Ziarul „Lumina de duminică” (16 martie 2008)

    Ziarul “Lumina  de duminică” ne propune în ultimul număr o suită de subiecte interesante din care spicuim:

·         Iubirea – „instrumentul“ cunoaştererii desăvârşite – articol semnat de diac. Sorin Mihalache, Centrul pentru Studii Interdisciplinare „Religie şi Ştiinţă“, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ Iaşi. Cunoaşterea lui Dumnezeu este altceva decât cercetarea ştiinţifică sau reflecţia filosofică. Distanţa dintre Creat şi Necreat, dintre Dumnezeu desăvârşit şi toate celelalte  create, interzice orice folosinţă a vreunui reper construit în spaţiul contingent pentru a exprima ceva despre Dumnezeu. Dacă Dumnzeu este mai presus de limbaj, cum s-ar putea fixa în cuvinte anumite adevăruri despre El? Putem vorbi mult despre un sentiment, fără a avea certitudinea că el este epuizat, că l-am precizat suficient de bine în cuvinte. Omul rămane neobositul căutător al înţelesurilor. Dar la capătul strădaniei de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este iubirea. Sf. Ioan Gură de Aur afirmă că celui ce a dobândit dragostea „nu îi lipseşte nici o parte din filosofie, ci deţine întreaga virtute, desăvârşită şi perfectă, în timp ce, fără iubire, omul este lipsit de orice bine”.. Iubirea lui Hristos, sfârşitul tuturor căutărilor omeneşti, răspunsul suprem la toate aceste căutări (vezi AICI).

·         Cronica unui război pierdut împotriva icoanelor –articol semnat de Stefan Ionescu Berechet ne vorbeşte despre semnificaţia Duminicii Ortodoxiei şi de biruinţa asupra iconoclasmului care a tulburat Biserica în primul mileniu. Este prezentată istoria acestei mari erezii care a fost combătută la ultimul Sinod ecumenic de la Niceea (787), precum şi semnificaţiile iconografiei în tradiţia creştină (vezi AICI). In acelaşi context este publicată în acest număr şi Scrisoarea Pastorală a Sf.Sinod al BOR la Duminica Ortodoxiei.

·         Colaboratorii lui Dumnezeu – cuvantul de învăţatură al Părintelui Arhim. Teofil Părăianu de la M-rea Sămbăta de Sus (jud. Braşov). Dumnezeu ne dă cinstire făcându-ne pe noi, cum zice Sfântul Petru Damaschin, colaboratori ai Lui. De aceea sfinţii, cu cât făceau mai mult bine, cu atât se smereau mai tare. Au avut în conştiinţa lor gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu. Nu au avut niciodată gândul că Dumnezeu le este dator lor, ci gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu (vezi AICI).

·         Dreptul la viaţă religioasă – articol semnat de Cristina Martiniuc, ne vorbeşte despre această lume secularizată şi bulversantă în care trăim. O lume în care omul se simte pierdut şi copleşit în faţa atâtor schimbări care au loc la intervale atât de scurte. Căutând soluţii la problemele cotidiene, mai degrabă în pseudo-religiile apărute pe „piaţă“, omul acestui început de mileniu se superficializează şi pierde legătura cu valorile reale, optând pentru amăgitorul confort cotidian. Discriminarea pe motive naţionaliste şi religioase a dus, chiar în secolul XX, la orori precum cele provocate de nazişti. La începutul acesta de mileniu sunt speranţe ca, tocmai într-o astfel de lume, omul să-şi întoarcă din nou faţa către legile lui Dumnezeu. Către legile făcute nu doar pentru această viaţă, ci şi pentru cea viitoare (vezi AICI).

·   „Bucură-te, floarea mărului, şi nu te speria de rod“ – articol semnat de Monica Patriche, vorbeşte despre amprenta pe care Ortodoxia a lăsat-o în spiritualitatea populară românească, plecand de la lucrarea lui Lucian Blaga “Religie şi spirit”. Se aminteşte de poziţia intelectualului român, a creatorului de cultură faţă de tradiţia ortodoxă. Ortodoxia este DA. Dar este mereu nevoie de momentul bunei-vestiri, al acelui DA, spus cu toată deschiderea unei lucrări teandrice. Numai aşa cultura nu va mai fi o zămislire pur omenească, ci o conlucrare care va avea şi un scop mântuitor, adică va duce la viaţă. „Bucură-te, floarea mărului, şi nu te speria de rod“. Un final de poem inspirat, care repetă acel cuvânt: „Bucură-te“, spus de înger la Buna Vestire. Urmează plinirea vremii, a unei vremi rodnice, de rodul căreia nu trebuie să ne speriem (vezi AICI).

