Fuga în Egipt. Uciderea pruncilor din Betleem

 Duminica după Naşterea Domnului ne reaminteşte despre evenimentele petrecute după Naşterea Domnului. Eveniment dumnezeiesc, care s-a petrecut „la plinirea vremii”, într-un mod deloc spectaculos (cum se aşteptau probabil conducătorii poporului), ci într-o simplitate absolută. Martorii acestui moment unic în istoria lumii, când Dumnezeu Însuşi S-a pogorât între oameni, dar ca un om, nu au fost nici împăraţi, nici învăţaţi, nici căpetenii, ci doar nişte oameni simpli, nişte păstori din valea Betleemului şi cei trei Magi – călători străini  şi căutători ai semnelor lui Dumnezeu. Iată ce spune Scriptura:

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă“. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:  „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt“. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, Şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului“. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei 2,13-23).

Dacă acei oameni s-au bucurat de naşterea Pruncului dumnezeiesc, au fost şi oameni care nu s-au bucurat, dimpotrivă, aveau să-I dorească pieirea. Aşa a fost cumplitul rege Irod, cel care avea să râmână pe veci în istorie ca omul care a vrut să-L ucidă pe Domnul Iisus. În nebunia lui, Irod a văzut în Pruncul Sfânt un rival la tronul său pământesc. Un pretendent periculos. Atunci când Magii i-au explicat profeţiile din Vechiul Testament, el nu s-a gândit nicio clipă ca ar putea fi martorul celui mai de seamă eveniment din istoria lumii, ceva la care strămoşii săi doar visaseră. În locul bucuriei, în inima lui s-a încuibat dorinţa cumplită a uciderii Pruncului Iisus. A crezut că se va putea folosi de buna credinţă a Magilor ca să ajungă la El. Îngerul Domnului a vegheat neîncetat şi i-a abătut pe Magi pe alt drum. Nebunia lui Irod nu s-a oprit aici, el poruncind cel mai cumplit genocid al copiilor din istorie: uciderea pruncilor din Betleem şi împrejurimi! A fost un eveniment înfiorător! Sânge nevinovat a curs fără niciun rost. Şi de această dată Arhanghelul a îndrumat Sfânta Familie spre scăpare. O scăpare prin fuga într-o ţară străină. Familia Sfântă s-a salvat de mânia lui Irod, prin grija lui Dumnezeu. Numai că, supărat că nu i-a reuşit planul criminal, Irod avea să semene multă moarte în toate hotarele Betleemului. Evenimentul avea să fie consemnat de contemporani ca o mare oroare. S-au amintit mai multe cifre ale victimelor inocente. Unele chiar de ordinul miilor de copii.  Indiferent care va fi fost adevăratul număr al pruncilor ucişi, rămâne durerea sfâşietoare a atâtor mame care şi-au văzut copiii ucişi din porunca unui tiran care avea să moară în chinuri grele, după atâtea fapte inumane de care s-a făcut vinovat. Numele lui a rămas în istorie doar pentru faptul că I-a dorit moartea Pruncului Iisus şi pentru că a omorât o mulţime de copii nevinovaţi.

Mai mulţi dintre Părinţii Bisericii au subliniat faptul că întreaga istorie a poporului Israel avea să prefigureze destinul pământesc al Fiului lui Dumnezeu. Adică în persoana Mântuitorului se concentrează întregul trecut istoric al acestui popor pe care Dumnezeu l-a ales pentru pregătirea mântuirii oamenilor. În timpul patriarhului Iosif, israeliţii au plecat în Egipt pentru a se salva de la foametea nimicitoare. În timpul sângerosului rege Irod, Sfânta Familie a fugit în Egipt pentru a-L salva pe Pruncul Sfânt de la moarte. De acolo, din ţara robiei strămoşilor Săi, Iisus avea să se întoarcă în Pământul făgăduinţei, în locul unde trebuia să împlinească opera sa mântuitoare. De aceea avea să fie asemănat cu Moise – marele Profet al lui Dumnezeu. Numai că acela a fost un conducător şi eliberator doar pentru poporul Israel, pe când Mântuitorul Iisus avea să fie Conducător şi Mântuitor al lumii întregi! De fapt profetul Moise a fost acela care L-a prefigurat pe Mesia! Iar exodul poporului avea să prefigureze întoarcerea din Egipt a Fiului lui Dumnezeu. Nimic din tot ceea ce s-a petrecut nu a fost la întâmplare. Pentru că, aşa cum Însuşi avea să sublinieze mai târziu, în persoana Mântuitorului s-au împlinit deplin toate profeţiile Vechiului Testament.

În ziua de 29 decembrie, în calendarul Bisericii sunt pomeniţi pruncii ucişi din porunca lui Irod. Suflete nevinovate care au prefigurat, la rândul lor, sacrificiul martirilor Bisericii. Fuga în Egipt avea să marcheze doar începutul vrăjmăşiei faţă de Mântuitorul Iisus Hristos. Pe tot parcursul existenţei Sale în această lume, avea să se lovească de multe respingeri, de ură, de neînţelegere, de duşmănie neîmpăcată.