Aho, aho de Anul Nou!

Decembrie 31, 2008

 candele_tif La cumpăna dintre ani, când gândurile noastre, ale tuturor, se îndreaptă cu speranţă spre Anul Nou pe care ne pregătim să-l întâmpinăm cu încredere şi cu bucurie, să înălţăm un gând de mulţumire către Bunul Dumnezeu, care ne-a avut în grija şi ocrotirea Sa în tot anul care a trecut. Pentru toate cele ce am primit în acest timp, bune sau mai puţin bune, să-I fim recunoscători. Pentru toate cele ce am greşit, cu voie sau fără voie, să-I cerem iertăciune. Pentru cele ce am reuşit să împlinim, să-I fim recunoscători. Pentru neîmpliniri şi eşecuri să nu cădem în întristare, ci cu nădejde să credem că le vom împlini. Pentru ceea ce am greşit faţă de semenii şi fraţii noştri, să-i rugăm să ne ierte, precum şi noi să iertăm cele ce ne-au greşit ei nouă. Să făgăduim Domnului că ne vom strădui să fim mai buni, mai oameni, mai creştini.

plugusorul

În ultima zi a anului, pe la casele românilor colindă copiii, tinerii, toţi cei cu inima bună, urând toate cele bune prin cuvintele tradiţionale ale Pluguşorului. Tuturor celor care au trecut pe aici în anul ce se încheie, un Pluguşor din toată inima! Şi îi mai aşteptăm să mai vină pe aici, dacă au găsit fie şi numai o clipă de răgaz şi bucurie printre rândurile ce s-au aşternut într-un an întreg.

Profesorilor şi elevilor de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia, le urăm un An Nou cât mai bun, cu sănătate, numai bucurii şi multă lumină în suflete!

Aceleaşi urări tuturor ostenitorilor şi elevilor din şcolile de pretutindeni! Iar efortul tuturor să fie spre iluminarea acestei lumi şi spre schimbarea în bine a tuturor lucrurilor.

Dumnezeu să ne aibă în paza Sa pe toţi şi să reverse peste noi binecuvântarea Sa dumnezeiască!

Şi-un Pluguşor  voios pentru toţi!

 

Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi:

Mâine anul se-noieşte
Pluguşorul se porneşte
Şi începe a brăzda,
Pe la case a ura.

Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belşug,
Pentru brazda de sub plug.

Doamne binecuvânteaza,
Casa care o ureaza
Pluguşor cu patru boi,
Pluguşor mânat de noi.

Am plecat să colindăm
Pe la case sa urăm,
Pluguşorul românesc
Obiceiul strămoşesc.

Anul Nou s-aducă nouă,
Timp mai bun şi-o viaţă nouă;
Anul Nou o să ne fie,
Început de bucurie.

Să ne fie-ndestulată
Casa toată, ţara toată!
Ia mai mânaţi, măi flăcăi!
Şi strigati cu toţii măi!
Hăi, hăi, hăi!

La mulţi ani 2009!

anul_nou


Fuga în Egipt. Uciderea pruncilor din Betleem

Decembrie 29, 2008

magii2 Duminica după Naşterea Domnului ne reaminteşte despre evenimentele petrecute după Naşterea Domnului. Eveniment dumnezeiesc, care s-a petrecut „la plinirea vremii”, într-un mod deloc spectaculos (cum se aşteptau probabil conducătorii poporului), ci într-o simplitate absolută. Martorii acestui moment unic în istoria lumii, când Dumnezeu Însuşi S-a pogorât între oameni, dar ca un om, nu au fost nici împăraţi, nici învăţaţi, nici căpetenii, ci doar nişte oameni simpli, nişte păstori din valea Betleemului şi cei trei Magi – călători străini  şi căutători ai semnelor lui Dumnezeu. Iată ce spune Scriptura:

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă“. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:  „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt“. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, Şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului“. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei 2,13-23).

