Hristos a înviat!

Aprilie 22, 2017

Învierea Domnului

Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un dusman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!

El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colinda lumea
Şi mulţi hulesc în urma lui.

Şi mulţi cu pietre îl alungă
Şi râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora-
Atotputernic şi smerit!

El orbilor le da lumina,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.

Şi tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc-
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.

Urască-l cei fără de lege…
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.

Din toată lumea asupriţii
În jurul lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit:

Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc„…

II

Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

Au râs şi te-au scuipat în faţă
Din spini cununa ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni desuprã-ţi s-au crezut…

Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi…

III

S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Şi valurile-i neoprite
Peste pamant se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.

Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi… Hristos a Înviat!

de Alexandru Vlahuță

Urare pascală

Anunțuri

În grădina Ghetsemani

Aprilie 12, 2012

                                                      de Vasile Voiculescu

Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul  

 Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna nendurată, ţinând grozava cupă,                                       
Se coboară-miindu-l şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă stă sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-nclestându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate dupa pradă.


O, iartă!

Aprilie 25, 2010

O, iartă, Te rog Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu;
Nu eu ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer să faci întruna să fie voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi amar;
Îţi cer să-mi faci atâtea, să-mi dai… să-mi dai… să-mi dai…,

Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer oricâte, să-mi faci orice doresc…
O, iartă-mi, felu-acesta greşit de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca, altfel, să stau în Faţa Ta!

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu!
Fă să-nţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta!

de Traian Dorz



„Cer şi pământ”

Noiembrie 22, 2009

Cerul plânge în lacrimi de lumină

Pământul râde-n întuneric.


Cerul abundă de-adevăr

Pământul seacă-ntr-atâta minciună.


Cerul împarte slujire,

Pământul înmulţeşte răutate.


Cerul se bucură-n jertfire,

Pământul geme-a-nălţare de eu.


Cerul se topeşte-n iubire,

Pământul îngheaţă de ură.


Cerul împrăştie sămânţă de viaţă,

Pământul culege neîncetat moarte.

 

Între pământ şi cer

E distanţă de-o cruce

Cerul făcându-se pământ

Ca pământul să devină cer.

 

De la cer la pământ

E cale de-o viaţă,

Născută în palme străpunse

Şi dăruită pentru veşnicie.

de Beatrice Grindei



Departe…

Mai 17, 2009

Cerul

Departe de noi e răsăritul…

În inimile noastre soarele a apus deja!

Căutăm urme de fum,

Dar speranţa a ars în tăcere.


Departe de noi e abisul…

De privim în jos, suntem în el!

Căutăm răspunsuri fără cuvinte,

Dar noi am încetat să mai vrem.


Departe de noi e iubirea…

În noi, izvorul ei a secat!

Căutăm paşi fără urmă,

Căci tălpile ne sunt arse de dor.


Departe de noi sunt uşi închise…

Şi în spatele lor, suflete care mor!

Căutăm pe Dumnezeu în întuneric,

Căci cu lumina, ar fi fost o lume aproape perfectă…

de Elena-Alina Tătaru

(clasa a XI-a F)


Buna Vestire

Martie 25, 2009

buna-vestire

de Ion Pillat

 

Ţesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Şi cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi că intră luna,
Atât de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis.
Şi s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta?  Când s-a ridicat să vază,
I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-şi felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul.
Cu îngerii se sfătuia de mult –
S-a bucurat spunându-i: „Te ascult”..
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.
Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet
A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire…


„Imn Morţilor”

Februarie 25, 2009

de Radu Gyr

Morminte dragi, lumină vie,

Sporite într-una an de an,

Noi v-auzim curgând sub glie

Ca un şuvoi subpământean.

Voi aţi luminat cu jertfe sfinte

Pământul până-n temelii,

Căci arde ţara de morminte

Cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,

Morminte vechi, morminte noi,

De vi se pierde urma-n ţară,

Vă regăsim mereu în noi.

De vi s-au smuls şi flori şi cruce

Şi dacă locul nu vi-l ştim,

Tot gândul nostru-n el v-aduce

Îngenunchieri de Heruvimi.

Morţi sfinţi în temniţi şi-n prigoane,

Morţi sfinţi în lupte şi-n furtuni,

Noi am făcut din voi icoane

Şi v-aşezăm pe frunţi cununi.

Nu, nu plângem lacrimă de sânge,

Ci ne mândrim cu-atâţi eroi.

Nu, neamul nostru nu va plânge,

Ci se cuminecă prin voi!

lumanari