Întrunirea profesorilor de religie din judeţul Ialomiţa (12 martie 2008)

martie 15, 2008

În ziua de 12 martie a.c., la sediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Ialomiţa a avut loc o întrunire a tuturor profesorilor de religie din judeţul Ialomiţa. Au luat parte Prea Sfinţitul  Damaschin Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Dl.Conf.Dr. Vasile Timiş – Inspector General pentru Religie în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Dl.Prof. Gheorghe Petre – Inspector General al I.Ş.J.Ialomiţa, Pr. Prof. Dragoş Stanciu – Inspector pentru Religie în cadrul I.Ş.J.Ialomiţa, profesorii de religie din judeţul Ialomiţa, precum şi invitaţi.

S-au discutat problemele cu care se confruntă la ora actuală ora de educaţie moral-religioasă în cadrul învăţământului de stat şi necesitatea de a răspunde tuturor provocărilor şi problemelor specifice societăţii româneşti actuale. Au fost analizate dezbaterile din mass media din ultima vreme, cu privire la statutul educaţiei moral-religioase din şcoli. A fost subliniată poziţia de susţinere a orei de religie de către foarte mulţi membrii ai societăţii civile, numeroase personalităţi ale culturii, ale ştiinţei şi ale învăţământului românesc. Au fost semnate în ultima perioadă numeroase petiţii, s-au realizat conferinţe, manifestări, demersuri menite să sensibilizeze opinia publică şi factorii de decizie din ţara noastră. Tânăra generaţie are nevoie de repere sănătoase, morale, creştine, la care să se raporteze în educaţia pe care o primesc în şcoală.

În cuvântul său, Dl. Conf.Dr. Vasile Timiş – Inspector General în Ministerul Educaţiei, a subliniat necesitatea ca profesorul sa redevina un „apostol al neamului”, amintind aici personalitatea marelui Gheorghe Lazăr – figură marcantă a învăţământului românesc. Domnia sa a amintit faptul ca în aproape toate ţările Uniunii Europene (cu excepţia Franţei şi a Olandei unde accentul cade pe o educaţie moral-civică) se studiază ora de religie începând de la ciclul primar, cel gimnazial şi inclusiv la liceu. Apoi a subliniat caracterul transdisciplinar  al acestei ore care acoperă o plajă largă de domenii şi preocupări didactice. Deloc de neglijat sunt aspectele sociale ale acestei discipline care caută să vină în întâmpinarea multor probleme ale societăţii româneşti, ale elevilor (de ex.cazurile tot mai numeroase ale copiilor cu părinţi la muncă în străinătate pe care Biserica încearcă să îi ajute). Ceea ce trebuie să fie un deziderat permanent al profesorilor de religie este curajul mărturisirii creştine. Dascălul de religie trebuie să fie prin tot ceea este şi face, un mărturisitor al credinţei creştine. Mesajul creştin trebuie sa se adreseze deopotrivă tuturor, depăşind graniţele confesionale. Elevilor trebuie să le fie insuflat respectul şi întelegerea faţă de celelalte confesiuni creştine sau alte religii.  În cuvântul său, Dl. Inspector Timiş a mai amintit şi de problema icoanelor în spaţiul public al şcolii – prezenţă liturgică cu funcţie didactică şi element de spiritualitate creştină în acest mediu educaţional, dar şi de problema mult mediatizată a manualelor de religie, care trebuie perfecţionate şi din care trebuie eliminate elementele care pot genera interpretări eronate. În acest sens a amintit cu vântul Sf. Ioan Gură de Aur: „ceea ce trebuie să sădim în sufletele copiilor este nu frica de iad, ci dragostea de Dumnezeu!” În final, Domnia sa a amintit cuvântul marelui pedagog Comenius: „facem educaţie pentru copil, pentru familia lui, pentru lumea de aici şi pentru lumea de dincolo”.

intrunire-profesori-religie.jpg                              consfatuire-profesori-religie-ialomita-12032008.jpg

A luat apoi cuvântul P.S. Episcop Damaschin care a binecuvantat această întâlnire cu profesorii de religie, exprimând dorinţa realizării altor întâlniri constructive. A adresat celor prezenţi îndemnul de a ridica demersurile didactice din cadrul orei de religie la standardele contemporaneităţii şi ale unei mărturisiri creştine autentice.

În continuare, Pr. Prof. Stanciu Dragoş a prezentat un foarte interesant şi educativ material cu conţinut multi-media în care a ilustrat profilul profesorului de religie autentic, aşa cum este atâta nevoie în şcoala românească.. El trebuie să fie, în tot ce face, atât în şcoală cât şi în afara ei, un model de viaţă creştină care sa susţină integrarea elevilor în viaţa creştină autentică.

A luat cuvântul, în calitate de invitat la această întrunire, dl.Gheorghiţă Ciocioi – redactor în cadrul publicaţiei „Lumea credinţei” – magazin lunar ilustrat de spiritualitate creştină. Domnia sa a subliniat necesitatea diseminării mesajului creştin în sufletele copiilor şi tinerilor, păstrarea şi transmiterea şi generaţiilor viitoare a valorilor tradiţionale creştine şi româneşti. Materialele publicate în această revistă vin în ajutorul multor dascăli de religie, ele oferind valori ale spiritualităţii creştine, mari personalităţi, opere de seamă, monumente de artă creştină.

A fost prezentat apoi un material din partea reprezentanţilor TOB – Târgul Internaţional de Obiecte bisericeşti care va organiza în premieră în România un „Festival Naţional de Literatură Religioasă Tânără” care îşi propune să încurajeze, să susţină şisă premieze realizările valoroase ale tinerilor creatori de literatură creştină (poezie, proză, eseu şi dramaturgie). Festivalul va avea loc în luna mai 2008, iar premiera festivă în ziua de 13 iunie 2008 în cadrul ediţiei internaţionale TOB 2008.