„Duminica Ortodoxiei”

  Prima  duminică din Post  este cunoscută şi ca „Duminica Ortodoxiei„, zi sfântă, închinată credinţei noastre creştine. Această zi de sărbătoare a fost instituită de sinodul de la Constantinopol din anul 843, la care a fost confirmată dogma cinstirii sfintelor icoane împotriva celor care nu le cinsteau şi a fost proclamat triumful Ortodoxiei asupra tuturor abaterilor de la dreapta credinţă. În 11 martie acelaşi an, în prima duminică din postul Sfintelor Paşti, a fost celebrată pentru prima dată această zi de sărbătoare.Dupa o perioadă de aproximativ şapte sute de ani, în care Biserica a cinstit sfintele icoane, în veacul al VIII-lea, datorită influenţei musulmanilor din provinciile orientale ale Imperiului Bizantin, precum şi din cauza unor exagerări în ceea ce priveşte cinstirea sfintelor icoane în sânul Bisericii, unii împăraţi de la Constantinopol, originari din Orientul Imperiului, au declaşat persecuţia contra celor ce se închinau la sfintele icoane. Persecuţia împotriva celor care cinsteau icoana, a adus multă tulburare în lumea creştină de atunci.

Lupta contra icoanelor încheie seria marilor tulburări care au frământat Biserica  lui Hristos în primele opt veacuri creştine. Fiecare dintre învăţăturile greşite ataca un aspect sau altul al lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Iconoclasmul însă, nu mai lua ca ţintă doar un anumit aspect, ci lucrarea mântuirii în ansamblu. Restabilirea cultului icoanelor nu a reprezentat o victorie izolată, ci triumful întregii Ortodoxii, a credinţei pe care au apărat-o marii Părinţi ai primelor veacuri. Biserica a învins şi va continua să învingă orice încercare care îi va tulbura existenţa, dar una dintre victoriile sale, cea împotriva iconoclasmului, a fost proclamată în mod solemn drept triumf al Ortodoxiei. Care nu înseamnă o simplă delimitare teritorială, ci reprezintă o stare de fapt, de urmare în Duh şi Adevăr a învăţăturii Evangheliei lui Hristos peste veacuri.

Sf. Simeon Noul Teolog (12 martie)

  Între sfinţii din calendarul creştin, doar trei sunt cei care poartă numele de „Teologul”: Sf. Ioan Evanghelistul – Apostolul lui Hristos, Sf. Grigorie de Nazianz – Arhiepiscop al Constantinopolului (sec. al IV-lea) şi Sf. Simeon Noul Teolog (sec. al X-lea) pe care Biserica il prăznuieşte pe 12 martie.

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galateea (Paflagonia) şi a studiat la Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioadă tânărul a ocupat o poziţie înaltă la curtea imperială bizantină. Când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire. Simeon s-a apropiat de dragostea pentru frumusețea duhovnicească pe care a încercat să o dobândească. A fost un om al rugăciunii, căci noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopții la rugăciune. Din anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas din Constantinopol şi a rămas în această conducere timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea şi a impus ordine în viața călugărilor mănăstirii.

Rămâne cunoscut însă ca un mare scriitor creştin, autor al unor lucrări teologice de o frumuseţe deosebită şi de o profunzime spirituală deosebită.. A creat opere teologice nemuritoare, dintre care unele fragmente apar în cunoscuta colecţie a Filocaliei. Tema primară a scrierilor sale este activitatea tainică a dobândirii desăvârşirii duhovniceşti şi lupta cu patimile și gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni şi sfaturi pentru călugări: „Capitole teologice și practice„, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune„şi un „Tratat despre credință„. Mai mult, Sf. Simeon a fost unul dintre marii poeţi creştini, scriind cunoscutele „Imne despre iubirea divină„, în jur de 70 de poezii cu semnificaţie religioasă profundă şi de o frumuseţe extraordinară.

În anul 1021, a adormit întru Domnul, şi după moarte fiind apreciat şi cinstit de credincioşii Bisericii ca un om cu o viaţă sfântă, pildă pentru generaţiile care i-au urmat.