Sfântul Niceta de Remesiana (24 iunie)

Ziua de 24 iunie ne aduce, pe lângă sărbătoarea naşterii sfântului Ioan Botezătorul (Drăgaica – Sânzienele) şi pomenirea unei mari personalităţi din istoria poporului nostru – Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana – care a păstorit în timpul secolului al IV-lea în provincia sud-dunăreană Dacia Mediterranea, ca episcop de Remesiana, astăzi localitatea Bela Palanka din Serbia, aproape de graniţa cu Bulgaria, nu departe de România de azi. Pe aceste meleaguri locuite de daco-romani, şi-a desfăşurat activitatea păstorească Sfântul Niceta. Despre viaţa şi personalitatea sa avem numeroase mărturii, cele mai importante fiind în scrierile Sfântului Paulin de Nola (Italia), care i-a şi compus prietenului său Niceta două poeme, prin care lăuda erudiţia acestuia şi activitatea păstorească susţinută pe care o depunea în îndepărtata Dacie. Din scrierile Sf. Paulin aflăm că Niceta predica în limba latină, săvârşind astfel şi o lucrare de “romanizare” printre numeroasele triburi socotite de romani “barbare”. Sfântul Paulin menţiona şi popoarele care-l numeau pe Niceta “părinte”, scriind: “Pe tine te numeşte părinte întreaga regiune a Borei, la predicile tale scitul se îmblânzeşte şi cel învrăjbit cu sine părăseşte pornirile sălbatice, fiindu-i tu învatator. Aleargă la tine geţii şi amândouă felurile de daci: cei ce cultivă pământul în interior şi cei ce poartă căciuli de oaie şi cresc turme bogate de vite pe malurile mănoase”. Sunt astfel pomeniţi sciţii, geţii şi dacii, strămoşii noştri. Pe toţi aceştia, Sfântul Niceta căuta să-i aducă la Hristos, scoţându-i din starea de înapoiere culturală şi spirituală în care se găseau. Tot din aceste informaţii se înţelege că Remesiana era pământul natal al lui Niceta, deci el era un daco-roman din provincia Dacia Mediterranea. Sunt informaţii deosebit de preţioase pentru istoria străveche a creştinismului de pe aceste meleaguri. Sfântul Niceta i-a facut două vizite în Italia prietenului său Paulin, în anii 398 şi 402, prilej cu care i-a înfăţişat situaţia din eparhia pe care o cârmuia.

Pe lângă predica vorbită, Sfântul Niceta a lăsat şi câteva lucrări scrise, toate în limba latină, ceea ce îl înscrie cu vrednicie în rândul Părinţilor şi Scriitorilor bisericeşti de limbă latină. Cea mai de seamă este “Libelli instructionis” sau Catehismul (6 cărticele de învăţătură), scris pentru cei care se pregăteau să primească Taina Sfântului Botez (catehumenii). A mai scris şi câteva lucrări dogmatice: “De diversis appellationibus” (Despre diferitele numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos), “Despre Simbolul credinţei” (Crezul) pe care-l explica pe înţelesul tuturor, “Despre puterea Duhului Sfânt”, “Despre jertfa mielului pascal” şi altele. Menţionăm şi două lucrări cu caracter liturgic: “De vigillis servorum Dei” ( Despre privegherea robilor lui Dumnezeu) şi “De Psalmodie bono” (Despre folosul cântării de psalmi). Toate acestea ni-l descoperă pe Episcopul Niceta din Remesiana ca un om deosebit de erudit. Un mare propovăduitor şi apărător al credinţei creştine. El a luptat pentru păstrarea dreptei credinţe, potrivit hotărârilor luate de primele două Sinoade ecumenice (convocate în veacul al IV-lea), apărând-o de învăţăturile greşite şi de superstiţiile oamenilor din acele vremuri. Cele două călătorii în Italia, prietenia sa cu Sfântul Paulin de Nola, activitatea sa misionară, precum şi sfinţenia vieţii lui, îl arată ca pe un ierarh de seamă al acelor timpuri, aparţinând creştinismului daco-roman. A trecut la cele veşnice după anul 414, când era pomenit pentru ultima oară într-o scrisoare a papei Inocenţiu I, episcopul Romei. Nu se ştie când a fost trecut în rândul sfinţilor. Martirologiile romane îl sărbătoresc pe daco-romanul Niceta la 7 ianuarie, în aceeaşi zi cu prietenul său Paulin de Nola.