Dacă acei oameni s-au bucurat de naşterea Pruncului dumnezeiesc, au fost şi oameni care nu s-au bucurat, dimpotrivă, aveau să-I dorească pieirea. Aşa a fost cumplitul rege Irod, cel care avea să râmână pe veci în istorie ca omul care a vrut să-L ucidă pe Domnul Iisus. În nebunia lui, Irod a văzut în Pruncul Sfânt un rival la tronul său pământesc. Un pretendent periculos. Atunci când Magii i-au explicat profeţiile din Vechiul Testament, el nu s-a gândit nicio clipă ca ar putea fi martorul celui mai de seamă eveniment din istoria lumii, ceva la care strămoşii săi doar visaseră. În locul bucuriei, în inima lui s-a încuibat dorinţa cumplită a uciderii Pruncului Iisus. A crezut că se va putea folosi de buna credinţă a Magilor ca să ajungă la El. Îngerul Domnului a vegheat neîncetat şi i-a abătut pe Magi pe alt drum. Nebunia lui Irod nu s-a oprit aici, el poruncind cel mai cumplit genocid al copiilor din istorie: uciderea pruncilor din Betleem şi împrejurimi! A fost un eveniment înfiorător! Sânge nevinovat a curs fără niciun rost. Şi de această dată Arhanghelul a îndrumat Sfânta Familie spre scăpare. O scăpare prin fuga într-o ţară străină. Familia Sfântă s-a salvat de mânia lui Irod, prin grija lui Dumnezeu. Numai că, supărat că nu i-a reuşit planul criminal, Irod avea să semene multă moarte în toate hotarele Betleemului. Evenimentul avea să fie consemnat de contemporani ca o mare oroare. S-au amintit mai multe cifre ale victimelor inocente. Unele chiar de ordinul miilor de copii.  Indiferent care va fi fost adevăratul număr al pruncilor ucişi, rămâne durerea sfâşietoare a atâtor mame care şi-au văzut copiii ucişi din porunca unui tiran care avea să moară în chinuri grele, după atâtea fapte inumane de care s-a făcut vinovat. Numele lui a rămas în istorie doar pentru faptul că I-a dorit moartea Pruncului Iisus şi pentru că a omorât o mulţime de copii nevinovaţi.

omorirea-inocentilor-duccio-di-buoninsegna

Mai mulţi dintre Părinţii Bisericii au subliniat faptul că întreaga istorie a poporului Israel avea să prefigureze destinul pământesc al Fiului lui Dumnezeu. Adică în persoana Mântuitorului se concentrează întregul trecut istoric al acestui popor pe care Dumnezeu l-a ales pentru pregătirea mântuirii oamenilor. În timpul patriarhului Iosif, israeliţii au plecat în Egipt pentru a se salva de la foametea nimicitoare. În timpul sângerosului rege Irod, Sfânta Familie a fugit în Egipt pentru a-L salva pe Pruncul Sfânt de la moarte. De acolo, din ţara robiei strămoşilor Săi, Iisus avea să se întoarcă în Pământul făgăduinţei, în locul unde trebuia să împlinească opera sa mântuitoare. De aceea avea să fie asemănat cu Moise – marele Profet al lui Dumnezeu. Numai că acela a fost un conducător şi eliberator doar pentru poporul Israel, pe când Mântuitorul Iisus avea să fie Conducător şi Mântuitor al lumii întregi! De fapt profetul Moise a fost acela care L-a prefigurat pe Mesia! Iar exodul poporului avea să prefigureze întoarcerea din Egipt a Fiului lui Dumnezeu. Nimic din tot ceea ce s-a petrecut nu a fost la întâmplare. Pentru că, aşa cum Însuşi avea să sublinieze mai târziu, în persoana Mântuitorului s-au împlinit deplin toate profeţiile Vechiului Testament.

fuga-in-egipt

În ziua de 29 decembrie, în calendarul Bisericii sunt pomeniţi pruncii ucişi din porunca lui Irod. Suflete nevinovate care au prefigurat, la rândul lor, sacrificiul martirilor Bisericii. Fuga în Egipt avea să marcheze doar începutul vrăjmăşiei faţă de Mântuitorul Iisus Hristos. Pe tot parcursul existenţei Sale în această lume, avea să se lovească de multe respingeri, de ură, de neînţelegere, de duşmănie neîmpăcată.   


