Buna Vestire

de Ion Pillat

 

Ţesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Şi cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi că intră luna,
Atât de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis.
Şi s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta?  Când s-a ridicat să vază,
I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-şi felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul.
Cu îngerii se sfătuia de mult –
S-a bucurat spunându-i: „Te ascult”..
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.
Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet
A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire…