Imn al Învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi biserica creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Să crească-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate
Şi Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii sfânt.

Veniţi, creştini, luaţi lumină
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniţi flămânzi, gustaţi din Cină,
E nunta Fiului de Împărat!

de Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu este unul dintre tinerii martiri creştini români care au murit în închisorile regimului comunist. A fost numit de către Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor„. S-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, în Basarabia şi a murit la 18 februarie 1952 în închisoarea Târgu Ocna.

În anul 1941, pe când era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi, tânărul Gafencu a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică datorită activismul naţionalist-creştin de care dădea dovadă. Sentinţa grea primită în timpul dictaturii antonesciene, avea să rămână în vigoare şi în timpul regimului comunist abia instaurat în România. Nici comuniştii nu au privit cu ochi buni pe acest tânăr creştin, cu o viaţa exemplară chiar şi în condiţiile grele de detenţie.

Şi-a săvârşit condamnarea cu smerenie în închisorile de la Aiud (1941-1944), Piteşti (1944-1949) şi Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor creştin, regimul dur al detenţiei, torturile şi bolile contactate aici întărindu-l şi mai mult duhovniceşte. A compus poezii creştine, care se cântau în celule şi pe care cei care s-au eliberat din închisori le-au făcut cunoscute lumii. În 1949 a fost dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă, bolnav de tuberculoză într-o formă avansată şi pe fondul gravelor lipsuri alimentare. Toţi cei care l-au cunoscut şi-au amintit imensa sa bunătate şi dorinţa de a-i ajuta pe toţi, mai ales cei în suferinţă.

La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă să-i procure o lumânare, o cruciuliţă şi o cămaşă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, a spus că simte că va muri în ziua următoare şi că mai doreşte să-i vadă încă odată pe colegii de detenţie. A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14.00, Valeriu Gafencu a rostit ultimele sale cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul„, după care a trecut la Domnul.

Este o pildă de martiriu creştin al timpurilor moderne. Pentru Hristos şi pentru neam şi-a sacrificat tinereţea, profesia, libertatea şi viaţa. A avut drept camarazi de suferinţă pe părintele arhimandrit de mai târziu Arsenie Papacioc (m-rea Techirghiol), pe poetul Ioan Ianolide, pe pastorul Richard Wurmbrand (pe care l-a salvat dându-i medicamentele sale) şi mulţi alţii. Un exemplu desăvârşit de mărturie creştină.