Sfântul Arhidiacon Ştefan – întâiul martir al Bisericii (27 decembrie)

Decembrie 27, 2008

A treia zi de Crăciun, Biserica îl cinsteşte pe acela care va rămâne de-a pururi ca primul martir al Bisericii creştine – Sfântul Ştefan. Cartea Faptele Apostolilor (a cincea carte din Noul Testament) descrie într-un mod impresionant perioada de început a creştinismului – noua religie întemeiată pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu, pe activitatea Sa dumnezeiască şi pe Jertfa Sa mântuitoare. A fost o perioadă hotărâtoare, plină de piedici şi grele încercări, de prigoniri şi jertfe. Propovăduirea cuvântului Evangheliei nu a fost deloc o misiune uşoară pentru Apostolii Domnului şi pentru ucenicii acestora. Chiar în acele zile de început ale Bisericii au fost oameni care aveau să-I urmeze deplin lui Hristos, prin jertfă! Ei, martirii, au fost cei care au arătat din plin sensul creştin al existenţei, ilustrând prin curajul lor învăţătura creştină despre Jertfa mântuitoare şi despre Răscumpărare.

sfmcstefan

Primul  care a deschis lungul şir al martirilor a fost Ştefan. Iată ce ne spune Scriptura despre Sfântul Ştefan:

În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger” (Faptele Apostolilor 6,1-15)

Sfântul Ştefan a fost unul dintre primii diaconi ai Bisericii. Încă din acele prime zile ale Bisericii se închega o ierarhie bisericească, o organizare a Bisericii. Cu toţi însă urmau deopotrivă porunca mărturisirii credinţei înaintea lumii. Ştefan s-a arătat înaintea oamenilor plin de har  şi de putere, făcând semne şi minuni şi aducând pe mulţi la credinţă. Mai marii poporului, aceiaşi care Îl condamnaseră şi pe Mântuitorul, l-au arestat, l-au acuzat în acelaşi mod mârşav şi apoi l-au condamnat la moarte. Capitolul al şaptelea din Faptele Apostolilor ne relatează apărarea Sfântului Ştefan în faţa judecăţii. Este o cuvântare de o mare profunzime, o adevărată incursiune prin întreaga istorie a poporului Israel – neamul ales al lui Dumnezeu. Ştefan le-a amintit acuzatorilor că toţi proorocii au fost asupriţi şi prigoniţi de popor şi de acelaşi păcat s-au făcut vinovaţi şi faţă de  Cel ce se dovedise a fi chiar Mesia Cel mult aşteptat:

„Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o! Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit”(Faptele Apostolilor 7,51-60).

Un episod cutremurător. Cu martiriul Sfântului Ştefan avea să înceapă o perioadă cumplit de grea marcată de persecuţii şi nenumărate jertfe pentru Biserica lui Hristos. Sfântul Ştefan va rămâne un model de curaj şi de mărturisire a credinţei.


Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)

Decembrie 26, 2008

vierge_tendresse

A doua zi după marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în tradiţia Bisericii este rânduită o zi de sărbătoare în cinstea Prea Sfântei Născătoare de Dumnezeu – Aceea prin care s-a împlinit miracolul dumnezeiesc al Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Maica Domnului – aşa cum o numim cu respect şi credinţă pe Sfânta Fecioară Maria – va rămâne de-a pururi pentru noi, oamenii, cea mai sfântă dintre fiinţele omeneşti, „vasul cel ales” întru care s-a sălăşluit dumnezeirea, pentru mântuirea noastră. Despre faptul că Mama Mântuitorului Iisus a fost înaintea lui Dumnezeu o fiinţă cu totul excepţională, ne spune însăşi Sfânta Scriptură, la momentul Buneivestiri, când însuşi Arhanghelul Gavriil a venit înaintea Fecioarei Maria ca un sol al lui Dumnezeu, aducându-i vestea minunată că ea este cea aleasă prin care se vor împlini profeţiile despre mântuirea oamenilor.