Rămâne cunoscut mai ales pentru imnul care îi este atribuit: “Te Deum Laudamus”, imn care se cântă până astăzi, atât în Biserica Apuseană (catolică şi protestantă), cât şi în cea de Răsărit. Este o cântare de laudă adusă lui Dumnezeu, Sfintei Treimi Celei de o fiinţă şi nedespărţită. După numele acestui imn există în cultul ortodox slujba numită “Te Deum”, care se săvârşeşte la diferite ocazii deosebite, momente în care creştinii Îl preamăresc pe Dumnezeu, mulţumindu-I. Iată mai jos versurile imnului:

Te Deum laudamus

Te Deum laudamus:

te Dominum confitemur.

Te aeternum Patrem

omnis terra veneratur.

Tibi omnes Angeli;

tibi caeli et universae Potestates;

Tibi Cherubim et Seraphim

incessabili voce proclamant:

Sanctus, Sanctus, Sanctus, Dominus

Deus Sabaoth.

Pleni sunt caeli et terra

maiestatis gloriae tuae.

Te gloriosus Apostolorum chorus,

Te Prophetarum laudabilis numerus,

Te Martyrum candidatus laudat exercitus.

Te per orbem terrarum

sancta confitetur Ecclesia,

Patrem immensae maiestatis:

Venerandum tuum verum et unicum Filium;

Sanctum quoque Paraclitum Spiritum.

Tu Rex gloriae, Christe.

Tu Patris sempiternus es Filius.

Tu ad liberandum suscepturus hominem,

non horruisti Virginis uterum.

Tu, devicto mortis aculeo, aperuisti

credentibus regna caelorum.

Tu ad dexteram Dei sedes, in gloria Patris.

Iudex crederis esse venturus.

Te ergo quaesumus, tuis famulis subveni:

quos pretioso sanguine redemisti.

Aeterna fac cum sanctis tuis in gloria numerari.

Salvum fac populum tuum,

Domine, et benedic hereditati tuae.

Et rege eos, et extolle illos usque in aeternum.

Per singulos dies benedicimus te;

Et laudamus Nomen tuum in saeculum, et in saeculum saeculi.

Dignare, Domine, die isto sine peccato nos custodire.

Miserere nostri domine, miserere nostri.

Fiat misericordia tua,

Domine, super nos, quemadmodum speravimus in te.

In te, Domine, speravi:

non confundar in aeternum.

Pe Tine, Dumnezeule Te laudăm!

Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm,

Pe Tine, Doamne, Te mărturisim
Pe Tine veşnicule Părinte, tot pământul Te cinsteşte,
Ţie, toţi îngerii, cerurile şi toate puterile
Ţie Heruvimii şi Serafimii cu glas neîncetat îţi strigă
Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Savaot!
Pline sunt cerurile şi pământul de mărirea slavei Tale;
Pe Tine Te laudă ceata slăvită a apostolilor,
Mulţimea vrednică de laudă a proorocilor,
Oştirea îmbrăcată în alb a mucenicilor,
Pe Tine Sfânta Biserică Te mărturiseşte pe întregul pământ,
Tată al nesfârşitei măriri,
Pe adevăratul Fiul Tău, Unul Născut, care trebuie cinstit
Şi pe Sfântul Duh Mângâietorul.
Tu, Hristoase, Împărat al slavei
Tu eşti Fiul veşnic al Tatălui,
Tu, Care aveai să Te întrupezi în om pentru a-l mântui
Nu Te-ai temut de pântecele Fecioarei;
Tu, după ce ai biruit actul morţii, ai deschis credincioşilor Împărăţia cerurilor
Tu stai de-a dreapta Lui Dumnezeu, în slava Tatălui.
Credem ca vei veni Judecător!
Aşadar, Te rugăm, vino în ajutorul robilor Tăi
Pe care i-ai răscumpărat cu preţiosul Tău sânge,
Dăruieşte-le slava veşnică cu sfinţii Tăi,
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta
Şi condu-i pe ei şi-i înalţă până în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi
Mântuieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădajduit întru Tine,
Întru Tine am nădăjduit, Doamne, să nu mă ruşinez în veac.

Bibliografie:

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, „Sfinţi daco-romani si români„, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 58-60 (vezi AICI).

IPS. Nestor Vornicescu, „Primele scrieri patristice în literatura noastră”, Craiova, 1984