Adevărata bogăţie

Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer….!.” (Matei 6,19-20 )

iisus_hristos_sinai Ne-am învăţat ca în fiecare duminică, mergând în Casa lui Dumnezeu, să ascultăm de fiecare dată un alt fragment din Sfintele Evanghelii, la care suntem îndemnaţi să medităm. Fiecare pericopă evanghelică ne îndeamnă să medităm la un adevăr dumnezeiesc, la un adevăr de viaţă, la un aspect esenţial al existenţei noastre. Meditând, gândindu-ne, lămurindu-ne, vom şti ce să facem. Chiar din aceste fragmente auzim adeseori că pe Mântuitorul Iisus Hristos îl abordau adeseori unii oameni cu această întrebare esenţială: „Doamne, ce să facem?”  Ce să facem ca să dobândim viaţa de veci, ce să facem ca să ne mântuim, ce să facem ca să ne împlinim menirea pe acest pământ şi să nu ne irosim nepreţuita viaţă? Sunt întrebări pe care fiecare ar trebui să ni le punem. Şi dacă noi, cei de azi, nu mai avem posibilitatea de a-L întâlni pe Domnul pe căile vieţii nostre, să-L întâlnim fizic, trupeşte, Îl putem găsi în orice clipă în Biserica Sa, acolo unde de 2000 de ani răsună cuvântul Evangheliei Sale. El ne vorbeşte real prin cuvântul Evangheliei, prin învăţătura Părinţilor Bisericii, prin ceea ce ni s-a transmis din generaţie în generaţie chiar de la Domnul şi de la Apostolii Săi.

Duminica a 26-a după Rusalii ne reaminteşte o altă parabolă plină de învăţăminte profunde: pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. Unii predicatori o numesc într-un mod mai dur: parabola bogatului nebun!  Iată cum consemnează Sf. Evanghelist Luca această  istorioară:

Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12, 16-21).

O pildă plină de învăţăminte. O pildă care reflectă cu putere una dintre gravele patimi ale omului din toate timpurile: lăcomia după avere, după bogăţii. O lăcomie care îl desprinde pe om din legătura sa fiinţială cu realităţile dumnezeieşti spre care omul trebuie să tindă, şi-l lipeşte exclusiv de această lume materială, de lucrurile atât de trecătoare, de cele efemere. Este mai mult decât o simplă greşeală, este o abatere capitală a omului de la destinul său ceresc. De aceea gravitatea este cu atât de mare. Tocmai pentru a ilustra cât mai bine această gravitate, Mântuitorul a subliniat în această parabolă eroarea alegerii omului, care Îl lasă deoparte pe Dumnezeu şi-şi pune toată nădejdea în cele materiale, în lucruri, în bogăţii, uitând de Dumnezeu, Cel ce le rânduieşte pe toate. Tocmai lăcomia a fost aceea care l-a orbit pe om în cugetul său. Abundenţa roadelor ogoarelor sale, el a pus-o exclusiv pe seama sa. Toate erau meritul său. I se cuveneau. Erau numai pentru sine! A uitat să mulţumească lui Dumnezeu, a uitat şi de semeni, a uitat de tot! Ba mai mult, în nebunia lui şi-a închipuit că tot ceea ce a strâns în hambarele sale va fi un temei sigur pentru o existenţă sigură şi îndelungată, dar şi un prilej de bucurie pentru sufletul său: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”. Singura sa grijă era cea a hambarelor pe care şi le dorea şi mai încăpătoare pentru atâta abundenţă! Să nu se piardă niciun bob! Totul doar pentru el! Bogăţia îl făcea să se creadă nemuritor, atotputernic. Avea de toate, ce mai putea să i se întâmple? Cine ar mai fi putut să-i tulbure fericirea îmbelşugată? Totul se închisese în juru-i şi nimeni nu mai conta pentru el.  În nebunia sa, bogatul ajunsese să uite până şi un adevăr elementar şi anume că toţi oamenii suntem muritori şi pentru toţi, săraci sau bogaţi, slabi sau puternici, vine un sfârşit al vieţii noastre pe acest pământ. Un sfârşit care aduce cu sine şi o Judecată, o înfăţişare înaintea lui Dumnezeu şi o evaluare a tot ceea ce am făcut sau nu am făcut în timpul vieţii. Un moment în care dăm socoteală pentru tot! Cel ce are clar acest adevăr în faţa conştiinţei sale, va şti să rămână lucid şi înţelept. Cu gândul că Dumnezeu poate rosti chemarea în orice moment! O chemare la care orice muritor răspunde imediat prezent!, indiferent dacă este sau nu pregătit de aşa ceva. Nu degeaba înţeleptul rege Solomon spunea: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”(Pilde 1,7).