Naşterea minunată a Pruncului Iisus din Fecioara Maria, avea să întărească o legătură spirituală extraordinară între Mântuitorul şi Mama Sa. O legătură de suflet ce avea să se transfere până în veşnicie. Cea care l-a purtat în pântece pe Cel făr’ de-nceput i-a plămădit în templul trupului său preacurat un trup omenesc Aceluia care a zidit toate câte sunt. Prin ea, Absolutul a încăput într-un trup şi astfel a sfinţit cu totul firea omenească. Anii pe care i-a petrecut lângă Mama Sa Domnul Iisus, au fost ani în care El a primit imensa iubire a unei Mame conştiente din prima clipă de misiunea sa dumnezeiască. În tot ceea ce Domnul a făcut mai târziu, în timpul activităţii Sale între oameni, trebuie să recunoaştem şi bunătatea sufletească a Maicii sfinte şi toate acele virtuţi ale sale, alături de care Fiul Iisus a crescut până la vârsta în care a ieşit în lume la propovăduire.

Se cuvine să o cinstim pe Maica Sfântă, pe Cea care a purtat în pântecele său pe Fiul ceresc, care L-a născut, L-a crescut şi îngrijit cu dragoste fierbinte de mamă, fiindu-I alături în toate momentele importante ale Mântuitorului. Prin cuvintele Domnului pe cruce, atunci când a încredinţat-o Apostolului Ioan, Maica Domnului a devenit mama tuturor creştinilor, mama noastră, a tuturor celor ce-L mărturisim pe Domnul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor.

 


Astăzi s-a născut HRISTOS!

Decembrie 25, 2008

La mulţi ani fericiţi tuturor! Este Crăciunul şi este bucurie! Hristos s-a născut! Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat din Maica Sfântă şi a venit în mijlocul acestei lumi, pentru ca să o mântuiască.

nastereadomnului-11
Să-I aducem mulţumire lui Dumnezeu că ne-a dăruit această zi de Sfântă Sărbătoare, prin care inimile ni se umplu de bucurie, iar sufletele se înalţă spre cele dumnezeieşti. Să-I mulţumim pentru că atât de mult a iubit lumea, încât pe Unicul său Fiu ni L-a dat nouă, oamenilor, ca toţi cei ce vor crede într-Însul să aibă viaţă veşnică (Ioan 3,16) Să-I mulţumim pentru că în ieslea sărăcăcioasă din micul Betleem, cerurile s-au pogorât pe pământ, iar Dumnezeu a venit în mijlocul nostru ca un om, ca Unul dintre noi şi astfel au putut şi oamenii să-L cunoască într-adevăr pe Dumnezeu. Să-I mulţumim pentru că la naşterea pruncului Sfânt şi Îngerii din ceruri au adus slavă şi închinare de răsuna o lume întreagă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”(Luca 2,14). Să-I mulţumim şi pentru că ne-a dăruit semn ceresc – steaua de la Răsărit care mărturisea prin prezenţa ei uimitoare pe Acela ce avea să fie Soarele dreptăţii – Hristos Domnul şi Mântuitorul! Să-I mulţumim Domnului pentru bucuria ce o avem an de an, asemeni smeriţilor păstori din Betleem, care s-au închinat cu bucurie înaintea Pruncului dumnezeiesc.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Şi-n casele tuturor bucurie şi binecuvântarea lui Dumnezeu! Bucuraţi-vă cu toţi! A venit Crăciunul!

În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese” (Luca 2,1-20).

Troparul Nasterii Domnului

Condacul Nasterii Domnului


Iată vin colindători!

