Pericolul demonizării

Duminica ce a trecut, a 5-a după sărbătoarea Rusaliilor, ne aduce aminte de una din marile minuni săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei. Iată ce ne relatează Sf. Apostol Matei în Evanghelia sa:

„Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor” (Matei 8, 28-34).

Una dintre nenumărate miracole ale Domnului. Prin care El a arătata puterea Sa dumnezeiască, în cele mai diverse împrejurări şi faţă de cele mai incredibile situaţii sau probleme ale oamenilor. De data aceasta a avut de-a face cu doi oameni demonizaţi, posedaţi de forţele întunericului şi alungaţi, din această cauză, din sânul comunităţii. Oamenii se fereau de ei, de teamă că cei doi le vor face rău. Erau cumpliţi, ne spune apostolul, martor la acest episod. Nu ni se spune de ce ajunseseră cei doi să fie posedaţi. Ce cauză îngrozitoare le atrăsese o aşa nenorocire. Cert este că oamenii îi alungaseră. În faţa acestei situaţii, pe care oamenii nu au ştiut să o rezolve nicicum, Mântuitorul şi-a arătat în primul rând mila faţă de aceşti năpăstuiţi şi apoi puterea Sa asupra unor realităţi ce depăşesc puterea de înţelegere a oamenilor. Iisus a arătat că poate să alunge demonii, care s-au recunoscut învinşi de prezenţa Fiului lui Dumnezeu. L-au şi mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu! Cel care i-a eliberat pe cei doi oameni, le-a îngăduit demonilor să intre într-o turmă de porci, care s-au aruncat în mare. Cei prezenţi s-au mirat de cele întâmplate. Probabil că unii s-au şi bucurat pentru semenii lor vindecaţi de suferinţa cumplită care aproape că îi dezumanizase. Au fost şi oameni care nu au înţeles nimic din această minune: gadarenii care s-au supărat pentru pierderea porcilor şi I-au cerut Domnului să plece din hotarele lor. Faptul că doi semeni ai lor, rău încercaţi, au fost vindecaţi, nu a contat deloc pentru ei. Mai de preţ au fost… porcii. Iisus a plecat de la ei şi nu se mai aminteşte să mai fi fost vreodată prin acea cetate.

Acest episod din viaţa Mântuitorului ne aduce în atenţie o gravă problemă cu care oamenii se confruntă în timpul vieţii lor: problema demonizării. A prezenţei puterilor demonice în viaţa lor. Dacă tradiţia iudaică şi apoi cea creştină, amintesc în foarte multe moduri de prezenţa şi lucrarea demonilor în lume, timpurile în care trăim ne arată o cu totul altă atitudine faţă de aceste realităţi spirituale pe care numai prin intermediul credinţei omul le poate accepta. Mult mai pragmatic şi convins ferm că inteligenţa umană poate să rezolve absolut totul, omul modern nu vrea să mai accepte că lumea în care trăim nu se compune numai din ceea ce cade sub incidenţa simţurilor, adică din ceea ce vedem, pipăim, mirosim, auzim sau gustăm. Aroganţa omului, care crede că numai prin ştiinţă poate să ajungă până la frontierele cunoaşterii, îl privează de adevăratul sens al cunoaşterii şi de înţelegerea totală a existenţei umanităţii şi a întregului univers. Înţelepţii din vechime, chiar dacă erau privaţi de posibilităţile tehnologice fantastice din zilele noastre, au înţeles mai bine că existenţa acestei lumi se desfăşoară pe mai multe planuri şi că, dincolo de planul vizibil, mai sunt şi alte „lumi” invizibile: lumea îngerilor, lumea demonilor. Deasupra tuturor celor „văzute şi nevăzute” este Dumnezeu, Cel ce are stăpânire peste toate. Înţelegerea acestor adevăruri esenţiale este fundamentală pentru mersul întregii umanităţi. Este important să nu ne situăm pe linia gândirii gadarenilor, cei care au respins puterea şi iubirea dumnezeiească, atraşi numai de lucrurile materiale.

Dacă înţelegem că scopul existenţei noastre este intrarea în Împărăţia Cerurilor, pe care creştinul ajunge să o „guste” încă din această viaţă, trebuie să ştim că toată viaţa suntem încercaţi de către mesagerii întunericului, căci lucrarea diavolului, încă de la început, a fost ca să-l abată pe om de la drumul spre Dumnezeu, ca să-l ia în stăpânirea lui nefastă şi să-l distrugă.

Propovăduirea Mântuitorului a fost ea însăşi un permanent război cu slujitorii lui Lucifer, cei alungaţi pentru neascultare „în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Înainte de a-Şi începe activitatea Sa mântuitoare, Domnul a fost ispitit de trei ori de către diavol, chiar dacă acesta ştia cu cine are de-a face! Şi nu a fost singura dată când L-a mai încercat. De aceea Mântuitorul ne-a transmis în multe rânduri avertismente clare asupra prezenţei şi lucrării perfide a diavolului, cel care ajunge să se preschimbe chiar şi în înger de lumină, numai pentru ca să-l distrugă pe om. În Rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, pe care Însuşi Iisus ne-a dăruit-o, Îl rugăm pe Dumnezeu să ne „izbăvească de cel rău” (sau cel viclean). O rugăminte la care trebuie să luăm aminte. Nu sunt nişte simple cuvinte, lipsite de importanţă, căci ele fac referire clară la realitatea lucrării răului în lume. Rău pe care îl întâlnim în forme atât de variate şi perfide, în toate aspectele vieţii noastre. Fie că este un rău evident, în forme înfricoşătoare, fie că îmbracă forme perfide de fals bine sau frumos, răul este expresia concretă a prezenţei demonice în lume. Mai mult sau mai puţin, toţi suntem atinşi de păcat, de rău. Important este să conştientizăm pericolul şi să nu uităm că numai Dumnezeu este Cel ce ne izbăveşte de tot ce-i rău. Biserica Sa, lucrările sfinţitoare ale acesteia, cuvântul lui Dumnezeu, harul divin – sunt mijloace sfinte prin care ne putem apăra de pericolul răului. Ştim că în viaţă avem parte de multe încercări, de multe suferinţe, dar dincolo de ele, Dumnezeu este peste toate, mereu aproape de cei ce-L mărturisesc cu credinţă