Mântuitorul a subliniat în multe rânduri că nu bogăţia este aceea pe care o condamnă, ci lăcomia! Zaheu vameşul s-a eliberat de robia lăcomiei atunci când a împărţit averea celor pe care îi nedreptăţise. La fel şi Matei-Levi – alt vameş bogat, cel care a lăsat toate şi L-a urmat pe Domnul, devenindu-I Apostol. Atunci când omul agoniseşte prin muncă şi hărnicie, roadele muncii sale sunt bine meritate. Omul harnic şi înţelept nu se lipeşte cu sufletul de nişte lucruri, pentru că el ştie că Toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt” (Ecclesiastul 2, 17). Iar Psalmistul David zice de asemenea că: “Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea”  (Psalm 61, 10). Şi încă multe alte locuri din Scriptură ne avertizează în acelaşi fel. Sunt îndemnuri la echilibru, la cumpătare, la corectitudine şi la generozitate. Dacă din toate cele agonisite, omul ştie să găsească şi un prilej de mărinimie, de generozitate faţă de cei ce au nevoie de un sprijin, omul va fi departe de pericolul lăcomiei. Generozitatea, milostenia, bunătatea sunt căi de echilibru în viaţa omului. Şi de apropiere de Dumnezeu. Aşa cum El revarsă Iubire şi bunătate peste toţi oamenii, buni sau răi, asemenea trebuie să fim şi noi, oamenii, unii faţă de alţii. Atunci când uităm de semeni, uităm şi de Dumnezeu, uităm şi de noi înşine! Ajungem să idolatrizăm bogăţia şi să ne închinăm cu totul ei!

Un proverb popular spunea că „Cel ce dă, lui îşi dă!” . Cele ce dăruim din inimă se vor preschimba în comori de iubire în lumea cea plină de iubire a lui Dumnezeu. Ceea ce aici, pe pământ putem să facem cu ajutorul unor simple lucruri, şi ele trecătoare ca şi noi, ne poate aduce cu adevărat comori nepieritoare în ceruri. Acolo unde singura  şi adevărata comoară nepreţuită este Iubirea lui Dumnezeu! Iar pentru a ajunge la această Iubire, trebuie să plecăm de la iubirea semenilor. Iubindu-i pe aceştia, ajutându-i, preţuindu-i, urcăm treaptă cu treaptă spre cunoaşterea şi Iubirea Părintelui ceresc.  Nu întâmplător se citeşte această pildă în Postul Crăciunului. Postul care trebuie privit nu doar ca o simplă dietă alimentară. Ci ca un urcuş spiritual, ca o cale a regăsirii noastre. Ca o cale a corectării derapajelor nostre atât întru cele spirituale, cât şi fizice. Postul ca un prilej de înfrânare, de înfrângere a egoismului ce ne distruge. Un prilej de a redescoperi mărinimia, bunătatea, milostenia. Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său, din Iubire, pentru ca să ne mântuiască, să ne salveze. Ne-a copleşit cu cea mai mare Iubire. Ne-a arătat prin tot ceea ce a spus sau făcut că Iubirea este singura cale spre veşnicie! Iubirea sub toate aspectele ei.

O pildă plină de învăţăminte. O pildă care trebuie să ne dea de gândit dacă am ales corect priorităţile vieţii noastre. O pildă care trebuie să ne determine să acţionăm în direcţia corectă, fără să ne încredem  în cele ce sunt mai trecătoare şi decât noi. Ci doar în Dumnezeu, în veşnica Sa Iubire…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: