Jurnal discontinuu cu N.Steinhardt

Tuturor celor doritori de o carte bună, în paginile căreia să afle multe lucruri interesante şi relatări despre personalităţi din lumea culturală, le recomand din inimă următoarea carte: Ioan Pintea – Jurnal discontinuu cu N.Steinhardt, Editura Paralela 45, 2007. O carte presărată cu mărturii despre atâţia oameni de spirit, adevărate modele pentru noi, cei de azi, care avem atâta nevoie de astfel de repere spirituale. Autorul – Ioan Pintea – poet şi eseist dar şi preot într-o parohie din judeţul Bistriţa-Năsăud, a mai publicat volume de poezii şi de eseuri, îngrijind şi de mai multe ediţii din operele marelui Nicolae Steinhardt, cel care i-a fost maestru spiritual, mentor. I-a fost alături celui ce a fost cunoscut şi ca Părintele Nicolae de la Rohia, până în ultimele clipe ale vieţii sale. A învăţat de la dânsul dragostea enormă pentru carte, pentru literatură, natură şi pentru tot ce constituie valoarea spiritului uman, pentru cultură. Şi pentru oameni. Un adevărat testament spiritual.

Cartea de faţă este un jurnal cu totul deosebit. O suită de însemnări cu un caracter aparte, o cronică spirituală cu multe personaje reliefate, cu istorie sacră sau laică. Amintiri derulate pe parcursul a mai mulţi ani. Personajul central, care domină aceste mărturii cu multe scene, este Nicolae Steinhardt în diferite ipostaze, dar mai ales aceea de părinte spiritual, asemeni unui avvă din vechime, înţelept dar şi inocent, sobru dar şi plin de viaţă şi de umor. Autorul celebrei lucrări – Jurnalul fericirii, va iradia şi din paginile părintelui Pintea picuri de adevărată fericire, în diferite ipostaze. Un adevărat sfânt al închisorilor comuniste, Părintele Steinhardt a descoperit în mijlocul celor mai crunte suferinţe…fericirea! Oferindu-ne o lecţie unică de viaţă. Şi un îndemn de a nu ne pierde setea de fericire, de adevărată şi divină fericire, chiar şi în cele mai grele momente ale vieţii. Cel ce i-a fost ucenic şi legatar testamentar, gestionează frumos memoria marelui Steinhardt şi la 19 ani de la moartea sa (1989), oferind-o cu generozitate posterităţii. Adică nouă, celor ce avem trebuinţă să-l cunoaştem, să-l citim, să-l punem la inimă pe Nicolae Steinhardt, cel despre care răposatul Papa Ioan Paul al II-lea spunea în timpul vizitei sale la Bucureşti (mai 1999): „Dintre numeroşii martori ai lui Hristos înfloriţi pe pământul românesc, doresc să-l amintesc pe monahul de la Rohia, excepţională figură de credincios şi de om de culutură care a perceput în chip special bogăţia imensă a comorii comune bisericilor creştine.”

Jurnalul… este o carte deosebită, care merită citită. Este mai mult decât un omagiu adus Părintelui Steinhardt. Este un loc de întâlnire cu atâtea nume şi opere de seamă, oameni care au lăsat o urmă spirituală a trecerii lor pe acest pământ. O carte frumoasă pentru cei tineri, dar nu numai.