Decembrie 24, 2008

colindatorii Iată că am ajuns şi în sfânta zi a Ajunului Crăciunului. Conform datinii strămoşeşti, ziua de Ajun a acestui mare praznic creştin, are o însemnătate deosebită. Este o zi a ultimelor pregătiri, pline de emoţii, înainte de bucuria nespusă a  Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ne pregătim în primul rând sufleteşte ca să-L întâmpinăm pe Pruncul Sfânt şi Mântuitor. De mai bine de 2000 de ani, prin glasul colindătorilor, creştinii mărturisesc prezentul continuu al acestui miracol dumnezeiesc: „Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos!”  Da, astăzi s-a născut Acela întru care s-a împlinit speranţa unei omeniri întregi! Trăim un astăzi continuu, odată cu fiecare an, pentru că acesta este darul dumnezeiesc al sărbătorii: ea face să dispară barierele spaţiului şi timpului, făcând ca Betleemul să fie pretutindeni în lume, acolo unde creştinii Îl aşteaptă cu credinţă pe Pruncul Iisus, iar momentul Naşterii Sale să fie un etern prezent, un eveniment pe care îl retrăim cu emoţie sfântă an de an, înălţând cuvinte de laudă: „Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!”.

  

În tradiţia poporului român, ziua de Ajunul Crăciunului este o zi pe care o înfrumuseţăm cu aceste comori de suflet care sunt colindele. Atât de mult au iubit oamenii acestui pământ românesc Sărbătoarea Crăciunului, încât au creat un adevărat tezaur de colinde – cântece de Crăciun pline de emoţie, de credinţă, de bucurie, de speranţă, de toate acele trăiri profunde care ne înalţă sufleteşte spre comuniunea sfântă cu Iubirea lui Dumnezeu. Pentru că aceasta şi este semnificaţia adâncă a Crăciunului: Naşterea Domnului este momentul în care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, sălăşluind în mijlocul oamenilor, ca un om, ca unul dintre noi, tocmai pentru a ne înălţa, pentru a ne ridica la înălţimea sfinţeniei, acolo unde omului i-a fost locul dintru început. La casele oamenilor, în tot cuprinsul ţării, grupuri de colindători vestesc prin cântări pline de căldură, Vestea minunată a Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria: „O, ce veste minunată, în Betleem ni se-arată / Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput, cum au spus proorocii!”. Asemeni magilor, asemeni păstorilor, colindătorii ne binevestesc bucuria Crăciunului.

  

Mâine este Crăciunul! Cu mic, cu mare să înălţăm laudă sfântă Celui născut din Fecioară spre mântuirea noastră. În biserici să aducem preamărire lui Dumnezeu – Cel ce a revărsat atâta iubire peste lumea întreagă, peste toţi oamenii! Şi cu bucurie să fim împreună mai mult ca oricând, lăsând deoparte tot ce ne poate întrista sau dezbina. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei şi a împăcării, a unirii şi a dragostei.

Aşa cum Betleemul şi peştera L-au primit pe Pruncul Sfânt, aşa să-L primim şi noi pe Domnul în inimile noastre şi să-L păstrăm cu credinţă în toate zilele vieţii noastre!

Bună dimineaţa la Moş Ajun! La anul şi la mulţi ani!

  


Recunoştinţă veşnică eroilor martiri din decembrie 1989

Decembrie 22, 2008

Au trecut 19 ani de la Revoluţia din decembrie 1989… Da, 19 ani de la acele evenimente care au bulversat o lume întreagă, dar mai ales acea lume în care un popor întreg fusese obligat să trăiască, să supravieţuiască atâţia ani. Jertfa unor tineri a redat adevăratul sens al existenţei pentru un neam întreg. Pentru că ei au înţelesmântuirea vine numai prin Jertfă!

Un gând de recunoştinţă pentru aceşti martiri!

O lacrimă… o rugăciune cu genunchii plecaţi şi o promisiune sinceră înaintea mormintelor lor, că jertfa lor nu a fost în zadar.

Si un cantec in memoria acestor eroi….