407 ani de la moartea lui Mihai Viteazul (†10 august 1601)

Anul acesta se împlinesc 450 de ani de la naşterea marelui voievod Mihai Viteazul şi 407 ani de la moartea lui. A rămas în memoria poporului său ca un brav conducător, de unde şi supranumele de Viteazul, dar mai ales pentru acea extraordinară realizare a Unirii celor trei mari provincii româneşti într-o singură ţară, lucru pe care nu-l mai reuşise până atunci decât strămoşul dac Burebista! Pentru vremurile tulburi în care voievodul Mihai a domnit, în condiţii politice vitrege, împlinirea acestui ideal naţional al românilor, chiar şi numai pentru puţin timp, a fost o mare împlinire, care avea să dea un real imbold generaţiilor viitoare, cele care aveau să reuşească deplin unirea tuturor românilor.

Potrivit izvoarelor istorice, s-a născut în anul 1558 în localitatea Târgul de Floci (aproape de Giurgeni – Ialomiţa), cunocută sub acest nume datorită comerţului înfloritor cu lână care se făcea în această cetate de la Dunăre. Unele surse ne indică faptul că ar fi fost fiul nelegitim al domnitorului Pătraşcu cel Bun, în vreme ce altele spun că ar fi făcut parte din vestita familie Buzescu. Cronicarii români au lăsat totuşi posterităţii informaţia că Mihai era os domnesc, fiu natural al lui Pătraşcu cel Bun (1554-1557) şi al Teodorei, care la rândul său a făcut parte din familia domnească a Cantacuzinilor. Având reale calităţi de conducător, fire puternică şi ambiţioasă, fiul lui Pătraşcu Vodă şi-a croit de tânăr drum pe calea afirmării sociale. A început ascensiunea de jos, ocupând pentru început dregătoria de ban de Mehedinţi, apoi postelnic, mare agă, devenind stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul la sfârşitul anului 1588, iar în 1593, mare ban al Craiovei, în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a ajuns voievod al Ţării Româneşti. La mai puţin de un an de domnie, a aderat la alianţa antiotomană numită „Liga Sfântă“, din care făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana. Această alianţă îşi propusese unirea eforturilor statelor creştine europene, pentru stoparea ascensiunii musulmane turceşti. Voievodul Mihai a aderat de bunăvoie la Liga Creştină, iar prin calităţile sale de mare strateg şi om de arme şi-a câştigat admiraţia şi respectul printre conducătorii Ligii. Iniţiatorul Ligii, papa Clement al VIII-lea, l-a numit „cavaler al lui Hristos şi apărător al creştinătăţii“. Domnitorul valah a repurtat o serie de victorii împotriva turcilor şi a tătarilor, culminând cu vestita bătălie de la Călugăreni din 13/23 august 1595, când l-a învins pe temutul general otoman Sinan Paşa.

În anul 1598, profitând de situaţia politică tulbure din Transilvania, Domnitorul Mihai a intuit momentul prielnic şi a câştigat Transilvania, în urma luptei de la Şelimbăr din 18-28 octombrie 1958. Actul Unirii de la 1600 este cel mai important eveniment din istoria domnitorului muntean. După victoria asupra lui Andrei Bathory, şi-a făcut intrarea triumfală în Alba Iulia la 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, realizând, astfel, prima unire a Ţărilor Române. Titulatura folosită de voievod era: „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“. Visul său împlinit nu a durat mult, iar unirea românilor s-a destrămat. A rămas peste veacuri încrederea că această Unire se va împlini deplin cândva.

Pentru că poziţia pe care o dobândise în lumea creştină se consolidase mult, unii lideri europeni s-au simţit deranjaţi prin faptul că în persoana principelui valah Mihai se proiecta conducătorul care ar fi putut reface faima Imperiul Bizantin căzut în mâinile turcilor în mai 1453 şi datorită nepăsării Apusului. În tabăra militară de la Câmpia Turzii, în noaptea de 9/19 august 1601, în momentul când gărzile erau departe de cortul voievodului, Mihai Viteazul a fost asasinat, în urma unui complot mişelesc, de către cei alături de care luptase în Liga Creştină, prin trădarea generalului Basta, până atunci aliat al lui Mihai. Capul său a fost luat de către unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea mormântului de la Mănăstirea Dealu stă scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei“.

Mihai Viteazul a fost primul conducător al tuturor românilor! Va rămâne un model de bărbăţie, de curaj şi de credinţă. Pentru că numai credinţa nestrămutată l-a putut întări să îşi ducă până la capăt visul ce părea nebunesc în ochii multor contemporani ai săi. Va rămâne un erou al acestui popor, iar memoria lui nu trebuie să o ştirbim prin uitare sau necunoaşterea faptelor sale eroice. Avem nevoie de eroi. Avem nevoie de modele reale. Chiar dacă vremurile în care trăim sunt mult diferite faţă de cele de odinioară, trebuie să conştientizăm că suntem ceea ce suntem şi datorită acestor oameni providenţiali pe care Dumnezeu i-a dat poporului nostru în istorie. În locul bunăstării personale, a liniştii egoiste sau a vreunor avantaje, astfel de oameni s-au jertfit pentru neamul lor, pentru idealuri naţionale, pentru generaţiile care le-au urmat. De aceea trebuie să-i cinstim sincer. Să-i preţuim şi să le urmăm exemplul. O putem face în atât de multe feluri, fără a fi acuzaţi de demagogie. A-ţi iubi cu adevărat ţara, nu înseamnă doar a spune cuvinte mari. Mihai Viteazul tocmai asta ne-a arătat prin înfăptuirile sale.

Mai multe despre viaţa sa AICI.

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia, şcoală de renume a învăţământului ialomiţean, îi poartă cu cinste numele marelui voievod.

Foto: Statuia domnitorului Mihai Viteazul amplasată în faţa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia, Ialomiţa