Nichita…

              Pe 31 martie se împlinesc 75 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu. Este considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori ai literaturii române, atât de critica literară cât şi de publicul larg. A slujit în chip deosebit limba română, pe care el însuşi o numea ” dumnezeiesc de frumoasă „. Nichita Stănescu aparţine poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Ca orice scriitor marcant, nu seamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de critica literară un poet de  amplitudine şi intensitate remarcabile, un adevărat făuritor de cuvinte poetice.    

  „Poetul nu are biografie: biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă.” – spunea Nichita. Iar biografia pe care şi-a clădit-o prin opera sa, este una deosebită. Amintim dintre volumele sale: „O viziune a sentimentelor” „Necuvintele„, „Epica Magna„, „Antimetafizica” şi altele. A primit, ca o recunoaştere a operei sale valoroase, premiul Herder în anul 1975. A fost propus şi pentru premiul Nobel pentru literatură, fiind între cei nominalizaţi. S-a stins din viaţă la numai 50 de ani, în 1983. Nichita Stănescu nu compunea poezie, ci o genera. Poezia era ca o lumină care ieşea din el, numai împreună cu el fiind deplină. Nichita Stănescu însuşi era o fiinţă lirică şi el însuşi zbura într-un cer neasemuit de frumos al imaginaţiei.     

   S-au scris multe despre el, se vor mai scrie multe. Dar dincolo de cuvintele altora, rămân poeziile lui care vorbesc cel mai bine despre marele Nichita. Vă propun un frumos articol „Despre spiritul lui Nichita ” al lui George Pruteanu, şi el plecat de curând spre cerurile poeziei divine (vezi articolul aici).      

    În semn de omagiu, să-i recitim poeziile (vezi aici) şi să le preţuim la adevărata lor valoare.