·   Arhimandritul medic Irineu Cheorbeja –  articol semnat de Arhim. Timotei Aioanei, omagiază  personalitatea marelui stareţ al M-rii Neamţ († 2000), puternică personalitate a vieţii religioase moldave. Medic şi călugăr, a fost un monah cu deschidere largă, inclusiv spre ştiinţă, cultivat, umblat prin lume, la curent cu toate ştirile şi informaţiile fiind preocupat de tot ce era nou. Era aşadar un om care trăia din plin în prezent (vezi AICI)

·    Dreptul la plăcere, o “şansă” pentru nefericire –  articol semnat de Paul Curca, tratează problema patimilor trupeşti, a viciilor atât de întâlnite în lumea contemporană şi urmările lor nefaste. Să spui că la baza bolii stă păcatul şi că biruinţa asupra patimilor aduce tihnă sufletului, ţine de bunul simţ al creştinului. Odată intrat în viaţa Bisericii, pătruns în învăţătura ei, vezi bine că aşa stau lucrurile. „Multe boli sunt urmare a patimilor păcătoase, a viciilor, a modului păcătos de viaţă. Să ne amintim care sunt aceste patimi: trufia, slava deşartă, trândăvirea, lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi. Toate patimile sunt legate între ele. Una o naşte pe alta. Păcatul schimbă caracterul. Îl face înclinat spre formarea a diferite boli“, spune psihiatrul rus Dmitri Avdeev. Pe măsură ce ne pierdem credinţa, ce ne depărtăm tot mai mult de Dumnezeu, ne lăsăm tot mai mult pătrunşi de duhul lumii acesteia, prinşi în vâltoarea patimilor. Numai că, spre a ne putea lăfăi complet în ele, nu mai numim patimile cu numele lor adevărate, căci asta le-ar face să arate ceea ce ele sunt de fapt: unelte ale vrăjmaşului, pierzătoare de suflet. Prin ceea ce se cheamă îndreptăţirea de sine, în literatura ascetică, acum ele devin „trebuinţe fireşti“ ale noastre şi, odată numite aşa, credem că e musai să le satisfacem. Reclamăm tot mai mult “dreptul la plăcere”. Dacă am accepta că suntem goi duhovniceşte, că în ciuda sloganurilor pe care le afişăm la tot pasul ne-am pierdut sensul vieţuirii pe pământ, de-abia atunci am putea pune început bun. Ne lăsăm însă dominaţi de griji şi angoase pentru că am pierdut pacea lăuntrică, am pierdut legătura cu Dumnezeu.… Un articol excelent (vezi AICI).

·     Inteligenţa pocăinţei – articol semnat de Ionuţ Bursuc, ne vorbeşte de adevăratele sensuri ale cuvântului pocăinţă, atât de puţin înţeles astăzi de către oameni. A te pocăi înseamnă, cu alte cuvinte, să recunoşti că există bine şi rău, iubire şi ură şi să afirmi că binele este mai puternic decât răul, să crezi în biruinţa finală a iubirii. Se mântuieşte cel care acceptă minunea că Dumnezeu are cu adevărat puterea de a-i ierta păcatele. Ca să ne apropiem de sensul profund al pocăinţei este necesară o revenire la termenul grec: metanoia, tradus literal prin înnoirea minţii adică nu numai regretarea trecutului, ci transformarea totală a perspectivei, înnoirea manierei de a ne raporta la Dumnezeu, la alţii şi la noi înşine. „O lucrare de o mare inteligenţă“ cum spune Păstorul lui Herma (sec. II) şi nu neapărat o criză afectivă. Pocăinţa nu este un acces de remuşcări şi autocompătimire, ci o convertire, o recentrare a întregii noastre vieţi pe Sfânta Treime (vezi AICI). Un articol în spiritul perioadei Postului Paştelui.

·    Logos şi poezie – rubrică în care regăsim o minunată poezie creştină a poetului Radu Gyr (vezi AICI).

·     Iosif şi fraţii lui nemiloşi – e articolul din pagina destinată copiilor. Episodul biblic din Vechiul Testament cu Iosif şi fraţii săi. (vezi AICI).Lectură plăcută!