM DAT PESTE ACEST SITE EXTREM DE INTERESANT.Initial vroiam sa gasesc o carte cu titlul ,,INTOARCEREA FIULUI RISIPITOR” (SAU PIERDUT NU MAI STIU EXACT) SCRISA DE UN SCRIITOR DANEZ IAR ACEASTA CAUTARE M-A ADUS AICI. ACEASTA CARTE EXPRIMA EXACT CEEA CE DUMNEAVOASTRA ATI DESCRIS ATAT DE FRUMOS AICI SI RUGAMINTEA MEA ESTE CA DACA STITI DESPRE CE VORBESC SA-MI SCRIETI EXACT CUM SE NUMESTE CARTEA SI CINE A SCRIS-O.
    MULTUMESC

    • Alex Androne spune:

      Manuela, nu ştiu nimic despre această carte. Singurul autor danez din opera căruia am mai răsfoit câte ceva este Kierkegaard, dar nu ştiu dacă a scris vreo carte despre fiul risipitor. Mult succes în căutările şi lecturile tale. Mulţumesc mult pentru apreciere.

  2. Manuela Barbu spune:

    Multumesc Alex ,e incredibil! Am citit acest articol in 2009 si atunci am si scris randurile de mai sus.Apoi mi sa stricat calculatorul si desi, am vrut sa il salvez mai tarziu nu am reusit sa il mai gasesc ,cu toate ca l-am tot cautat in anii care au urmat.Fantastic nici nu imi vine sa cred ca suntem in 2012 si am reusit sa il regasesc! Am tot incercat de-a lungul anilor sa mi-l reamintesc….multumesc pentru raspuns.Autorul scandinav se numeste Hans…si nu mai stiu ….stiu doar ca e dramaturg ,scriitor si compozitor…iar cartea nu e de natura religioasa,dar e minunata nu am incetat sa o caut prin librarii si prin internet…cine stie poate ca o data sansa imi va surade.In legatura cu articolul de mai sus e minunat,si am constatat trecand prin viata si cunoscand oameni ca e actual si cat se poate de adevarat.Pe mine ma marcat cu adevarat! Multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: