Duminica Sfintei Cruci

      …ce va folosi omului de va dobândi lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?! (Marcu 8, 36)      

     Cu aceste cuvinte ne întâmpină Sfânta Biserică în această a 3-a duminică a Postului Mare. Încă o treaptă pe care o urcăm spre marea sărbătoare a Învierii Domnului. Tema acestei duminici este Sfânta Cruce – „altarul” jertfei mântuitoare. Este mijlocul Postului mare, suntem la mijlocul unei călătorii spirituale ce presupune eforturi sufleteşti şi trupeşti, iar Crucea Mântuitorului ne este sprijin, întărire. Vorbim în sens spiritual de crucea vieţii fiecăruia dintre noi, dar pentru ca aceasta să aibă sens, trebuie să ne raportăm întotdeauna la Crucea jertfei Mântuitorului, Crucea prin care ne-a adus mântuirea la întreaga omenire. Crucea Domnului este asemănată cu pomul vieţii din mijlocul raiului. Dacă în timpurile primordiale omul a căzut în păcat prin încălcarea poruncii cu privire la pomul vieţii, prin „pomul Crucii” omului i-a venit mântuirea, izbăvirea din moarte şi păcat. Prin actul mântuitor al jertfei lui Iisus, Crucea devine mai mult decât un simplu obiect de tortură, devine însuşi simbolul acestei mântuiri divine şi simbolul credinţei noastre. Şi un simbol care ne arată adevăratul sens al existenţei noatre pe acest pământ, aşa cum ne vorbeşte şi Evanghelia zilei:

    “Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere” ( Marcu 8, 34-38; 9, 1).   

    Cuvinte cutremuratoare, pline de semnificaţii profunde. Credinţa pe care o mărturisim nu trebuie să rămână o simplă declaraţie, o simplă acceptare teoretică a divinităţii, ci o adevărată dăruire, a asumare concretă a Crucii, a jertfei, a suferinţei şi a încercărilor vieţii. Este o responsabilitate plină de încercări pe care creştinul trebuie să si-o asume. Cu orice risc, căci cel care se va ruşina de condişia sa creştină, se leapădă singur de Hristos. Însuşi Mântuitorul subliniază atât de bine acest adevăr, subliniind ca asumarea credinţei este un act liber, neimpus de nimeni. Şi în credinţă, ca şi în toate celelalte aspecte ale vieţii sale, omul rămâne o fiinţă liberă: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8,34). Asumarea Crucii este asumarea suferinţei, aşa cum Însuşi Mântuitorul a suferit pentru noi. O lepădare a egoismului şi o urmare a lui Hristos. O acceptare a suferinţei pentru înţelegerea bucuriei Învierii.“Suferinţa este o schimbare trăită de om; este un mod de a deveni” (Hans Küng). Este o creştere. O creştere în credinţă, cu convingerea că suferinţa nu este realitatea ultimă. Realitatea ultimă este Dumnezeu, iar toate suferinţele vor dispărea odată cu viaţa veşnică. Aceasta este credinţa şi speranţa noastră în Dumnezeu-Iubire.    

    Acesta este mesajul acestei duminici, zi în care în biserici se înalţă în mijlocul locaşului Sfânta Cruce, spre închinarea credincioşilor, aşa cum spune şi cântarea sfântă: “Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea ta o lăudăm şi o slăvim!”