Credinţă şi smerenie

 Duminica a 4-a după Rusalii ne aminteşte de un moment deosebit din viaţa şi activitatea Mântuitorului: vindecarea slugii unui sutaş roman. O întâmplare neobişnuită pentru martorii ei, pentru că ocupanţii romani, recunoscuţi pentru aroganţa lor, nu veneau niciodată la Mântuitorul pentru rezolvarea problemelor lor, cu atât mai puţin pentru slugile lor. Dar iată cum s-a petrecut acest eveniment, relatat de Sf Evanghelist Matei în Evanghelia sa (cap 8, v.5-13):

„Pe când intra Iisus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: „Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”.  Şi i-a zis Iisus: „Venind, îl voi vindeca”. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.  Şi a zis Iisus sutaşului: „Du-te, fie ţie după cum ai crezut”. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela” (vezi AICI).

În lectura evanghelică de astăzi vedem că la Mântuitorul nu a venit un om simplu, un om din popor. Dimpotrivă, era un om important, o autoritate a locului, un sutaş, un reprezentant militar al gloriosului imperiu roman. Istoria ne spune că oamenii Romei erau duri cu popoarele cucerite, care căutau să îşi recâştige libertatea pierdută. Ne-am fi aşteptat ca şi acest sutaş din Capernaum să fie crud şi arogant. Dar nu era aşa. Era un om bun, cu sentimente bune, umil şi pios. El a înţeles diferenţa dintre convingerile sale religioase şi ale celorlaţi, dar a acceptat aceasta, nefiind exclusivist asemeni fanaticilor farisei, mult mai aroganţi şi decât romanii. Acest sutaş avea o problemă gravă, care îl neliniştea mult şi pentru care a căutat rezolvare tocmai la Iisus, Învăţătorul despre care se dusese vestea în toată Ţara Sfântă. Fără aroganţa unui stăpânitor, fără să uzeze de puterea şi autoritatea sa, sutaşul L-a abordat cu smerenie pe Domnul Iisus. Chiar dacă istoricii antichităţii ne spun că sclavii erau desconsideraţi şi socotiţi a avea o valoare mică, încât se dispunea de viaţa lor după bunul plac al stăpânilor, noi vedem aici un sutaş care îşi iubea sclavul. Nu era un om crud. Îi păsa de slujitorul său, îi era milă de el, de de faptul că suferea. După cum ne arată textul evanghelic, sutaşul fusese mai întâi la medici, cheltuind pentru vindecarea slugii sale, dar fără să reuşească ceva. Nu mai avea nici o speranţă, dar auzise de Iisus! Iisus care este este ultima noastră speranţă, când ar trebui de fapt să fie prima, cea mai mare, cea mai puternică speranţă a noastră! Fără îndoială centurionul auzise despre Domnul şi poate chiar fusese martor la unele minuni ale Mântuitorului. Centurionul roman s-a apropiat de Dânsul cu credinţă dar şi cu smerenie şi L-a rugat să aibă milă de sluga sa care rău pătimeşte. Cu umilinţă L-a rugat pe Iisus să poruncească de la distanţă, cu încredinţarea că aceasta va aduce vindecare sclavului său, socotindu-se nevrednic de cinstea de a i se călca pragul casei. Cu uimire, Mântuitorul a admirat credinţa sutaşului, dând-o ca pildă chiar fiilor lui Israel: „Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă!” (Luca 7,9). La toate acestea, El a răspuns cu dragoste rugăciunii pline de credinţă a sutaşului. Sluga sa şi-a redobândit sănătatea chiar în clipa aceea: „Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut” (Matei 8,13).

Credinţa şi smerenia sunt, iată, două aripi spirituale ale omului, care-l înalţă pe credincios şi-i deschid porţile cerului. Prin mândrie omul a decăzut şi a pierdut pe Dumnezeu. Prin smerenie şi credinţă ne apropiem iarăşi de Cer, de Părintele ceresc, de viaţa veşnică, de adevăratul ţel al existenţei noastre. Acesta este mesajul pe care ni-l pune la suflet duminica de azi. Spre a lua aminte, spre a împlini aceste virtuţi în viaţa noastră, spre mântuire…